Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR

Autor: Emmanuel Carrère
Traducere de Doru Mareş
Colecţia: Fiction Connection
Nr. de pagini: 592

Împărăţia Cerurilor a fost laureată cu Premiul literar Le Monde şi numită Cea mai bună carte a anului de către revista Lire. Împărăţia Cerurilor e o carte complexă, desăvârşită, în acelaşi timp sobră şi jucăuşă, impetuoasă şi interiorizată, savantă şi pe înţelesul tuturor. Este, cu siguranţă, capodopera lui Carrère.

Plecând de la propria experienţă religioasă, Emmanuel Carrère îşi imaginează, cu abilitatea unui anchetator, începuturile creştinismului şi urmăreşte totodată parcursul şi învăţăturile apostolilor Luca şi Pavel. De asemenea, în demersul său, încearcă să înţeleagă de ce credinţa continuă să aibă o putere atât de mare de două mii de ani încoace.

Deşi astăzi se declară agnostic, Carrère evocă fervoarea religioasă de care a fost cuprins la începutul anilor 1990, când asista constant la toate slujbele, citea şi comenta pasaje din Biblie.

Cartea sa reprezintă însă şi o meditaţie asupra istoriei, asupra însemnătăţii creştinismului în lumea de azi şi asupra felului în care acesta ne influenţează pe toţi, credincioşi şi necredincioşi laolaltă.

„Precum ultimele patru cărţi ale mele, Împărăţia Cerurilor este şi ea o carte despre mine. Când scriu, mă las absorbit de o arheologie personală. E ca şi cum aş face şedinţe de psihanaliză ca să mă cunosc mai bine, dar şi ca să progresez, să devin o fiinţă mai bună în sens moral, dar nu numai: dacă ajung să mă domin, sper să devin mai conştient de mine însumi, însă şi mai liber.“ – Emmanuel Carrère

Împărăţia Cerurilor este o investigaţie extraordinară, în care autorul îşi demonstrează talentul de jurnalist, de exeget, de istoric, dar şi de romancier, în timp ce ne lasă să pătrundem în culisele propriului scris.“ – Madame Figaro

„O uriaşă realizare literară.“ – Le Nouvel Observateur

„Această poveste despre începuturile creştinismului tulbură şi fascinează deopotrivă.“ – Télérama


Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai prestigioşi scriitori francezi contemporani. Licenţiat în studii politice, este, de asemenea, scenarist şi regizor. A debutat în 1982, cu un eseu dedicat cineastului german Werner Herzog, dar primul său roman, L’Ami du jaguar, a apărut în 1983. A devenit celebru prin romanele sale care îmbină adevărul biografic cu ficţiunea şi care au fost recompensate cu numeroase premii, printre acestea numărându-se: Prix Femina, Grand Prix Marie Claire du Roman d’Emotion, premiul cititorilor publicaţiei L’Express, Premiul Crésus şi Premiul Globe de Cristal.

Pe site-ul nostru găsiţi, de acelaşi autor, şi volumele: Limonov (Prix des Prix şi Prix Renaudot), Alte vieţi decât a mea, Un roman rus, Ora de schi.

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)