Joi26 octombrie, de la ora 19.00Editura Trei vă invită la Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), în elegantul Salon Englez, pentru lansarea romanului Nu-i ușor să fugi de fericire, de Laura Frunză. La eveniment vor participa scriitoarele Camelia Cavadia și Simona Antonescu, alături de Laura Câlțea, editoarea cărții. Va fi o lansare prietenoasă, o discuție între cititori și cititoare în jurul unei cărți frumoase, eveniment care se va încheia cu o sesiune de autografe.



Abia apărut, romanul de debut al Laurei Frunză a fost întâmpinat cu căldură și entuziasm de către cititori. Iată mai jos câteva opinii entuziaste:

„Scris cu o dezinvoltură și o sinceritate remarcabile, romanul Laurei Frunză nici nu zici că e unul de debut. Curge atât de firesc, de fluid, personajele sunt atât de naturale, de bine construite, încât e imposibil să nu te regăsești în ele. Cel puțin eu, unul, am găsit câte puțin din toate. Cu bine și cu rele, fără verdicte, fără afirmații sus și tare, nuanțate, complexe, dar mai ales pline de onestitate și de pasiune, cele două personaje principale, Ileana și Bogdan, alături de o suită de personaje secundare, dar aproape la fel de importante, dublate de o poveste alertă, amplă și încărcată de dramă fac din acest roman unul dintre cele mai remarcabile debuturi din ultima vreme. Bravo, Laura!” (Liviu Szoke, Biblioteca lui Liviu)

Nu-i ușor să fugi de fericire este o încântătoare carte romantică, sensibilă și emoționantă despre relații complicate de familie, iubire, altruism, secrete întunecate, temeri, incertitudini, puterea destinului, speranță și miracolul celei de-a doua șanse!” (Delicatese literare)

„Au fost momente în care am plâns și altele în care am zâmbit, m-am bucurat alături de personaje și am traversat o suită de emoții în brațele cărora m-am lăsat purtată până la ultima pagină.” (Mihaela Alexandrescu)

„Cel mai greu este să te lași iubit, să accepți că meriți iubire, să îți dai șansa de a iubi și de a primi, să fii asumat ca om, responsabil de sentimentele tale și de ceea ce oferi. Recunosc, nu înclin să citesc cărți jocuri de seducție și romantism, dar pe aceasta am primit-o cu brațele deschise și am să vă spun pe scurt că povestea este frumoasă. În plus, cartea se citește foarte ușor, iar pentru iubitoarele de romantism este ideală.” (Biblioteqa)



Cei doi protagoniști ai romanului Nu-i uşor să fugi de fericire, de Laura Frunză, Ileana și Bogdan, sunt foști colegi de liceu care se regăsesc la reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului. Ileana este fotografă, cutreieră lumea-n lung și lat cu meseria ei și refuză să se stabilească într-un loc sau într-o relație, având o imensă teamă de abandon. Bogdan își crește singur cele două fete, este un tip foarte serios, corect, ușor pedant chiar, și cu numeroase traume emoționale rămase în urma unei căsnicii nefericite. Idila dintre cei doi este subiectul principal al cărții, însă sunt importante și bine prinse în poveste detaliile vieții fiecăruia (de la fuga de iubire a Ilenei și refuzul ei de a se stabili undeva, până la detaliile cotidiene care alcătuiesc viața de tată singur a lui Bogdan). Este un roman de debut al unei autoare ea însăși mature, o carte cu și despre bărbați și femei de 40+, onest scrisă, realistă (chiar și partea de romance tinde tot către realist și contemporan, mai mult decât către idilă hollywoodiană) și cu twist-uri narative care aduc o notă de mister și schimbă toată perspectiva poveștii.

LAURA FRUNZĂ traduce cărți, scrie pe blogul personal și lucrează în Ressurse Umane la o companie multinațională. A absolvit în 2003 Facultatea de Litere, specializarea Germană-Engleză, cu intenția de a lucra în domeniul editorial și, deși a fost un drum ocolit, în prezent face ceea ce și-a dorit: scrie recenzii, moderează evenimente, ateliere și lansări de carte, intervievează scriitori și promovează cititul în rândul copiilor și tinerilor. Din 2008 scrie pe blogul laurafrunza.com, un blog de lifestyle pentru viata de familie. Îi place să călătorească și să lucreze de acasă și, uneori, le combină pe amândouă. A publicat o carte diy – do it yourself (Brâie de inspirație folclorică) și și o poveste terapeutică pentru copii (Gloria și unicornul magic) scrisă împreună cu alte mame influencer. În prezent, locuiește în București împreună cu soțul și cei doi copii.