Persoanelor care au dificultăţi de aşezare, de poziţionare, de stabilitate, de situare în raport cu solul şi de tulburări de dispoziţie le cer să facă exerciţiul de târâre al lui Moshe Feldenkrais.
Fragment din:
L-am întâlnit pe Moshe Feldenkrais la sugestia lui Boris Dolto atunci când organizam la Paris, în 1963, primul congres internaţional de psihodramă, pentru că mi se părea important să deschid acest congres psihanaliştilor şi specialiştilor în tehnici corporale : Moshe Feldenkrais, Gerda Alexander şi Laura Sheleen. Am avut şansa de a fi invitată de către Feldenkrais să locuiesc în casa pe care o închiriase la San Francisco cu echipa sa (Rywerant, Myriam Pfeiffer şi alţii) şi să asist la lecţiile, demonstraţiile şi tratamentele sale acordate bolnavilor. Am văzut cum oameni, sosind în scaun cu rotile, plecau mergând pe picioarele lor graţie unor mijloace simple şi de bun simţ. Am preluat de la el exerciţiul de târâre, care pune pe picioare o mulţime de persoane cu handicapuri diferite.
Acest exerciţiu, care durează cât timp îi este necesar persoanei (în general, de la douăzeci de minute până la o oră), constă în reluarea istoriei devenirii omului, aşa cum o văd anumiţi zoologi şi antropologi, adică trecând de la starea de peşte la cea de reptilă, de patruped şi de om târându‑se ca un bebeluş care se deplasează pe nesimţite pe un covor. Încetul cu încetul, persoana care face exerciţiul „îşi ridică funduleţul“, se sprijină pe ceva, de un taburet sau de genunchii cuiva care joacă rolul tatălui sau al mamei, şi începe să facă primii paşi, împleticindu‑se de la unul la celălalt, înainte de a începe să meargă.
Acest exerciţiu dă rezultate surprinzătoare în ceea ce priveşte uşurinţa în poziţia bipedă, echilibrul, aşezarea şi sentimentul de stare de bine. Persoanele care cădeau des, care se simţeau rău sau aveau accidente încetează ca prin minune să le aibă după acest exerciţiu. În orice caz, figura este odihnită, destinsă, tenul este clar şi ochii strălucitori. Ceva important s‑a întâmplat.
Leave a Reply