Magdalena Mărculescu: Invitatul meu de astăzi este Scott Young – este scriitor, ține prelegeri, este și antreprenor, programator, este blogger de la 18 ani. Scott Young se ocupă, oricum, de multe proiecte autodidacte foarte interesante! Astăzi vorbim despre Ultraînvățarea. Este o carte publicată în SUA anul trecut. Cartea este despre cum să învățăm în afara contextului școlar. Sub titlul Ultraînvățarea, avem o carte despre știința învățării rapide, cum să învățăm mai mult într-un interval mai scurt. Scott, bine ai venit în România pentru primul tău interviu! Pentru a sparge gheața, îți propun să ne spui despre ce este Ultraînvățarea.

Scott Young: Mulțumesc! Mă bucur atât de mult să vorbesc cu tine! Sunt atât de încântat să văd că lucrarea mea a fost tradusă în alte limbi și că astfel ajunge la oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată. Ideea din spatele ultraînvățării este că, în viață, am întâlnit grupuri de oameni care au învățat lucruri deosebit de dificile, dar folosind adesea metode neconvenționale. De exemplu, Benny Lewis, care vorbește mai mult de 10 limbi, Eric Barone, care și-a dezvoltat propriul joc video, din care a vândut milioane de exemplare. La momentul lansării – căci acum are zeci de milioane de exemplare vândute. Sau oameni precum Roger Craig, care a născocit un sistem ingenios pentru a câștiga la jocul Jeopardy! Sau Tristan de Montebello, care a ajuns să exceleze la discursurile ținute în fața publicului; a ajuns în finala competiției internaționale de vorbit în public după mai puțin de șapte luni de exercițiu. Așadar, cartea abundă în exemple de oameni care au făcut lucruri foarte interesante. Pe mine mă consider doar un palid exemplu în comparație cu ei. Am vrut să arăt câteva din metodele folosite de ei. Care ar fi cea mai potrivită metodă dacă te interesează să înveți pe cont propriu ceva dificil și nu știi cum să abordezi problema? Am explorat științele cognitive, care explică funcționarea învățării. Am vrut să văd dacă oamenii aceștia aplică unele din acele idei, cum intervin ele în diverse proiecte interesante. M-am întrebat ce capcane trebuie să eviți atunci când înveți de unul singur, dacă vreți să reușești.

M.M.: Ce anume face cartea ta atât de importantă și atât de captivantă? Din punctul meu de vedere, în primul rând: este o carte despre educație, care este un subiect important. Este despre concentrare și învățare autodidactă îndârjită. În al doilea rând: nu este doar o carte despre învățare. Mai mult decât atât, cred eu că este o carte despre omul care învață. Ce anume mână o persoană care vrea să învețe tot mai mult și mai mult chiar și după ce a absolvit școala, liceul, chiar și facultatea? În al treilea rând, a fost o reală plăcere să citesc această carte deoarece este o carte foarte clară, foarte bine structurată. În plus, fiecare capitol, fiecare idee este ilustrată printr-o poveste, un fel de mini-biografie a unei personalități importante pe care obișnuim să o considerăm geniu. Portretul pe care li-l faci ilustrează nu doar realizările lor de excepție, dar, și mai important, explică strategia de lucru a acelor persoane. Dacă înțelegem o strategie de lucru bună, o putem și aplica. Mi-a plăcut foarte mult portretul pe care i l-ai făcut lui Benjamin Franklin, președintele SUA și fizician, sau cel al lui Richard Feynman. Pentru mine, cea mai captivantă a fost povestea acelei femei care a trăit în Scoția în urmă cu 200 de ani și era casnică. Femeile pe vremea aceea trebuiau să fie casnice și, cu toate acestea, acea femeie a avut una dintre cele mai puternice minți din vremea ei. Este vorba despre Doamna Somerville. O poveste foarte interesantă și foarte emoționantă, mai ales că… cine-și mai aduce aminte de ea?! Dar, pentru că vorbim despre personalități uluitoare, Scott Young, să începem chiar cu tine! Cartea ta este în mare măsură legată de propria ta experiență – ai trăit aventuri extraordinare pe tărâmul învățării înainte de a le transpune în această carte. Cineva a spus că ești Marco Polo al învățării. Ai călătorit în jurul lumii, învățând cum să înveți. Într-un singur an, ai învățat de la zero patru limbi diferite: spaniolă, portugheză, mandarină și coreeană. Cum ai procedat?

