„Pentru experiența umană, rușinea este la fel de obișnuită precum anxietatea sau suferința, dar este mult mai dificil de identificat din cauza urzelii complexe de trăiri, răspunsuri corporale și mecanisme de adaptare care o ascund. Astfel ea poate deveni o emoție greșit înțeleasă, iar impactul ei este rar conștientizat”, spune psihoterapeuta Betsy de Thierry, autoarea uneia dintre cele mai utile cărți pentru adulții preocupați de dezvoltarea emoțională a copiilor, fie că se află în rolul de părinți, educatori sau terapeuți.

 Cartea „Rușinea la copii”, publicată la Editura Trei, oferă o analiză profundă, scrisă pe înțelesul tuturor, despre una dintre cele mai distructive trăiri, atât la nivel somatic, cât mai ales la nivel psihologic și comportamental, pe termen lung. Pentru că, precizează autoarea, rușinea poate să afecteze imaginea de sine a unei persoane „mai mult decât orice altă emoție, lăsând omul cu convingerea că este profund deficitar, inferior, fără valoare, izolat și neiubit”. În plus, ea duce și la un paradox: rușinea de a fi rușinat.

O altă consecință negativă este aceea că cei mai mulți dintre oameni nu vor să se gândească la ceea ce trăiesc atunci când se simt rușinați. Deși conștientizarea și acceptarea sentimentului și realității de a fi vulnerabili vor aduce, în ciuda disconfortului emoțional punctual, un rezultat pozitiv și vindecător: diminuarea puterii paralizante pe care această emoție negativă o are asupra noastră.

Ce este rușinea și de ce o trăim?

Rușinea este o emoție primitivă, instinctuală, extraordinar de puternică și poate fi acompaniată de o trăire corporală copleșitoare. „Trăim experiența rușinii ca pe un semnal de alarmă care ne indică un pericol prezent. Poate fi vorba despre respingere, frică, vulnerabilitatea expunerii și abandon”, explică de Thierry și așa apar credințele fundamental negative despre propria persoană, „cogniții dezadaptative ca atunci când ne spunem <sunt un ratat>, <sunt un idiot>, <știam că sunt prost>, <știam că sunt de neiubit>”.

Cum se simte rușinea la nivel corporal și care este fiziologia ei?

Rușinea este, mai mult decât altă emoție, legată în mod direct de răspunsul la stres. Poate debuta cu o stare bruscă de panică, frică sau șoc care poate duce la reacții precum înroșirea tegumentelor, stare de leșin, rău, palpitații, transpirație abundentă, umezirea extremităților, amețeală, constricția cutiei toracice, respirația superficială, nevoia stringentă de a urina, etc.

Aceste manifestări reprezintă un răspuns activat involuntar de creierul nostru, care percepe trăirea ca pe o amenințare, în fața căreia trebuie să luptăm sau să fugim pentru a ne apăra. Fiziologic, se produce o dezechilibrare a balanței dintre hormonii stării de bine (endorfine și dopamină) și cei ai stresului (cortizol și noradrenalină), cei din urmă preluând „acțiunea” noastră de adaptare. Dacă această amenințare devine continuă, pe fondul sentimentului de insecuritate, creierul poate rămâne blocat într-o zonă în care nu mai gândim, analizăm și evaluăm corect situațiile prin care trecem și tonalitatea afectivă a relațiilor pe care le avem cu ceilalți și cu noi înșine. „Când un om nu poate reflecta cu usurință, el nu poate să își dezvolte conștiința de sine, un determinant esențial al dezvotării unei identități sănătoase.”

Ce consecințe produce rușinea, la nivel psihologic?

Astfel, rușinea aduce o stare acută de conștientizare a propriei persoane, dar nu într-un mod pozitiv, pentru că activează frici inconștiente. Mai mult, rușinea naște frică, ne strivește torelanța pentru vulnerabilitate, omoară implicarea, inovarea, creativitatea productivitatea și încrederea în noi.

Tocmai de aceea, Betsy de Thierry pune accent pe importanța dezvoltării timpurii și explică în ce mod reacțiile părinților la comportamentele copiilor, în situații tensionate, sunt definitorii pentru cei mici, la nivel profund. „Cu cât mai speriat, mai umilit, mai lipsit de protecție și de apărare se simte un copil, cu atât mai adânc va trebui să împingă în inconștient trăirile îngrozitoare și de nesuportat cu care se confruntă. Cu cât refularea afectelor negative este mai adâncă, că atât mai greu va fi pentru copii să reflecteze sau să dea sens experiențelor lor, iar ele vor fi cu atât mai otrăvitoare pentru psihicul lor în formare”.  

Care sunt mesajele nocive transmite de părinți, deși cu cele mai bune intenții, ce comportamente pot dezvolta copiii în urma trăirii și internalizării sentimentului de rușine și cum pot fi evitate aceste suferințe, cititorii pot afla mai multe în cartea Rușinea la copii, publicată de Editura Trei, în colecția „Psihologie practică pentru părinți”.