Scopul principal fiind purificarea prin eliminarea toxinelor, o detoxifiere moderată o dată pe săptămână aduce simultan și alte beneficii: corpul tău ajunge să se reechilibreze fără să solicite, ca de obicei, energia necesară pentru procesul digestiv.
Elementele de bază ale purificării provin toate din produse naturale. În dieta ta generală este bine să incluzi alimente cu proprietăţi purificatoare, printre care următoarele:
Portocale, lămâi şi grepfrut
Fasole mung
Năsturel
Anghinare
Sparanghel
Sfeclă
Ghimbir
Usturoi
Mere
Seminţe de susan
Migdale
Pentru o zi rezervată purificării organismului, trei grupuri de alimente au trecut testul timpului; ele figurează acum fără greş în rutina mea săptămânală.
Uleiurile: Diferite uleiuri au un efect laxativ, dar în acelaşi timp sunt considerate a avea proprietăţi de detoxifiere. În ziua pe care o dedic purificării, iau un amestec de patru uleiuri — măsline, susan, in şi primulă‑de‑seară — care se găsesc uşor în magazinele naturiste, gata preparate. Folosesc una–două linguri
din acest amestec dimineaţa, luate ca atare sau împreună cu mâncarea.
Fibrele: Beneficiile medicale ale fibrelor sunt bine dovedite, mai ales în ceea ce priveşte rolul de tampon în intestine — moderând colesterolul, de exemplu, şi posibil protejând peretele intestinal de substanţele carcinogene. Fibrele naturale din legume sunt mai blânde pentru corp decât tărâţele şi alte fibre din cereale (care pot avea un efect abraziv asupra peretelui intestinal). Iau două linguri de fibre sub formă de pudră dimineaţa, în amestec cu apă minerală. În magazinele naturiste se găsesc mai multe varietăţi delicioase ale acestui tip de fibră.
Sucurile: Postul cu sucuri este popular de decenii, dar a fost criticat pentru conţinutul ridicat de zahăr şi, în orice caz, nu trebuie să dureze mai mult de câteva zile. În ziua mea de purificare beau doar suc de legume, urmat seara de o supă de legume gen minestrone. Sucul extras din legume verzi frunzoase este deosebit de bogat în fitonutriente, cunoscute pentru proprietăţile lor antioxidative.
Purificarea mea săptămânală, bazată pe uleiuri, fibre şi sucuri, o simt ca pe cea mai bună zi a săptămânii. Am satisfacţia că dedic o atenţie de calitate corpului meu şi ascult ceea ce are să‑mi spună. Mesajele de uşurinţă şi de energie sunt mulţumitoare, aşa că nu am senzaţia de privaţiune.
Leave a Reply