A mințit sau n-a mințit? Ce trădează privirea vorbitorului?

Arta de a citi gandurileEste un lucru bine cunoscut faptul că îți poți da seama dacă cineva minte privindu‑l în ochi.

Credem că evitarea privirii și clipitul des sunt semne că persoana minte. Nu este neapărat greșit, dar, din moment ce toată lumea a auzit despre aceste lucruri, cineva care minte vă va privi în ochi mai mult decât în mod normal! Fiindcă ni s‑a spus, încă din copilărie, că un mincinos nu stabilește contact vizual, este probabil ca un mincinos să facă tocmai opusul, și chiar cu vârf și îndesat.

Fragment din:

Există stări psihice în care evităm privirea în mod natural. Privim în jos când suntem triști, înclinăm capul în jos sau într‑o parte când simțim rușine sau vină și privim brusc în altă parte când nu suntem de acord cu cineva. Un mincinos nu va proceda astfel, de teamă să nu se dea de gol că este mincinos (!). Cei mai buni mincinoși evită să fie descoperiți știind exact când să‑și ferească privirea.

Un alt factor care are legătură cu ochii este dimensiunea pupilelor. Așa cum am menționat mai devreme, pupilele se dilată când simțim emoții precum apreciere sau interes. Încercați să vă asigurați că dimensiunea pupilelor se potrivește cu emoțiile pe care persoana în cauză pretinde că le simte. Cineva care se interesează activ de un lucru nu ar trebui să aibă pupile de mărimea unui vârf de ac decât dacă îi bate soarele în ochi.

Când cineva care minte sau se află sub presiune emoțională clipește, ochii rămân închiși mai mult decât în cazul cuiva care spune adevărul. Zoologul britanic Desmond Morris, care a studiat și comportamentul uman, a observat acest fenomen la interogatoriile realizate de poliție și susține că este o încercare inconștientă de a se izola de lume.

 

Previous

Lola Lafon lansează la București romanul-vedetă FETIȚA CARE NU ZÂMBEA NICIODATĂ

Next

Ioana D'Arc din praf de talc. Joi, la Cărturești, faceți cunoștință cu Lola Lafon

1 Comment

  1. Poate ar fi o idee bună să treceți și numele traducătorilor când prezentați câte o carte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén