Cioran este foarte inteligent și lecturile din oameni brilianți îți fac bine, te fac parcă și pe tine să te simți un pic mai deștept. Dar, în plus, Cioran este valoros pentru că el vine să șteargă iluziile pe care ni le facem. Și nu pentru că vrea să ne aducă într-o stare de deznădejde, ci pentru că vrea să ne ajute să nu ne mai punem speranțele în niște iluzii.
Tag: Viața interioară
Dacă nu îl pot vindeca sau nu-i pot aduce alinare celui în cauză, pot să îi rămân alături, să îi dau mâna, să îi vorbesc, sau chiar să tac; sunt neputincios, dar sunt prezent. Iar prezența este un gest important, care diferă radical de opusele sale: fuga, absența… Fac tot ce pot să mă îndrept spre acțiuni mai puțin ambițioase, spre gesturi simple. În asemenea clipe, e greu de renunțat la soluțiile mărețe, dar nu și la micile gesturi.
#CarteaCareTeAjută A răspunde versus a reacționa. În această perioadă dificilă, marcată de pandemia virusului COVID-19 trăim sub o presiune emoțională foarte mare. De felul în care ne gestionăm emoțiile și cum ne raportăm la evenimente și la consecințele lor imprevizibile, depinde foarte mult starea noastră de bine. Și a celor din jur. Așa cum spunea […]
Da, să nu ne temem să deschidem bine ochii la dependențele noastre. Niciunul dintre succesele noastre nu ni se datorează exclusiv nouă: au existat întotdeauna persoane care ne-au format, ajutat, încurajat, persoane fără de care nu am fi ajuns la succes. Să ne obișnuim să fim recunoscători: mai bine să ne recunoaștem de bunăvoie îndatoririle și dependențele, decât să cultivăm un sentiment individualist al valorii noastre, independent de mediul natural și de cel social.
Rușinea este dorința de a dispărea din fața ochilor cuiva. Ea se declanșează ori de câte ori facem o greșeală față de normele sau regulile sociale: am dărâmat un obiect în magazin, am spus o prostie, stomacul ne ghiorțăie și, în general, ne rușinăm când simțim că am scăzut în ochii celorlalți. Rușinea este o […]