Domnule Christophe André, sunteți psihiatru, dar și un autor foarte apreciat în Franța și peste tot în lume, inclusiv în România. De asemenea, sunteți unul dintre primii medici francezi care au utilizat meditația conștiinței depline, mindfulness, în psihoterapie. Vă mulțumesc că ați acceptat acest dialog dedicat publicului român și vă propun să discutăm plecând de la ultimele dvs. titluri traduse în română la Editura Trei, adică: ”3 minute de meditație”, ”Viața interioară” și ”Libertatea interioară”.

Pentru început, aș porni de la un lucru care s-a întâmplat destul de des în ultimele luni marcate de carantina pricinuită de epidemia de coronavirus. Mă refer la faptul că oamenii au protestat în numele libertăților care le-au fost limitate din cauza măsurilor de izolare și distanțare socială. În trialogul ”Libertatea interioară”, pe care îl purtați cu cei doi prieteni Alexandre Jollien și Matthieu Ricard, dvs. vorbiți despre o altfel de libertate – mai degrabă interioară decât exterioară. Întrebarea mea este: Putem oare cultiva această libertate interioară pentru a resimți constrângerile exterioare ca mai puțin sufocante? Și dacă da, ce avem de făcut?

E o întrebare importantă. Dar mai întâi aș vrea să vă mulțumesc pentru invitația făcută, sunt foarte bucuros să mă adresez cititorilor români. Ca să revin la întrebarea dvs., este adevărat că pandemia de COVID-19 și obligația autoizolării ne-a pus în fața acestei probleme a libertății. Cum știți, noi avem nevoie de trei forme de libertate. Ar fi, o dată, libertatea de mișcare, de a ne deplasa unde dorim, iar aici a fost în mod evident o îngrădire serioasă. Avem apoi libertatea de exprimare, de a putea spune ce gândim, fără să ne temem că vom fi pedepsiți de ceilalți, de societate, de opinia publică. În fine, avem libertatea interioară, de a gândi, de a călători cu mintea noastră încotro vrem.

E adevărat, libertatea de mișcare a fost pierdută în perioada de izolare sanitară, dar, din fericire, datorită rețelelor sociale și comunicării online, ne-am putut păstra libertatea de exprimare. Însă, cu libertatea interioară e un pic mai complicat. Izolarea ne-a îngrădit spațiul de mișcare, dar ne-a oferit mai mult timp pentru a fi cu noi înșine, cu semenii noștri. Doar că mulți nu prea au știut cum să folosească acest răgaz pentru a fi cu tine însuți. Mulți au preferat să se uite mai mult timp  televizor, la știri, la seriale, să stea pe net sau să se joace jocuri video, în loc să încerce să-și cultive libertatea interioară, să-și dezvolte echilibrul lăuntric. Nu știu cum a fost în România, dar în Franța au fost multe persoane care au început să învețe să mediteze, folosind instrucțiuni de pe internet. Aplicațiile de pe telefoanele inteligente cu lecții de meditație au înregistrat de 3-4 ori mai mulți utilizatori. Deci oamenii au vrut să învețe cum să-și gestioneze mai bine viața interioară, au vrut să compenseze pierderea unor libertăți exterioare prin această libertate interioară, prin această călătorie în interiorul minții și emoțiilor lor. Și cred că este una dintre soluțiile posibile. Sigur, au fost multe critici în Franța legate de izolarea sanitară: s-a spus că a fost răpită libertatea oamenilor, pentru că statul a fost incompetent și nu a luat măsurile potrivite, dar asta o cu totul altă discuție.

Să revenim la meditație, care este o temă preferată în cărțile dumneavoastră mai recente. În condițiile stresante prin care trecem în această perioadă, a face în fiecare zi ”3 minute de meditație” (și aici am citat un titlu recent tradus în română) este suficient pentru a ne regăsi serenitatea?

Sigur că 3 minute de meditație pe zi nu ajung pentru a atinge pacea interioară, dar ar putea fi îndeajuns pentru a descoperi, treptat, în ce constă meditația. Când vorbim azi în Occident, dar și în restul lumii, despre meditație, ne referim adesea la un tip anume de meditație care în engleză se cheamă ”mindfulness”, și pe care în franceză am tradus-o cu ”pleine conscience”. Nu știu cum ați tradus asta în română…

…Am preluat, în traducerile din engleză, termenul ”mindfulness”, iar când am tradus din franceză, am folosit ”conștiință deplină”, precizând, într-o notă, că este același lucru cu ”mindfulness”.

Da, ”mindfulness” și ”pleine conscience” sunt echivalente. Este vorba, oricum, despre o meditație laică validată de multe cercetări empirice și care nu e greu de învățat. Sunt multe școli de inițiere care propun un proces mai lung și mai complex de învățare a tehnicilor de meditație. Acesta e totodată și un proces foarte ambițios în ce privește profunzimea la care putem ajunge în cunoașterea de sine. Dar, în ce privește mindfulness-ul, conștiința deplină, aici ne propunem obiective mai modeste. Învățăm cum,  situându-ne în clipa prezentă, să respirăm, să luam act de starea noastră de spirit, de felul în care ne raportăm la noi și la ceilalți. Iar pentru asta, pot fi de ajuns și câteva minute. Când înveți și practici meditația, sunt trei mari tipuri de exerciții. Avem exercițiile care merg în profunzime, care sunt de durată, de 10-20 de minute, chiar o jumătate de oră, în care avem răgazul să coborâm în noi înșine și să observăm felul în care funcționează psihicul nostru. Dar nu poți să faci doar asta toată ziua dacă nu ești un călugăr sau o călugăriță. Dar, în al doilea rând, există și o serie de exerciții scurte, care se recomandă învățăceilor sau pacienților, când recomandarea vine de la medic sau psiholog. De exemplu, se recomandă să te oprești și să-ți iei trei minute pentru a te recentra, pentru a te reconecta cu tine însuți, căci de multe ori, în timpul zilei, noi nu suntem conectați la noi înșine. Suntem prinși cu acțiunile noastre, atenția ne e furată de diverse lucruri și nu mai suntem centrați, nu mai suntem cu noi înșine.

