Rasismul în Statele Unite are o istorie îndelungată, care merge cu mult înaintea Războiului Civil. De-a lungul deceniilor, ideea supremației rasei albe a lăsat în urma sa tragedii care merg de la genocid la crimă, privare de libertate, interzicerea drepturilor civile și chiar a căsătoriilor interrasiale. Veacuri la rând albii au fost considerați stăpâni absoluți ai continentului american, cetățeni de categoria I, iar în anii 40, segregarea și superioritatea acestei rase erau aprobate în mod public. Aproape 30 de ani mai târziu, căsătoriile dintre o persoană albă și una afro-americană erau încă interzise în multe state, până la invalidarea acestor legi de către Curtea Supremă a Statelor Unite. Astăzi, ponderea rasismului a scăzut, potrivit sondajelor, însă dramele pe care le-a produs au rămas în conștiința națiunii, iar cazuri precum cel al afro-americanului George Floyd, ucis pentru vina de a avea pielea închisă la culoare sugerează că rasismul e departe de a fi dispărut.

Aceasta este una dintre principalele teme abordate de scriitoarea afro-americană Brit Bennett în Jumătatea dispărută, roman publicat de Editura Trei.

Considerat de publicații americane importante una dintre cele mai bune cărți ale anului 2020, Jumătatea dispărută prezintă cele două fețe ale experienței rasiste. În „povestea profund americană” a lui Brit Bennett, prejudecățile rasiale sunt observate cu imparțialitate și redate de autoare cu un ton neutru. Albii îi discriminează pe cei de culoare, iar afro-americanii cu pielea deschisă au manifestări rasiste față de negri. Dar dacă rasa ar putea fi tăinuită, ascunsă ca un secret periculos, ar exista mai multă compasiune și mai puține prejudecăți? Acest exercițiu de imaginație îl propune scriitoarea americană în cartea sa.

Romanul multistratificat al lui Brit Bennett are ca temă centrală rasismul și consecințele acestuia asupra destinului unei familii, modul cum poate mutila suflete, cu efecte asupra generației următoare.

În copilărie, gemenele Vignes au asistat neputincioase și îngrozite la uciderea tatălui lor pentru vina de a fi afro-american. Aceasta deși el, ca majoritatea locuitorilor orașului Mallard, avea o piele atât de deschisă la culoare încât ar fi putut cu ușurință să treacă drept alb. Localitatea așa de mică încât nu apărea pe nicio hartă este marcată puternic de segregare. Afro-americanii au acces în zone clar delimitate în oraș și chiar la cimitir, unde există zona pentru negri și cea pentru albi. Aceasta deși, după cum observă autoarea, „dacă venea un uragan și inunda cimitirul, sicriele vechi s-ar fi deschis și s-ar fi umplut cu mocirlă. Vreun gropar care căuta prin noroi ceasuri de aur și inele cu diamante, minunat de norocul care dăduse peste el, ar fi călcat pe oase, fără să vadă nicio diferență între ele”.

Mallard este locul din care protagonistele cărții, gemenele Desiree și Stella Vignes, vor să scape ca să ajungă într-un loc unde culoarea pielii contează mai puțin. Deși temperamente diferite, ele par două jumătăți ale aceluiași întreg, care nu își pot imagina viața una fără cealaltă. Cu toate acestea, într-o bună zi, Stella dispare și toate eforturile lui Desiree de a o găsi sunt în van.

Printr-o ironie a sorții, la un interviu de angajare ca secretară, Stella e confundată cu o persoană albă. Prinsă ca într-un miraj, tânăra descoperă o libertate pe care nu și-a putut-o imagina, aceea oferită de statutul de femeie albă – mese la restaurant, vizite în magazinele unde nu avea acces până atunci și chiar o idilă cu un bancher care o cere de soție.

Saltul uluitor pe care-l face Stella în ierarhia socială – de la tânăra care spăla rufe să se întrețină, la stăpâna unei case slujită de persoane de culoare – are însă un preț. Stella a trebuit să renunțe la jumătatea ei, Desiree, să uite locul natal, mama, propriul ei trecut și identitatea. Devenită soție de bancher și o persoană importantă în comunitate, ea uimește pe toată lumea cu opiniile rasiste, când prima familie de negri se mută în cartier. Construindu-și o identitate falsă, Stella duce povara grea a unui secret care, dacă s-ar afla, i-ar răpi soțul, copilul și bunăstarea.

Pe de altă parte, Desiree se confruntă cu aceeași dramă rasială. Afro-americană cu pielea deschisă la culoare, ea a făcut păcatul de a se căsători cu un negru. Iar fiica ei, Jude, avea să plătească pentru greșeala mamei, pentru că în Mallard nu se tolera un astfel de lucru. Iar Jude „era neagră. Neagră neagră. Atât de neagră, că bătea în violet. Neagră precum cafeaua, precum asfaltul turnat, precum spațiul cosmic, neagră precum începutul și sfârșitul lumii”.

Brit Bennett observă în Jumătatea dispărută impactul rasismului asupra unei familii, pe parcursul a aproape patru decenii. La începutul anilor 90, situatia este mult mai bună decât la mijlocul secolului 20. Agresivitatea și segregaționismul în forme extreme par să se fi estompat. Pe de altă parte însă, răul a fost făcut. Sufletele mutilate au transferat poverile păcatelor la generația următoare. Iar pentru vindecarea unor asemenea răni există o singură soluție – uitarea.