S.Y.: Acesta a fost un proiect de care m-am ocupat acum mai mulți ani deja, împreună cu un prieten. Proiectul se numea „Un an fără limba engleză.” De fapt, înainte mă cam chinuiam să învăț o limbă. La universitate, am studiat franceza, apoi a trebuit să învăț în străinătate timp de un an și am studiat în Franța. M-am chinuit pentru că nu știam franceza, iar odată ajuns în Franța, toți îmi vorbeau în engleză. Toți prietenii pe care mi i-am făcut, până și francezii, îmi vorbeau în engleză, așa că mi-era tare greu să exersez și să învăț. Așa că mi-am spus: și dacă m-aș duce într-un loc și aș vorbi acolo doar limba pe care încerc s-o învăț? Am călătorit împreună timp de un an, iar în fiecare țară încercam, pe cât posibil, să vorbim doar în limba de acolo, atât între noi, cât și cu oamenii pe care-i întâlneam. Cel mai bine am reușit în Spania, unde aproape că nu am vorbit deloc în engleză, cu mici excepții. Și chiar am fost în stare să purtăm conversații cu oamenii, să ne facem prieteni, să trăim în atmosfera de acolo. Pot spune că am reușit și cu celelalte limbi, inclusiv chineza, pe care am făcut eforturi mari să o învăț, deoarece e destul de dificilă. Din această experiență am aflat nu doar că poți învăța limbi, ci și că, dacă schimbi modul în care înveți lucruri, schimbi experiența învățării. Toți am avut experiența învățării unei limbi la școală, a efortului de a învăța vocabular și de a face exerciții de gramatică, dar avem într-o măsură mai mică experiența comunicării cu oameni din alte culturi și a unor astfel de aventuri. Cred că poți învăța lucruri în multe feluri, iar adesea, dacă găsești o abordare diferită, obții rezultate diferite, cum mi s-a întâmplat mie cu învățarea francezei față de spaniolă și celelalte limbi, plus că trăiești experiența în mod diferit. Acela a fost cu siguranță un an plin de aventură, pe care mi-l voi aminti toată viața.

M.M.: Cred că a fost o experiență teribilă, dar în același timp foarte interesantă și amuzantă. Îți place să-ți numești proiectele de învățare „provocări”. Ne poți povesti puțin despre provocarea ta MIT?

