Pe scurt, povestea este cam aşa: o bătrână moare într-o localitate din nordul Germaniei. Nefericitul eveniment prilejuieşte reunirea celor trei fiice ale sale şi a unei nepoate, Iris, din perspectiva căreia este istorisită povestea. Mai mult, acesteia din urmă îi revine casa bătrânei.
Ca (aproape) întotdeauna când într-o naraţiune de acest fel sunt aruncate personaje din generaţii diferite, nu întârzie să apară dezvăluirile, secretele, biografiile ascunse. Măştile cad una după alta, şi cele trei fiice ale defunctei se dovedeşte că au avut parte de vieţi extrem de diferite faţă de cele „oficiale”, validate de ochiul şi gura lumii. Tânăra Iris descoperă pas cu pas poveşti şi amintiri care se leagă ca întrun puzzle, alcătuind tabloul complex al unei familii în care frustrările, nefericirile în dragoste, neajunsurile materiale sau obsesiile de tot felul au fost extrem de numeroase. (…)
Katharina Hagen reuşeşte ceva surprinzător: inserarea unor elemente discrete de realism magic, care dau o anumită candoare poveştii şi o salvează de căderea în derizoriu. Personaje precum o mătuşă „electrică” la propriu, care-şi temperează magnetismul fugind de bărbaţi şi purtând podoabe din chihlimbar (pentru că „elektron era cuvântul grecesc pentru chihlimbar şi acesta absoarbe foarte bine descărcările electrice”) sau un profesor care adoarme în timpul unei ore de curs, şi rămâne aşa, nemişcat la catedră, până a doua zi când îl trezesc copiii sunt exemple de realism magic atent dozat. Katharina Hagena a filtrat foarte bine prin propria subiectivitate procedeele specifice mai degrabă literaturii sud-americane şi a reuşit să le adapteze unui stil german detaşat şi aseptic. Implant reuşit.
Gustul sâmburilor de măr este aşadar o carte construită simplu, cu mijloace tehnice previzibile, dar care surprinde prin inserarea ingenioasă de amănunte la limita dintre fabulos şi veridic. Dincolo de structură, frazele sunt scrise întrun stil dulceag. Descrieri lungi din care răzbate multă nostalgie se împletesc cu observaţii fine de cadre, personaje, situaţii.
Katharina Hagena este fără doar şi poate un descriptor înzestrat:
M-am spălat la chiuvetă din cap până-n picioare, mi-am prins părul şi am îmbrăcat rochia de tul albastră ca noaptea, care îi aparţinuse cândva Ingăi. Poalele rochiei erau formate din nenumăraţi faguri de nimic, delimitaţi cu aţă albastră. Şi cu cât se suprapuneau mai multe goluri, cu atât mai neclar devenea ceea ce se ascundea dedesubt. (…)
Prin stilul cald, prin descrieri surprinzătoare, stropi de realism magic şi personaje de care te ataşezi cu uşurinţă, autoarea va cuceri cu siguranţă simpatia unui număr considerabil de cititori.
Fragment din recenzia publicată de România literară
Leave a Reply