Cum funcționează terapia Sandplay? De ce cutia de nisip e pătrată, și nu rotundă? Metoda are efect și asupra copiilor autiști? Au fost câteva dintre întrebările la care a răspuns celebra formatoare jungiană Ruth Ammann, autoare a volumului Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay, prezentă la București, la lansarea acestei cărți, împreună cu analista jungiană Mihaela Minulescu și cu Silviu Dragomir, directorul executiv al editurii Trei.
”Când aveam 15 ani, bunicul meu, director al Spitalului de Copii din Zürich, mi-a arătat o colecție de desene făcute de copii. Mi-a zis: ‘Sunt copii care nu pot vorbi, dar pot desena’. Invitându-i să deseneze, el putea să le înțeleagă problemele”. Acesta a fost un prim moment care a marcat devenirea profesională a lui Ruth Ammann, după cum ne-a povestit ea însăși la evenimentul de lansare a cărții Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Joi seară (17 septembrie), în ceainăria de la Librăria Cărturești-Verona, ne-a destănuit câte ceva despre parcursul ei până să devină celebra formatoare în analiză jungiană și președintă a Societății Internaționale pentru Terapie prin Sandplay. Dar a vorbit mai cu seamă despre specificul metodei Sandplay, cu exemple și nuanțe lămuritoare pentru psihologii români prezenți la lansare.
Biserici rotunde, cutii rectangulare
Până în 1974, Ruth Ammann a practicat, vreme de 14 ani, o cu totul altă profesie. ”Inițial am studiat arhitectura”, a povestit analista jungiană. ”Am început să mă interesez de psihologie nu pentru că mi-aș fi dorit de la bun început să devin psihoterapeută. Voiam doar să aflu mai multe despre secretele psihicului”. Inițial, nici nu simțea că și-ar fi găsit locul în tagma jungienilor: ”Eram obișnuită să construiesc, să fac măsurători, și nu eram deschisă la discuțiile prea filosofice de la Institutul C.G. Jung [din Zürich]”, a povestit ea într-o engleză cu accent teuton. Dar s-a întâmplat ca fratele ei (tot psihoterapeut) să facă la acea vreme un film cu Dora Kalff, creatoarea metodei Sandplay, muzician de profesie. Așa se face că arhitecta elvețiană a găsit o punte către psihoterapie. ”Descoperirea jocului terapeutic cu nisipul a fost extrem de interesantă pentru mine, care eram obișnuită să lucrez cu mâinile”, și-a amintit discipola Dorei Kalff.
Reflexele de arhitect i-au fost utile lui Ruth Amman inclusiv la lansarea bucureșteană. Întrebată de ce cutia cu nisip din cabinetul terapeutului este de obicei rectangulară, și nu mai degrabă rotundă, ea a făcut imediat o paralelă cu miez: ”Dacă intri într-o biserică circulară sau octagonală, ești tetant să mergi către centru, însă dacă pășești într-o biserică rectangulară, vei fi nevoit să-ți cauți tu însuți centrul”. La fel, și în terapie: o cutie rotundă cu nisip l-ar împinge pe client să-și croiască drumul către centrul cutiei, trasând eventual o mandală, pe când o cutie în patru colțuri nu va predetermina parcursul celui ce lucrează cu figurine și cu nisip, ”nu va direcționa din start clientul”.
Mai întâi formarea terapeutică, apoi nisipul
Ce se întâmplă de fapt când un client (copil sau adult) aflat în terapie începe să imagineze scenarii și trasee cu figurinele și cu nisipul din tavă? ”Sandplay ne permite să trecem dincolo de cuvinte, către suflet, către lumea nonverbală a copilului foarte mic. Sandplay îți permite să lucrezi fără ca inițial să ai o intenționalitate și să te transformi în copilul liber care construia castele de nisip la malul mării”, a lămurit Mihaela Minulescu, președintă a Asociației Române de Psihologie Analitică. Lucrul cu nisipul, a mai spus ea, ne pune în contact cu trăiri (sau traume) din perioada preverbală și dă chip treptat unei imagini ”care declanșează în interior, de la o ședință la alta, o transformare care nu e neapărat conștientizată”.
Dar pentru a putea urmări cu ochiul terapeutului tot acest proces, e nevoie de o bază teoretică solidă, a atenționat Ruth Ammann. ”Trebuie să învățăm despre inconștient, pentru că lucrăm cu materialul inconștient al clientului. Sandplay are nevoie de un fundament teoretic solid – fie el freudian, jungian sau de altă orientare. Mai întâi trebuie să fii un bun psihoterapeut, abia apoi vorbim despre aplicarea jocului cu nisip”.
Scârțâitul firelor de nisip
Provocată de audiență, Ammann a precizat limitele Sandplay-ului. În unele faze ale terapiei și pentru unii clienți, art-terapia, interpretarea viselor sau dansul pot fi mai utile în cabinetul unui psihoterapeut. În schimb, Sandplay, care implică la nivel profund corpul și senzorialitatea, este foarte util pentru problemele psihosomatice, a punctat celebra formatoare de la Institutul C.G. Jung din Zürich. Întrebată dacă metoda funcționează cu micii pacienți autiști, a fost destul de rezervată. ”Uneori da, alteori nu. Copiii cu autism grav vor tinde să repete aceleași lucruri în lucrul cu nisipul. Am avut chiar un băiat autist cu un auz foarte fin, și care era deranjat de scârțâitul nisipului”.
În plus, metoda trebuie adaptată cultural, a mai spus formatoarea jungiană care a străbătut zeci de ani întregul glob – din America Latină până în China. ”O să vă dau un exemplu din Coreea de Sud. Acolo copiii se temeau să atingă nisipul. De ce? Pentru că ei nu mai au locuri de joacă, nici măcar balcoane în care să se joace. Stau totul timpul la calculator, iar nisipul li se pare ceva murdar”.
Povești, proiecții, figurine
Chiar dacă Sandplay este o cale nonverbală de accesare a unor trăiri adânc ascunse în inconștient, ”asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm și să punem întrebări, doar că trebuie s-o facem cu multă grijă”. Dacă un copil se joacă cu o figurină-vacă, nici măcar nu e bine să-l întrebi ”Ce face vaca asta?”. Căci s-ar putea ca el s-o perceapă altfel – ca pe un cal, de pildă. ”Îl învit însă pe copil să spună o poveste, iar el atunci începe să înțeleagă, căci clienții proiectează mult în Sandplay. Aceasta nu este o tehnică mută. Dumnezeu ne-a dat o voce, trebuie s-o folosim; important e cum o folosim”, a accentuat autoarea cărții Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Un volum ”condensat care reușește în numai 200 de pagini să descrie în amănunt tehnica, instrumentele, atitudinea analistului, cazuri cu fotografii ale lucrărilor în nisip și descrieri pline de sensibilitate ale proceselor de vindecare”, a punctat Silviu Dragomir, director executiv al editurii Trei, care se formează în prezent în psihoterapie jungiană chiar la Institutul C.G. Jung din Zürich. La sfârșitul lansării, valoarea cărții a fost reconfirmată: o mandală de cititori s-a format în incinta ceainăriei Cărtureștilor, așteptând, la rând, pentru un autograf…
Leave a Reply