Vederea violenței conduce la violență?
Motivaţia lui Albert Bandura de a face experimentele sale clasice cu păpuşa Bobo s‑a născut dintr‑un mit în care cred foarte mulţi oameni. Acesta este, conform lui Bandura: „Se credea cândva că a‑i vedea pe alţii dând frâu liber agresivităţii ar elimina impulsurile agresive ale privitorului“. Lilienfeld şi alţii au găsit originile acestei idei de catharsis la Aristotel (respectiv, în Antichitate se credea că urmărirea tragediilor puse în scenă ar fi fost cathartică), iar mai târziu la Sigmund Freud şi la adepţii acestuia.
Într‑o serie de studii de cercetare însă, Bandura a demonstrat că atunci când copiii observă un adult care îşi pune în act agresivitatea asupra unei păpuşi numite Bobo, aceştia vor fi în realitate mai înclinaţi (şi nicidecum mai puţin înclinaţi) să pună şi ei în act comportamente agresive asupra păpuşii Bobo. Astfel, Bandura a demitizat credinţa că a vedea acte de agresivitate la alţii ar scădea tendinţele agresive la copii.
Fragment din Mari mituri despre dezvoltarea copiilor
Leave a Reply