Invidia, lăcomia și gelozia sunt elementele negative ale caracterului și culturii. Ele sunt forțele întunericului, elementele esențiale ale ceea ce Cabala numește yetzah harsh, „impulsul rău“. Frecvent reprezentate ca viclenia viperei, mușcătura rechinului sau înțepătura meduzei, aceste impulsuri pot exercita o tiranie acerbă asupra percepției și sentimentului. Ele sunt motivele de bază pentru care ne urâm pe noi înșine și, de asemenea, unii pe alții.
Răutatea tiranizează lumea interioară prin acapararea unei părți prea mari din ea. Lăcomia hrănește invidia, invidia naște gelozie și gelozia reflectă ura de sine. La nivel personal, aceasta duce la relații extrem de distructive atât între, cât și în cadrul generațiilor — părinți versus copii și frați/surori versus frați/surori. Aceleași caracteristici — gonflarea sinelui și devalorizarea celorlalți, atacul direct și rănirea narcisică — caracterizează interacțiunea nocivă din și dintre persoane și conținătorul lor social, pe care-l numim societate.
În ultimele două capitole am discutat, de asemenea, manifestările ascunse, complicate ale acestor stări negative, printre care grateitudinea și îmbufnarea: prima, extensia activă a invidiei, iar cea din urmă, strigătul mut al mândriei rănite.
Este esențial de reținut totuși că tragedia existenței umane nu poate fi întotdeauna explicată prin invidie, lăcomie sau gelozie sau prin simpla reducere la aceste stări. Aceste impulsuri cuprind doar o parte dintr-o structură emoțională, care include, de asemenea, elementele esențiale ale vieții, ale iubirii: recunoștință, generozitate și compasiune. Componentele pozitive și negative ale acestei structuri sunt într-o relație constantă, dinamică, una cu cealaltă. Problemele apar atunci când echilibrul relativ dintre dragoste și ură se modifică, astfel încât ura predomină. Acest lucru se întâmplă fie când bunăvoința este redusă, fie când reaua-voință este accentuată.
Vinovăția, în special, diminuează bunăvoința. Este foarte greu pentru o persoană să mențină sentimentele bune față de cineva sau ceva, atâta timp cât realizează că tot ea i-a făcut rău. Un astfel de conflict produce convulsii de agonie mentală. Paradoxul este că intensitatea vinovăției este direct legată de gradul inițial de preocupare pozitivă. Ruminațiile pline de vină pot reprezenta un efort determinat de a atenua tortura emoțională. Pentru a face acest lucru, primul pas este de a nega atașamentul și afecțiunea. Al doilea, este de a se condamna vehement nu numai pe sine însuși pentru lăcomie și resentimente, ci chiar într-o mare măsură și pe ceilalți, pentru că, aparent ei le-au provocat.
Fragment din Vrăjitoare, giganți și oameni înspăimântători de Joseph H. Berke
Leave a Reply