S.Y.: Exact, îmi place să le dau denumiri provocărilor, ca să-mi fie ușor să vorbesc despre ele. Fiind blogger, mi-e ușor să le desemnez printr-un nume scurt: uite, la asta am lucrat atunci, cu excepția proiectului când am învățat cele patru limbi, a fost ceva cu totul diferit. Provocarea MIT a fost și prima la care am lucrat, la scurt timp după ce am absolvit universitatea. La facultate am studiat administrarea afacerilor, dar voiam să învăț informatică. Mă interesau mult afacerile online, informatica în general, software-urile, doar că nu învățasem acele materii la școală și voiam să revin la școală și să mi le aleg atunci. Cred că toată lumea a avut această experiență, de a învăța ceva la școală și de a simți că trebuia să învețe altceva. Din păcate, e foarte costisitor să revii la școlarizare și durează mult timp, deci nu e chiar o decizie lejeră să spui că te apuci de o nouă facultate. Pe când mă gândeam la asta, am dat întâmplător peste niște cursuri online publicate de MIT, celebra universitate americană – Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Printre materialele încărcate de ei pe internet se aflau filmulețe, prelegeri, teme reale date studenților, rezolvările temelor, până și subiectele examenelor de absolvire cu rezolvările… Am urmat unul din acele cursuri și mi s-a părut nemaipomenit să existe gratuit, online, atât de multe cursuri, așa că de ce n-ai studia ca pentru o diplomă universitară, cu ghilimelele de rigoare. Obiectivul nu este să obții patalamaua, să ai acea diplomă, ci să urmezi cursurile ca și când chiar ai fi student la MIT. Nu mergi acolo la cursuri cu adevărat, doar înveți materialele pe care le învață studenții MIT. Proiectul acesta mă obseda, mi s-a părut foarte interesant, nu auzisem niciodată pe nimeni să facă așa ceva, așa că m-am gândit să fiu eu printre primii oameni care fac asta. Am descărcat programa, am aflat ce cursuri trebuia să urmez. Vă asigur că nu e treabă ușoară, pentru că ei, când au încărcat cursurile pe site, nu s-au gândit nicio clipă că publicul poate fi și cineva ca mine, care încearcă să obțină diploma. Unele cursuri nu erau încărcate, sau nu aveau rezolvările disponibile, a trebuit să pun lucrurile cap la cap, dar, în cele din urmă, am reușit să urmez 33 de cursuri, cam la fel ca în parcursul universitar al unui student MIT. M-am evaluat singur, pregătindu-mă să reușesc examenele de absolvire. Urmăream soluțiile și făceam temele de programare. Am derulat acest proiect timp de 12 luni. Cursurile trebuia să dureze 4 ani, în 2011. Am început în septembrie 2011 și am terminat în octombrie 2012. A fost un proiect foarte complex, dar și cel care mi-a permis să desfășor proiectul de învățare a limbilor. A fost acea experiență de formare care îți arată că, dacă schimbi modul în care concepi lucrurile, dacă nu le faci în mod convențional, poți avea surprize. De exemplu, dacă urmărești filmulețe cu prelegeri, poți mări viteza de redare de 1,5 ori, poți urmări ce se întâmplă în clasă. De asemenea, dacă rezolvi teme, te poți evalua imediat, nu aștepți notele săptămâni întregi. Acest proiect și altele au modelat filosofia de învățare pe care am încercat s-o prezint. Am plecat de la principiul: care este modalitatea corectă de a învăța ceva? pentru a vă îndruma.

M.M.: Să înveți 4 ani de facultate în doar 12 luni! Câte ore pe zi studiai pentru proiectul MIT?

S.Y.: Cu siguranță a fost ceva intens. În primele 3 sau 4 luni studiam cam 60 de ore pe săptămână, apoi am redus ritmul la 35-40 de ore. Clar, proiectul îmi ocupa tot timpul, dar îmi plăcea, dat fiind și că programa era simplificată, nu aveam de ținut prezentări, de scris eseuri, așa că am putut acoperi materia în ritm accelerat deoarece a fost cu adevărat motivația mea să fac asta. Una dintre cele mai importante influențe a fost Steve Pavlina, autorul unui eseu despre cum să fii productiv și să urmezi facultatea de informatică în trei semestre, adică într-un an și jumătate ca și cum ai merge la o facultate adevărată și ai urma toate cursurile. Acesta este unul dintre exemplele cele mai nimerite care-mi vin. Pavlina era foarte serios și încerca să facă lucrurile cât mai eficient, m-am gândit să procedez și eu asemănător. Principalul motiv pentru care am scris această carte a fost ca să împărtășesc aceste povești, nu că oamenii ar vrea să-și fixeze aceleași provocări ca mine, ci ca să-și lărgească percepția despre ce lucruri sunt capabili să întreprindă dacă ar vrea să deprindă niște abilități, sau ce au făcut alți oameni, dacă au nevoie de inspirație.

M.M.: Să respirăm puțin… Am o întrebare personală. Ultraînvățarea este pentru oameni obișnuiți sau doar pentru genii?

S.Y.: Este o întrebare potrivită. Într-adevăr, de unele proiecte simți că nu te vei putea apropia vreodată. Nu mă laud că eu sau cartea mea vă va spune ce puteți face, pentru că suntem atât de diferiți. Există oameni mult mai inteligenți decât mine, sunt oameni care ar face lucrurile mai ușor, iar alții care s-ar chinui mai mult, nu neg asta. Cred, în schimb, că ne percepem pe noi înșine destul de îngust. Asta putem îndrepta, știind ce am greșit în trecut. Problema, dacă nu ai făcut niciodată ceva neobișnuit, diferit sau extrem, este că nu ai acel punct de referință ca să știi ce poți face. Îmi place să dau acest exemplu personal cu învățarea francezei și a spaniolei, prin comparație. Sunt aceeași persoană, nu am fost mai inteligent când am călătorit ca să învăț spaniolă decât eram când învățam franceza, însă am simțit că după 3 luni petrecute în Spania, spaniola mea era mult mai bună decât franceza mea după un an întreg de studiu. În ambele situații, doream să învăț o limbă. Și când am mers în Franța, chiar m-am străduit să învăț franceza, doar că nu aveam metoda, abordarea corectă, ceea ce m-a și ținut pe loc. Nu spun că descătușez vreo metodă fermecată care să facă totul posibil, ci doar că nu trebuie să avem această viziune îngustă despre noi înșine, cum că ăsta sunt eu, atât de repede pot eu să fac lucrurile. Întrebarea corectă pe care trebuie să ne-o punem este: Cum să învățăm eficient? S-a făcut multă cercetare despre cum se învață eficient, prin ce metode diferite putem aborda lucrurile cu scopul de a lărgi spectrul de posibilități. Cum ar fi să poți face lucrurile în mod puțin diferit? Poate nu ești atât de sigur despre ce poți face, cum poți face ceva diferit și obține rezultate, în condițiile în care te chinuiai în trecut. Așadar, cartea mea nu este menită să vă spună ce puteți face, ci, mai degrabă, să vă facă să vă îndoiți de ceea ce sunteți atât de siguri că nu puteți face.

M.M.: Da… Felul cum gândești este mai important decât învățarea în sine. Cartea prezintă 12 reguli de auto-învățare: metaînvățare, transfer din teorie la practică, prin intuiție, prin feedback etc., etc. … Toate aceste metode sunt foarte importante. Dacă le aplic, sunt capabil să-mi desfășor propriul proiect de ultraînvățare, dar tot este foarte dificil. Ne poți vorbi puțin despre motivare? Cum e posibil să dezvolți o asemenea pasiune pentru lectură susținută, pentru învățarea unor lucruri complexe?

