Pasiunea lui CherryPentru părinții sau adolescenții care ajung în această săptămână la Târgul de Carte Gaudeamus, am pregătit șapte povești nou-nouțe, cu haz și duioșie, cu iubiri nespuse și delicii ciocolatii.

7. BULGĂRAȘ DE PRIMĂVARĂ și celelalte trei volume din seria scriitorului Paul Stewart și a ilustratorului Chris Riddell pot fi un cadou inspirat pentru micuții îndrăgotiți de animale poznașe și întâmplări hazlii. Ariciul și Iepurele trăiesc tot timpul în contratimp (unul e nocturn, altul e diurn, unul hibernează, celălalt veghează și tot așa…), dar asta nu-i împiedică să fie cei mai apropiați prieteni.

6. JOCUL FINAL: CONVOCAREA este prima parte din trilogia Endgame (James Frey și Nils Johnson-Shelton), o franciză care funcționează și ca joc online și care e pe cale să devină vedetă hollywoodiană. 12 Jucători din tot atâtea seminții diferite au de rezolvat Marea Enigmă a Salvării. Iar cititorii sunt invitați să descifreze indiciile din proiectul interactiv carte-joc, premiul pus la bătaie (doar pentru primul volum) fiind de jumătate de milion de dolari.

Orase de hartie5. ÎN CĂUTAREA SUFLETULUI CRĂCIUNULUI, carte care face parte dintr-un proiect mai larg, este scrisă de R.D. Mottok și ilustrată de Anda Cofaru. ”Înainte de a începe lucrul la această poveste, ne-am gândit cum am putea să îi insuflăm copilului nostru sentimente, obiceiuri şi valori astfel încât Crăciunul să aibă aceeaşi încărcătură emoţională care o avea pentru noi atunci când eram copii”, mărturisește autorul.

4. ORAȘE DE HÂRTIE este noul roman al adulatului John Green (publicat la Trei inclusiv cu bestsellerul Sub aceeași stea). În noua sa carte, ”regăsim ecouri din Căutând-o pe Alaska: o fată superbă, excentrică; un mister care trebuie rezolvat de niște adolescenți inteligenți și ciudați; precum și citate elocvente (din Fire de iarbă a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate în poveste”, apreciază Booklist.

3. ȘOCUL CĂDERII nu e o carte strict pentru adolescenți, dar cred că se pot regăsi în ea, câtă vreme eroul este la fel de tânăr ca ei, doar că se zbate să iasă din abisul bolii mentale. ”Cu acest volum amuzant și dureros, pe care îl veți adora, Nathan Filer calcă pe urmele lui Mark Haddon în O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții!”, scrie Daily Mail.

Ce-ti aduci aminte2. PASIUNEA LUI CHERRY, fata plină de umor, cu ochi migdalați și cu pielea cafelei de lapte, este (ați ghicit!) ciocolata. Cartea cu surori rebele și băieți supercool face parte din seria Clubul fetelor dependente de ciocolată, iar autoarea (Cathy Cassidy) a adunat multe povești în tolba sa, activând vreme de 12 ani în calitate de ”consilier sentimental” la o revistă pentru adolescenți.

1. BELZHAR (Meg Wolitzer) țintește o altă latură a vieții de adolescent, cea în care inteligența scăpărătoare este umbrită de iubiri frânte și fragilități emoționale. La ce-i folosește unui puber să citească Clopotul de sticlă al Sylviei Plath și apoi să-și întocmească un jurnal? Aflați din acest ”roman orginal care vă va marca” (Publishers Weekly).