Înregistrarea video a interviului poate fi urmărită aici:

Uneori, simplul fapt de a ne opri câteva minute, pentru a respira în mod conștient, pentru a observa în ce stare de spirit ne aflăm, poate să fie de ajuns. Apoi avem cel de-al treilea tip de exerciții, care nu necesită, nici ele, mult timp: este vorba despre a acționa, fiind în același timp prezenți și pe deplin conștienți de ce facem. De exemplu, atunci când gătești ceva în bucătărie, în loc să fii cu gândul la ce-ai de făcut mâine la serviciu, te concentrezi doar pe ceea ce faci în acel moment. Când ești pe drum, când ești la serviciu, când vorbești cu cineva, trebuie să fie pe deplin conștient de ceea ce trăiești în acele clipe. Vedeți, deci, că meditația are uneori nevoie și de exerciții mai lungi, dar alteori câteva minute sunt suficiente.

În ce privește utilitatea meditației, în cartea dvs. ”Viața interioară”, există o frază care m-a nedumerit. Precizați acolo că introspecția meditativă nu ne face mai eficienți, mai performanți. În contextul în care mulți psihologi recomandă mindfulness-ul tocmai pentru performanța la serviciu sau pentru un plus de asertivitate, care ar fi avantajele meditației pe care dvs. o recomandați?

La drept vorbind, meditația chiar te face mai eficient. Îți crește capacitatea de concentrare, îți oferă un echilibru afectiv, te ajută în toate domeniile vieții. În relațiile cu ceilalți, în raporturile profesionale etc. Ce voiam eu să spun, lucru adesea repetat de maeștrii orientali în meditație, ar fi altceva: Dacă încep exercițiul de meditație cu gândul: ”Trebuie să devin mai performant”, ”Trebuie neapărat să-mi golesc mintea”, ”E musai ca acum să mă calmez”, ”Trebuie să fi atent” etc., risc să obțin exact contrariul. E ca atunci când vrei să adormi. Dacă seara te pui în pat și-ți spui ”Trebui neapărat să adorm”, o să alungi de fapt somnul. Și în meditație e la fel: noi nu controlăm procesul de adormire și, la fel, nu putem controla nici instalarea stării meditative. Putem, în schimb, să fim stăpâni pe condițiile care prilejuiesc aceste stări. Așadar, când meditez, eu mă concentrez pe condițiile care pot prilejui conștientizarea deplină. ”Sunt nemișcat, am ochii închiși, îmi aduc mintea în clipa prezentă și rămân aici. Iar dacă mintea mea zburdă în alte părți, eu o aduc aici înapoi”. În schimb, dacă eu mă așez și-mi spun ”Hai, repede, repede, trebuie să devii mai performant”, e clar că rezultatul va fi catastrofal.

La final, m-aș opri la un aspect mai degrabă literar al scrierilor dvs. Emil Cioran este una dintre sursele pe care o citați destul de des și întrebarea ar fi: De ce un adept al psihologiei pozitive s-ar inspira dintr-un gânditor nihilist sau cel puțin negativist?

Îl apreciez foarte tare pe Cioran. Era un om extrem de inteligent, e un gânditor strălucitor, care trece prin multe stări sumbre, de deznădejde. Dacă îl citez adesea este, mai întâi, pentru că e foarte diferit de mine și e bine să-i frecventezi pe cei care sunt altfel decât tine. Dacă nu citim decât autori care gândesc precum noi, e în regulă. Dar e bine ca uneori să fii și deranjat de lecturile tale. Să fii obligat să reflectezi. Sigur, Cioran este foarte inteligent și lecturile din oameni brilianți îți fac bine, te fac parcă și pe tine să te simți un pic mai deștept. Dar, în plus, Cioran este valoros pentru că el vine să șteargă iluziile pe care ni le facem. Și nu pentru că vrea să ne aducă într-o stare de deznădejde, ci pentru că vrea să ne ajute să nu ne mai punem speranțele în niște iluzii. El ne îndeamnă să vedem viața așa cum este fără să ne mințim și asta cred că ne poate face mult bine. Asta nu înseamnă că trebuie să citești numai din Cioran, căci la un moment dat moralul tău va avea de suferit; sigur trebuie să citești și alți autori… Știți, am întâlnit la Paris mai multe persoane care îl cunoscuseră bine pe Cioran și care mi-au spus că era un om vesel, căruia îi plăcea să râdă, să fie vesel. Sigur, avea și momente în care era abătut, dar avea și clipe fericite. Iar când îl citim pe Cioran, observăm că el povestește și despre clipe în care se simte entuziasmat. Sunt momente în care se plimbă la țară și e impresionat de ferigile transfigurate de toamnă, de pădure, deci nu e o persoană 100% negativă. Este cineva foarte exigent, extrem de critic, un fel de ucigaș de iluzii. Cam asta ar fi.

Dle Christophe André, vă mulțumesc mult pentru acest interviu și sper că ne vom putea revedea în carne și oase în curând la București.

Cu plăcere, mulțumesc mult!

Interviu online realizat în iunie 2020 de Victor Popescu, redactor la Editura Trei