S.Y.: Cred că motivația este un subiect foarte interesant. Lucrul de la care pleacă discuția despre motivație este că proiectul, oricare ar fi el, trebuie să te inspire. Motivația la școală o vedem tocmai în sens opus, pentru că acolo asta ai de învățat și trebuie să o faci, chiar dacă nu te interesează. Prin această carte, încerc să promovez ideea ca oamenii să redevină entuziasmați de învățare în copilărie, când chiar te pasionau anumite lucruri și voiai să afli despre ele, după care, în timp, te-ai deziluzionat, iar învățatul a devenit plictisitor, ți se spunea întruna ce să înveți și nu aveai niciun cuvânt de spus în acest sens. Punctul de plecare pentru a-ți regăsi motivația este să-ți recuperezi acel spirit copilăresc al imaginației: cum ar fi dacă ai învăța asta? Cum ar fi să te pricepi la asta? Ce ți-ai dorit toată viața să faci, dar n-ai avut ocazia? Orice proiect trebuie să pornească de la acest prim pas, de la cristalizarea acelui obiectiv. În provocarea MIT, a fost sentimentul acesta că n-a mai făcut-o nimeni și că ar fi extraordinar să pot reuși eu. În proiectul cu călătoria și învățarea limbilor străine, a fost un fel de răzbunare personală: nu mi-a mers când am încercat așa, deci ce-ar fi să procedez diferit? Am pornit încă din prima zi cu cea mai bună abordare, m-am gândit că este un punct de plecare bun. Va fi dificil, desigur. Chiar argumentez în carte că multe dintre cele mai eficace metode de a învăța sunt cele ce presupun mai mult efort decât cele mai puțin eficace. Ceea ce pare un aspect neplăcut, ca și cum ar trebui să aleg fie ce este mai dificil, dar mai rapid, fie metoda ușoară, dar mai lentă. Totuși, nu cred că este așa, pentru că, atunci când alegi metoda grea, dar eficace, obții rezultate și te și vezi înregistrând progrese, ceea ce te motivează și mai mult să faci ce este greu. Cred că sunt două căi diferite: să faci ce este mai greu și mai eficient, cu un proiect care te motivează și creează gânduri pozitive, când exclami: wow, chiar funcționează! Ce mai pot face? și ideea te entuziasmează. Și cealaltă cale, când îți spui: de fapt, nu prea vreau să fac ce funcționează pentru a învăța acest lucru, deci o să fac ceva diferit, dar nu va da rezultate, apoi voi simți că nu prea mă pricep la acel lucru, deci o să-mi pierd motivarea interioară. Cred că exemplul clasic în acest sens este învățarea unei limbi. Ce am făcut eu, adică imersiunea totală, este deosebit de greu, să mă gândesc că voi vorbi doar în limba pe care încerc s-o învăț fiind la un nivel foarte scăzut de competență. Practic, știi doar să spui câteva propoziții, nu cunoști mult din acea limbă încă. Dar… după câteva săptămâni de procedat astfel, ești destul se surprins să constați că poți comunica puțin. Nu comunici doar prin cuvinte, printr-un vocabular nuanțat, ci și prin gesturi și limbaj al corpului. Oamenii ajung să te înțeleagă și să înțeleagă ce cuvinte înțelegi tu. Este o reală satisfacție să te întâlnești cu cineva care nu-ți vorbește limba, dar s-o vorbești tu pe a sa și să ai o adevărată conversație. Astfel te motivează, te încântă și îți dă puterea să continui, pe când, dacă joci timp de 7 luni un joc de învățat limbi străine pe telefon, apoi încerci să vorbești cu cineva, tot nu reușești. Acest lucru te duce la disperare și ai vrea să renunți, chiar dacă știi că nu a fost chiar atât de greu. Nu ai depus prea mult efort în învățarea de pe telefon, dar nici nu-ți dă la fel de multă motivație să faci mai bine, să muncești mai asiduu. Obiectivul cărții mele este să arăt calea pentru a face aceste lucruri – mai dificile, dar care vă aduc mai multe rezultate – și să-i încurajez pe oameni că, dacă urmează acea cale, dacă își aleg un proiect care îi inspiră și chiar muncesc din greu, atunci reușesc lucruri de care nu se credeau în stare.

M.M.: În legătură cu această idee este o vorbă de-a ta – anume calea cea grea e cea mai ușoară. E foarte frumos spus. Cu cât te confrunți cu probleme mai dificile, cu atât lucrezi mai asiduu, revine ideea aceasta de a munci din greu. Îmi place foarte mult și le recomand cititorilor noștri capitolul despre feedback. Ideea că este bine să accepți feedback, chiar dacă uneori nu este ușor de suportat, doar că, dacă este extrem de neplăcut, tinzi să renunți. Așadar, aceasta este o soluție mai bună pentru a învăța, nu-i așa?

