Am întâlnit părinţi care se tem că hârjoneala le poate induce copiilor ADHD. Să nu exagerăm! Ei se tem că hârjoneala le poate induce copiilor agresivitate şi impulsivitate, care pot conduce cel mai adesea la haos şi anarhie. Prin urmare, mulţi taţi, care ar simţi nevoia să se hârjonească în timpul liber cu copiii, se abţin s-o facă; le citesc copiilor, dar nu îndrăznesc să se ia la trântă cu ei.

Arta harjonelii_F

Adepţii “înrăiţi” ai hârjonelii, ca noi, sunt însă întotdeauna pregătiţi să înfrunte o nouă provocare. Ce poate fi mai pasionant decât să spunem lucrurilor pe nume şi să încercăm să-i dăm o şansă artei hârjonelii? Iată câteva argumente:

1. Hârjoneala îi face pe copii inteligenţi

Când un copil şi un părinte se hârjonesc, ei activează diferite zone în creierul lor, inclusiv căile responsabile pentru coordonarea motorie, creativitate şi ataşament emoţional. Această activare coordonată realizează conexiunile necesare la nivelul celulelor creierului, altfel spus plăsmuieşte inteligenţa.

2. Hârjoneala stimulează inteligenţa emoţională

În timpul unei hârjoneli pe cinste, părintele şi copilul se înfierbântă în toiul jocului şi apoi se calmează, ceea ce îl ajută pe copil să înveţe cum să îşi controleze emoţiile puternice. În timpul hârjonelii folosim comunicarea nonverbală pentru a ne exprima emoţiile, iar acest lucru are un impact mult mai mare decât orice cuvinte. În timpul zbenguielii, o hârjoneală în toată regula, părintele şi copilul se privesc deseori şi se înţeleg din priviri, iar aceasta este cea mai potrivită modalitate de a crea copilului capacitatea de a înţelege — şi de a-i păsa de — ceea ce simte celălalt.

3. Hârjoneala îi face pe copii mai agreabili

Unul dintre motivele pentru care hârjoneala îl ajută pe copil să fie mai agreabil, şi mai târziu în viaţă să fie iubit de partener, este faptul că prietenia şi alte tipuri de relaţii trebuie să fie cultivate şi întreţinute. Băieţii, în mod special, nu obişnuiesc să le spună prietenilor “te iubesc”, nici măcar “îmi place de tine”. Din fericire, au alte mijloace să-şi arate afecţiunea. În opinia lui Tom Reed şi Mac Brown, cercetători în domeniul jocului: “Hârjoneala este o ocazie ideală pentru a pune bazele unor prietenii strânse şi durabile”. Educatoarele de la grădiniţă îi admonestează deseori pe băieţi: “Vorbeşte!”, dar instinctul îi îndeamnă să îşi exprime afecţiunea prin contact fizic şi joacă. Chiar dacă, uneori, se ajunge prea departe. De cele mai multe ori însă, băieţii ştiu cât de departe să meargă.

4. Hârjoneala îi ajută pe copii să fie fiinţe morale

Când ne hârjonim cu copiii, le arătăm cum îşi poate ţine în frâu pornirile o persoană mai mare şi mai puternică. Îi învăţăm autocontrolul, să fie corecţi şi empatici. Îi lăsăm să câştige, iar acest lucru îi ajută să capete încredere în ei şi le demonstrează că victoria nu este cel mai important lucru. Le arătăm cât de multe se pot face colaborând şi că, dacă ne canalizăm în mod constructiv energia, putem obţine multe satisfacţii.

5. Hârjoneala îi ajută pe copii să se dezvolte armonios

Condiţia fizică nu înseamnă doar forţă; ea presupune învăţare motorie complexă, concentrare, coordonare, autocontrol, o bună funcţionare a sistemului cardiovascular şi flexibilitate. Unele dintre mişcările noastre impun multă concentrare şi forţă, în timp ce altele presupun coordonare şi flexibilitate. Nu vă speriaţi. Nici părinţii, nici copiii nu trebuie să fie într-o formă fizică perfectă pentru a se juca. Aflaţi care vă sunt limitele şi ajutaţi-vă copiii să le descopere pe ale lor, iar apoi, când repetaţi data viitoare aceste mişcări sau jocuri, încercaţi să vă depăşiţi limitele de fiecare dată câte puţin. Veţi constata astfel că vă descoperiţi resurse nebănuite, atât fizice, cât şi spirituale.

6. Hârjoneala ne înveseleşte

În lucrarea sa Affective Neuroscience, Panksepp explică: creierul nostru are circuite destinate anumitor sarcini precum limbajul, memoria, ataşamentul, evaluarea pericolului şi (desigur) joaca. El a constatat că, în cazul mamiferelor, atunci când în creierul lor sunt activate circuitele care controlează joaca, în special de hârjoneală, rezultatul este bucuria. Se apreciază că orice activitate care produce bucurie este programată în creier. De aceea, şoarecii vor învăţa cum să iasă dintr-un labirint, chiar dacă la capătul lui nu găsesc ceva de mâncare, atâta timp cât la ieşire îi aşteaptă un alt şoarece să se joace.

7. Hârjoneala are o mulţime de beneficii şi pentru adulţi

Și noi beneficiem în egală măsură de toate beneficiile hârjonelii, nu doar copiii noştri, începând cu stimularea inteligenţei noastre emoţionale (când ne sincronizăm cu copiii noştri) şi până la practicarea empatiei şi a judecăţilor morale (când ne ţinem forţa în frâu şi-i lăsăm pe copii să ne înfrângă). Joaca fizică activă este cea mai sănătoasă şi mai la îndemână modalitate, deopotrivă pentru părinţii şi copii, de a crea o relaţie puternică, apropiată şi durabilă.

Aflați o serie de jocuri amuzante, cu beneficii psihice, din

Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii