Răzbunarea, băiatul meu…

— Ce-i? l-a întrebat el.

— Nimic, Ash… maestre Ash. Am o întrebare.

Bătrânul farlander oftă:

— Întreabă-mă.

— Mi-ai spus că sigiliul pe care îl porţi nu e al tău, ci al cuiva care a murit.

— Da.

— Dar dacă sigiliile astea au rolul de a-i împiedica pe oameni să le facă rău celor care le poartă, cum se face că tu nu porţi un astfel de sigiliu? De ce nu te protejezi și tu cu ameninţarea unei vendete?

Fragment din:

Dinţii lui Ash au strălucit în lumina focului.

— În sfârșit, o problemă care merită discutată, a zis el, aruncând iarăși piatra în aer și înhăţând-o cu precizie.

Bătrânul s-a dat mai aproape de el, ca și când ar fi vrut să-i facă o mărturisire.

— Am să-ţi spun un lucru, Nico, a început Ash, cu respiraţia fi erbinte, și să nu-l uiţi niciodată. Răzbunarea, băiatul meu… răzbunarea e un ciclu fără sfârșit. Își are obârșia în violenţă și dă naștere la violenţă. Iar între ele, nu e decât violenţă. De aceea noi, rōshunii, nu purtăm sigilii pentru protecţie. De fapt, noi întotdeauna sperăm ca sigiliile acestea să împiedice violenţa, întrucât știm mai bine ca oricine că, în lumea asta, răzbunarea nu servește nicio valoare pozitivă. Dar asta e profesia spre care ne-au purtat vieţile noastre.

— Din ce spui, pare că ceea ce faceţi e rău.

— Noi nu gândim în termeni de bine și rău. Meseria rōshunilor e neutră din punct de vedere moral, iar acesta e un lucru pe care trebuie să-l înţelegi foarte bine, pentru că este miezul crezului nostru. Lucrurile stau așa: noi suntem niște pietre pe o pantă, puse în mișcare de mișcarea altor pietre. Pur și simplu urmăm cursul natural al lucrurilor.

Apoi a rămas pe gânduri preţ de câteva clipe.

— Dar niciodată nu trebuie să facem din meseria noastră o chestiune personală, a continuat el. Altminteri, devenim mai mult decât o simplă forţă aflată în mișcare. Devenim parte a acestui ciclu. Dacă aș fi omorât în timpul unei vendete, mi-ar lua locul un alt rōshun, apoi încă unul, și încă unul, până când purtătorul sigiliului ar fi răzbunat, iar datoriile noastre, duse la îndeplinire. Și atunci vendeta s-ar sfârși. Nu purtăm sigilii și nici nu căutăm răzbunare pentru noi înșine. Și în felul acesta, întrerupem ciclul violenţei.

Bătrânul a încheiat cu o gură zdravănă din ploscă, apoi s-a șters la gură și l-a lovit ușor pe Nico:

— Înţelegi?

Nico simţea că i se învârte capul. Și nu doar de la băutură. Gândurile îi erau confuze. Khosienii înţelegeau vendeta — o aveau în sânge și îi știau impulsul la fel de bine precum știe peștele să înoate. Legendele lor erau pline de răzbunări și crime sângeroase, iar personajele care voiau răzbunare întotdeauna erau eroii poveștilor. În cele din urmă, a încuviinţat din cap, cu toate că era destul de nelămurit.

— Bine, a conchis Ash. Înseamnă că ai învăţat cea mai preţioasă lecţie dintre toate.