S.Y.: Unul dintre lucrurile pe care le consider despre feedback și cred că este important, este că oamenii se agață de partea de feedback (Am nevoie de informații, dar ce mă fac dacă mă critică cineva, dacă se termină prost?) Mesajul central al cărții nu este feedback-ul în sine, ci să faci lucruri care produc feedback. Dau iar acest exemplu cu folosirea unei limbi pentru a purta o conversație cu cineva. Acest fapt va produce în mod necesar feedback și în acest mod vei ajunge să înveți. Nici nu contează dacă te descurci sau nu la conversație (Ooo, mă va critica cineva pentru accent). Nu despre asta e vorba. E vorba despre a face un tip de activitate pe care s-o poți folosi în lumea reală. Asta sigur va genera feedback, asta îți va da ocazia să înveți mai rapid decât dacă ești scos dintr-o astfel de situație. Un exemplu asemănător este dacă înveți ceva precum matematica. Trebuie să încerci să rezolvi probleme ca și cum ai fi testat. Dacă doar urmărești filmulețe de matematică online, nu primești niciodată feedback, iar problema este că ceea ce faci nu generează acel feedback necesar. Îi încurajez pe oameni să aibă ceea ce au în comun legile matematicii: să încerce să fie reali, direcți, chiar să folosească abilitățile în care vor să se specializeze. Acest lucru se întâmplă într-un mod anume, însă mi se pare că aceasta este cea mai mare barieră în calea oamenilor când se apucă să învețe ceva: aceea de a încerca să evite situațiile reale ce se pot dovedi stânjenitoare.

M.M.: Te voi cita din nou: puteți învăța mai mult studiind mai puțin. Ce vrei să spui cu asta?

S.Y.: Nu știu cum se traduce în română, dar în engleză avem cuvântul învăța, care este rezultatul, câte cunoștințe sau abilități ai dezvoltat, și studiul, care este activitatea de a petrece timp citind cărți, învățând lucruri. Am scris această carte acum destul de multă vreme, când eram încă student și am vrut să-mi rezum experiența despre studiu. Am aflat că mulți studenți aveau tendința să pună accentul pe memorare. Ei voiau să memoreze lucruri, să se uite iar și iar în cărți. În schimb, dacă ai o metodă isteață de a învăța, încerci permanent să dezvolți o înțelegere a ceea ce înveți, este o parte a procesului despre care se vorbește și în Ultraînvățarea. Încerci să dezvolți o intuiție, o înțelegere mai profundă a ideilor, nu doar să memorezi informații. De asemenea, atunci când studiezi, încerci să înveți prin reamintire, prin practică activă, nu doar prin vizualizare. Înseamnă că, dacă ai o soluție de învățat eficace, poți învăța mai mult cu același efort de studiu. Această idee se află în centrul a ceea ce am încercat să urmăresc în ultimii 10 ani: care sunt cele mai eficiente metode de învățare. Uneori, procesul de învățare este rapid. Doresc să arăt că unele metode de învățare sunt mai eficace decât altele.

M.M.: Ce avantaje are ultraînvățarea? Care este cel mai important lucru pe care ni-l poate aduce?

