7 Lucruri pe care nu le ştiaţi despre Rebecca James

1. Cei patru fii ai ei se numesc: Charlie (10 ani), Oscar şi Jack (gemenii de 9 ani), Jimmy (6 ani).

2. Are o mare pasiune pentru tot ceea ce e legat de Indonezia, în special de Bali, după ce a petrecut acolo doi ani şi jumătate (1995-1997).

3. A avut un iubit indonezian, de care a trebuit să se despartă din cauza marilor “diferenţe de ordin cultural”. Întoarsă în Australia, ca să-şi lingă rănile, s-a întâlnit cu Hilary Hudson, de care s-a îndrăgostit imediat. Au urmat cei patru copii…

4. Mai are o soră scriitoare!

5. Web side story: rebeccasjames.blogspot.com.

6. Este impresariată de Jo Unwin de la agenţia britanică Conville & Walsh.

7. 1 400 000 $ a încasat sub formă de avansuri pentru drepturile de publicare. Cea mai mare sumă de până acum: 600 000 $ în Statele Unite. În Germania, în decurs de cinci zile, licitaţia a evoluat astfel: 15 000 euro, 70 000 euro, 252 000 euro…

 

Rebecca James s-a născut la Sydney, în Australia, în 1970.

Până la 30 de ani a lucrat ca ospătăriţă, ca profesoară de engleză în Indonezia şi Japonia, ca barmaniţă şi (cel mai memorabil) ca dispeceră în Londra. După aceea, şi-a crescut copiii şi s-a ocupat, împreună cu soţul ei, de o mică firmă specializată în amenajarea de bucătării.

A devenit celebră după ce a scris această carte. A trimis manuscrisul unui agent literar, care a fost atât de încântat de lectură, încât a stârnit un interes editorial internaţional, prezicând că va deveni un bestseller absolut. Romanul urmează să fie publicat în 35 de ţări.

Rebecca James trăieşte în Australia împreună cu partenerul ei şi cei patru fii ai lor.

Rebecca James este autoarea romanului “Adevarul despre fete”, aparut recent la Editura Pandora M.