Când anume neglijarea emoțională devine abuz emoțional și care este exact relația dintre cele două.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică pentru Părinți: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

CE ESTE NEGLIJAREA EMOŢIONALĂ?

Neglijarea emoțională sau afectivă este reprezentată de eșecul satisfacerii nevoilor rezonabile ale copilului, ce țin de dezvoltarea sa emoțională și de conturarea unui sentiment sănătos al sinelui. Tot ceea ce am prezentat în capitolul anterior descrie acest tip de neglijare afectivă.

În prima ediție a acestei cărți, am diferențiat între „păcate prin omitere“ și „păcate prin comitere“, neglijarea fiind inclusă în prima categorie. Psiholoaga Jonice Webb, a cărei muncă se concentrează pe acest domeniu, folosește aceiași termeni, afirmând simplu: „Abuzul emoțional este ceva ce părintele face unui copil — este o acțiune. Neglijarea emoțională este opusul ei — reprezentat de o lipsă a acțiunii. Diferența este cea dintre un părinte care-și ignoră copilul și un părinte ce-și maltratează copilul“.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică pentru Părinți: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

Acesta este un contrast simplu și clar, adesea suficient pentru a face distincția dintre cele două. Totuși, viața nu este o fotografie în alb-negru. Spre exemplu, dacă mama nu ne hrănește, acesta este un „păcat prin omitere“, dar ea ar putea, de asemenea, să ne refuze hrana în mod activ, acest gen de pedeapsă intrând în categoria „păcatelor prin comitere“. Ar putea fi acest lucru la fel de adevărat la nivel emoțional? Dacă mama refuză să ne răspundă atunci când plângem isteric și ne aruncăm pe podea în fața ușii dormitorului ei, este această lipsă de reacție ceva ce mama comite cu bună intenție sau e rezultatul a ceva ce omite să facă? Pentru astfel de situații, avem nevoie de un al doilea criteriu. Avem nevoie să înțelegem de ce-ul acțiunii sau nonacțiunii. Suferința este provocată copilului în mod intenționat sau neintenționat?

Voi adăuga aici încă o nuanță: Neglijența neintenționată este eșecul de a asigura îngrijire provocat de ignoranță sau omisiune. Ne putem neglija sănătatea, finanțele, casele și, da, copiii. Neglijența neintenționată nu are o motivație malițioasă, deși poate avea rezultate devastatoare. Este posibil ca mama să nu fie conștientă de nevoia copiilor de a fi iubiți și ascultați.

Există situații de neglijare neintenționată care nu pot fi considerate accidente și, prin urmare, nu pot fi iertate? Cum considerăm cazul în care mama este pur și simplu prea obosită pentru a se ridica și a se îngriji de bebelușul care plânge? Dar dacă ea este prea ocupată cu îndatoririle sale sociale pentru a se opri și a ne asculta, chiar și în situația în care tocmai am trăit prima noastră pierdere majoră — de exemplu, moartea celui mai bun prieten? În care dintre aceste cazuri își evaluează ea în mod eronat prioritățile?

Este dificil de distins între neglijarea emoțională a copiilor și abuzarea acestora. Granița dintre acestea este adesea vagă și greu de conturat.

CUM DIFERĂ ABUZUL EMOŢIONAL DE NEGLIJAREA EMOŢIONALĂ? POT FI PREZENTE AMÂNDOUĂ ÎN ACELAȘI TIMP?

Abuzul nu este accidental, nu este o omisiune. Acesta înseamnă a face (sau a nu face) ceva cu intenția de a provoca suferință afectivă.
Adesea, abuzul emoțional ia forma ridiculizării, certei, învinuirii și umilirii. Abuzul nu are loc doar atunci când mama este furioasă, ci poate face parte din conversațiile cotidiene; el poate interveni chiar și când discuția are loc pe un ton degajat în fața prietenilor (ai noștri sau ai mamei).

Deși de cele mai multe ori abuzul ia forma cuvintelor grele și critice, acesta poate fi și nonverbal. Refuzul de a vorbi unui copil (întâlnim din nou zona neclară dintre acțiune și nonacțiune), privirile pline de ură, comportamentele care subminează sentimentul de sine, al eficacității sau al respectului de sine al copilului ori sabotarea succesului acestuia sunt toate considerate a fi abuz emoțional.

Cuvântul emoțional confirmă faptul că nu ne referim la răni fizice, ci emoționale, deși modalitățile prin care acționează abuzul pot include și partea corporală. Spre exemplu, am întâlnit cazurile unor fete aflate la vârsta adolescenței care au fost supuse unei enorme rușini, fiind forțate să poarte haine murdare, rupte și inadecvate. Abuzul emoțional poate include înjosirea genului copilului sau expunerea acestuia la situații terifiante sau copleșitoare.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Practică pentru Părinți: Mamă, tu unde erai atunci? Efectele neglijării emoționale de Jasmin Lee Cori

Amenințarea cu abandonul este, de asemenea, abuz emoțional. Comentarii precum „Te duc la orfelinat“ sau „Te părăsesc dacă mai faci așa“ ne comunică faptul că nu ne putem baza pe prezența mamei. Copiii mai mari pot fi, de asemenea, controlați folosind aceste amenințări (acesta fiind scopul lor), consolidând un atașament nesigur și sentimentul general de nesiguranță. Amenințarea cu abandonul fizic este un abuz emoțional. Aceasta este echivalentă cu a spune „Nu te poți baza pe mine“. Deoarece aceasta este o acțiune deliberată cu efecte traumatice, ea constituie un abuz.

O mamă crudă ne cunoaște vulnerabilitățile și ne exploatează slăbiciunile. Ea știe cum să ne provoace rușine. Rușinea este una dintre cele mai dureroase emoții pe care le poate trăi cineva. Aceasta constă în sentimentul că suntem deficitari, că am greșit sau că suntem răi în mod fundamental. A provoca rușine cuiva înseamnă a-l face să se simtă deficitar și rău (și nu doar vinovat pentru propriul comportament) și este tot o formă de abuz emoțional.

Din observațiile mele, atunci când este prezent abuzul emoțional al copiilor, are loc și neglijarea acestora, dar viceversa e mai rară. Mamele absente emoțional care se încadrează în categoria mamelor deconectate nu au malițiozitatea celor abuzive și nu intenționează să-și rănească copiii. Ele sunt neglijente la nivel afectiv, dar nu abuzive. Ceea ce le permite mamelor abuzive să fie rău-voitoare este parțial lipsa de conexiune și empatie cu propriii copii, deconectare ce se traduce și printr-o neglijare emoțională. În ambele cazuri, acestor mame le lipsesc acordajul emoțional la propriii copii și o conștientizare a ceea ce presupune un bun parentaj.

Este mai ușor (dar niciodată cu adevărat ușor) de identificat ceea ce îi lipsește mamei monstruoase decât celei plăcute în aparență, dar deconectate emoțional.

***

Jasmin Lee Cori este psihoterapeută cu practică privată în Boulder, statul Colorado. E specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie și este autoarea a altor patru cărți dedicate vindecării traumelor și dezvoltării spirituale