S.Y.: În carte, încerc să arăt de ce este importanță ultraînvățarea, ca un fel de abilitate practică în viața voastră. Avantajele asupra carierei ale capacității de a învăța rapid: la recrutare, sunteți considerat o persoană care ia în serios învățarea și se angajează constant în proiecte dificile. Dar cred că avantajul cel mai mare merge dincolo de acest lucru – este ce anume trăiesc oamenii în timp ce învață acele abilități. Miezul – ceea ce ai când te determini permanent să înveți lucruri noi, să-ți pese despre modul corect de a învăța lucruri – este momentul în care ai un simț extins al posibilităților. Experiența mea și a multora dintre adepții ultraînvățării pe care i-am întâlnit este că trebuie să faci proiecte, iar după ce ai încheiat un proiect, ai adesea această dorință: Ce altceva mai pot face? Pentru mine, faptul că am făcut provocarea MIT a fost motivul pentru care m-am apucat de proiectul învățării limbilor. Mi s-a părut uimitor: dacă acea modalitate de a învăța a fost atât de diferită față de ce făcusem la universitate și înainte, poate reușesc să regândesc și modul de a învăța limbi. Am dobândit un nou simț al încrederi în sine și un nou simț al tuturor lucrurilor pe care nu le putusem învăța înainte sau care mi s-au părut dificil de învățat pentru că mi se părea că este prea greu pentru mine. În mod asemănător, vorbesc în carte despre Tristan de Montebello și proiectul său de discurs în public. După ce a reușit, a avut sentimentul că i s-a schimbat viața, că se percepe pe sine într-o lumină nouă după ce a finalizat acest proiect. Poate părea descurajator, poate unele proiecte în sine par să fie peste puterile anumitor oameni, dar consider că a derula orice fel de proiect, chiar dacă nu este extrem, dar care te provoacă să faci ceva ce nu ești sigur că poți face acum, ceva ce se bazează pe ideea că vei căuta cea mai bună metodă de a face un lucru și că o vei pune în practică, vei derula planul, iți dă adesea acest simț al posibilităților pe care le ai. Duci la bun sfârșit un proiect și te gândești că lumea are mult mai multe lucruri pe care le poți învăța și aborda.

M.M.: Da, se pare că Ultraînvățarea este o carte despre încredere în sine, te ajută să-ți cultivi încrederea în sine.

S.Y.: Despre încrederea în sine, dar îți și arată cât de mare este lumea. Nu este nici măcar despre ce crezi despre tine însuți, ci despre ce este interesant în lumea mare. Pot face o analogie: dacă n-ai călătorit niciodată într-o altă țară sau dacă te temi să călătorești în altă țară, dacă ești descurajat că poate nu vorbești limba de acolo, poate te rătăcești, poate nu reușești să scoți bani… Blocat în aceste sentimente, nu vei reuși niciodată să pleci de acasă, din țara ta. Dacă, în schimb, mergi în excursie în străinătate și-ți place, începe să te încânte ideea de a călători și îți dai seama câte locuri frumoase sunt de vizitat pe lume. Ideea pe care am vrut s-o dezvolt este simțul explorării, al posibilităților, dar și dimensiunea lumii înconjurătoare din perspectiva oricăror cunoștințe, pentru că poți călători în zone minunate chiar fără a-ți părăsi casa, dacă știi să înveți corect.

M.M.: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care învață?

