Unul dintre cele mai importante și mai înspăimântătoare momente din viața oricărei creaturi vii este atunci când se confruntă cu sfârșitul respectivei vieți.

Aceasta pare a fi o împrejurare când luminile se sting. Totuși, din relatările indivizilor care au fost aproape de moarte și au supraviețuit, se pare că luminile nu se sting deloc. Dimpotrivă, lumina este principala senzație raportată de indivizii care au supraviețuit așa‑numitelor experiențe în pragul morții sau EPM.

Cărțile având ca subiect EPM pot fi de obicei identificate prin folosirea cuvântului lumină în titlu. De exemplu, Mai aproape de lumină, Dincolo de lumină, Transformat de lumină au fost toate cărți foarte populare pe acest subiect. Un recent articol academic al farmacologilor maghiari István Bókkon și Vahid Salari a sugerat că bioluminiscența lui Popp ar putea fi responsabilă pentru această interesantă stare de conștiință modificată. Ei au scris:

 

Forta infinitaÎn experiențele din pragul morții (EPM), vederea unei lumini strălucitoare poate apărea în timpul recuperării după un stop cardiac, dar subiecții pot să‑și închipuie că aceste experiențe s‑au întâmplat în timpul perioadei propriu‑zise. Aici propunem ipoteza unei explicații biofizice cu privire la întâlnirea cu o lumină strălucitoare în EPM‑uri. Prin urmare, întâlnirea cu o lumină strălucitoare în EPM‑uri se datorează reperfuzării care induce o supraproducție neregulată de radicali liberi și biomolecule excitate printre ele în numeroase părți ale sistemului vizual. Radicalii liberi neregulați și speciile excitate pot produce o creștere tranzientă a fotonilor bioluminiscenți în diferite zone ale sistemului vizual. Dacă acest exces de emisie de fotoni bioluminiscenți depășește un prag, aceștia pot apărea ca (fosfene) lumini în mintea noastră. Cu alte cuvinte, vederea unei lumini strălucitoare în EPM‑uri se poate datora fotonilor bioluminiscenți generați simultan în faza de recuperare a numeroaselor regiuni ale sistemului vizual, iar creierul interpretează acești fotoni bioluminiscenți intrinseci ca și cum ar avea originea în lumea vizuală externă.

Fragment din Forţa infinită a câmpului mental, de Anthony Peake, 

autorul cărții Experienţe extracorporale (Editura Lifestyle, 2013)