Multe boli au ceea ce se cheamă „istoric natural“: dor tare, apoi te faci bine. Cum spunea Voltaire: „Arta medicinei constă în a amuza pacientul în vreme ce natura vindecă boala“.

Să spunem că aţi răcit. O să vă simţiţi mai bine după câteva zile, dar pe moment vă simţiţi oribil. E cât se poate de firesc ca, atunci când simptomele sunt mai neplăcute, să încercaţi să vă îmbunătăţiţi starea. Aţi putea lua un remediu homeopatic. Aţi putea sacrifica o capră şi să vă atârnaţi măruntaiele ei de gât. Aţi putea să vă siliţi medicul de familie să vă prescrie antibiotice. (Am enumerat cele de mai sus în ordinea crescătoare a ridicolului). 

Apoi, când vă simţiţi mai bine — şi vă veţi reveni cu siguranţă dintr-o răceală — veţi presupune în mod firesc că orice aţi făcut când simptomele erau mai rele reprezintă motivul însănătoşirii. Post hoc ergo propter hoc, şi aşa mai departe.

De fiecare dată când o să răciţi o să daţi buzna la medicul dumneavoastră, hărţuindu-l să vă dea antibiotice, şi când medicul vă va spune: „Ştiţi, nu cred că i o idee prea bună“ veţi insista, fiindcă data trecută a ”funcţionat”, iar rezistenţa comunităţii la antibiotice va creşte şi, în cele din urmă, din cauza acestui tip de iraţionalitate, nişte doamne în vârstă vor muri de la nişte vaccinuri împotriva gripei aviare, dar asta e altă poveste. (Fragment din Pseudoştiinţa de Ben Goldacre)

   

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yvRvL_u-pjE&feature=youtu.be]