S.Y.: Cred că una dintre cele mai frecvente greșeli ale celor care învață este că le lipsește orientarea. Doar am făcut aluzie până acum, dar orientarea este unul din principiile din carte. Un lucru deosebit de important este ca, atunci când înveți lucruri, să fii atent în ce situație va trebui să folosești acele cunoștințe și abilități. Dacă situația în care exersezi diferă de situația în care îți folosești abilitatea, vei obține adeseori o performanță mai scăzută decât ai putea crede. Acest fapt intervine în foarte multe domenii. În domeniul educației există multă literatură de specialitate despre problema transferului după curs. Majoritatea oamenilor, după ce urmează un curs, sunt incapabili să facă orice lucru ar fi de așteptat să știe să facă în urma cursului. Un exemplu: într-o cercetare, studenții au urmat un curs de economie, dar nu erau în stare să facă nici cel mai mărunt raționament economic după curs. Sau un alt exemplu: tineri care au făcut ore de psihologie la liceu și care nu s-au descurcat mai bine la psihologie la facultate. Ar fi de așteptat că, dacă ai studiat deja psihologia, să te descurci mai bine, doar că nu s-a întâmplat așa. Iar într-un alt studiu, s-a constatat că elevi care rezolvaseră probleme de fizică nu știuseră să rezolve probleme doar puțin diferite față de cele învățate la școală. În context școlar, vedem acest transfer despre care citim în literatură. Cred că problema este mai profundă de atât, problema este că majoritatea oamenilor au un model greșit despre felul în care funcționează creierul – ei cred despre creier că este un fel de mușchi cu rol general. Dacă te gândești la bicepși sau la mușchii brațelor, cu cât ridici greutăți, cu atât devii mai puternic, probabil la fel stau lucrurile cu creierul: dacă ridici greutăți de alt tip, devine într-un anumit sens mai puternic. Totuși, creierul are tendința să funcționeze specific cu privire la lucrurile învățate. Înseamnă că, dacă deprinzi o abilitate într-un mod și încerci s-o aplici în alt mod (deseori se constată această scădere a performanței imediat după), poate fi descurajator dacă nu ai acces tot timpul la situația reală care te interesează deoarece ai fost ancorat permanent la situația de exersare, iar când treci în viața reală, dai de greu. Cred că este unul dintre domeniile în care au greutăți oamenii: învățarea limbilor. La ce își doresc ei să fie buni este să aibă conversații cu alți oameni, dar își petrec cea mai mare parte a timpului studiind alte lucruri deoarece să conversezi este greu. Este valabil și în domeniul programării, unde înveți să-ți programezi calculatorul, dar, în loc să faci mici proiecte, să creezi ceva de la zero, faci tot felul de exerciții și citești dintr-o carte de programare. La fel se întâmplă și în situații în care citești sau urmărești un filmuleț, dar fără să exersezi deloc. Știi noțiunile doar din lectură, dar nu din practică. Toate aceste exemple ilustrează problemele de transfer. Vei deveni mai eficient dacă ești mai atent la diferența dintre cum exersezi și cum pui cunoștințele în aplicare, dacă încerci să apropii cele două niveluri. Se întâmplă în multe moduri surprinzătoare. Vă dau un exemplu întâlnit de curând. Să presupunem că învățați să dansați salsa. Vă învață pașii în sală, apoi mergeți la un eveniment de socializare la care se dansează și nu v mai amintiți mișcările. Vă dați seama că atunci când dansați salsa în sală, fiecare cursant încerca să facă aceeași mișcare în același timp, astfel că nu trebuia să vă mișcați corpul în așa fel, încât să-i încurajați pe ceilalți să danseze. Acest fapt nu făcea parte dintre abilitățile predate la oră. Abilitățile de la curs se pierd în momentul în care le transferi în situația din viața reală. Este un aspect subtil de care oamenii adesea nu-și dau seama, însă, dacă ai imaginea mentală corectă, poți exersa și învățarea va deveni mult mai eficace.

M.M.: În concluzie, ultraînvățarea este mai bună decât învățarea tradițională. Este mai eficace și mai captivantă în același timp, de ce nu? Cred că Ultraînvățarea este un instrument foarte util, mai ales în vremuri ca aceasta, pe care o traversăm acum, de pandemie. Ce planuri ai în prezent?

S.Y.: Cel mai recent proiect public la care am lucrat a fost învățarea unei alte limbi, macedoneana. Soția mea s-a născut în Macedonia de Nord. Ea vorbește macedoneana și mereu am vrut și eu s-o învăț, ca să vorbesc cu numeroasele ei rude. A fost un proiect similar primului „An fără engleză”, doar că, în loc să călătoresc în jurul lumii, am exersat cu soția mea acasă. Am făcut și niște filmulețe cu mine vorbind, la un nivel de începător, ce-i drept, după o lună de practică. În plus, lucrez mereu la proiecte noi. În ultima vreme am lucrat la proiecte de programare, și la niște proiecte artistice. Îmi place să postez materiale de îndată ce înregistrez progrese. Doresc să mă ocup în permanență de învățarea unor lucruri noi.

M.M.: Scott Young, mulțumesc foarte mult! A fost o mare plăcere să discut cu tine!

S.Y.: Asemenea și din partea mea! Sper ca celor care vor citi cartea să le placă și să-i ajute poveștile oamenilor pe care le-am documentat acolo. Îi încurajez pe cititori să-și stabilească propriile proiecte și să le îndeplinească!