Filmul Trainspotting descrie mult mai bine procesul de inversare a efectelor supradozei de opiacee cu naloxonă.
Sau poate că irealitatea Zonei e cea care scoate, de fapt, realul din personaje?
Visele nu sunt niște povești confuze și absurde produse în somn, ci semnale care ne pot arăta cum va evolua la un moment dat personalitatea și viața noastră…
Katherines, ca și celelalte romane ale lui John Green, abundă în replici inteligente și pline de umor în același timp. E imposibil să lași cartea asta din mână până n-o termini…
”Comunicarea umană” a declanşat o revoluţie în domeniul psihoterapiei.
Fragmente tot mai dure mă izbeau de pe fiecare pagină nouă.
Grupul mai în vârstă al utilizatorilor cronici a avut rezultate mai slabe decât celelalte grupuri la testele de învăţare verbală și memorie, precum și la un test de atenţie distributivă.
N-am fost niciodată o fetiță cuminte, iar după crime treaba s-a stricat și mai mult.
Dar înţelepciunea primului meu confrate m‑a făcut să reflectez multă vreme după aceea: fără să ezite, el preferase pentru sfârșitul de săptămână să se îmbogăţească de pe urma fericirii, nu a banilor.
De la Margaret Thatcher la Mahatma Gandhi, cartea ,,Minti conducatoare. Istorii de viata ale liderilor mondiali”, aparuta recent la Editura Trei, dezvaluie povestile de viata si filosofiile abordate de opt conducatori foarte populari, care au reusit sa se impuna ca lideri internationali prin strategii diferite de la un caz la altul.