În mintea oricărui copil, între vârstele de nouă până la cincisprezece luni, se întâmplă ceva magic: încolţeşte imaginaţia.
Înainte de această vârstă, când purtăm în zbor copilul prin încăpere, el “gustă” doar mişcarea, îl entuziasmează distracţia. După această vârstă însă, îşi poate imagina că zboară, iar această activitate dobândeşte noi sensuri, noi înţelesuri. Dintr-odată, un simplu băţ poate fi orice, de la o sticlă până la o maşină. Pe măsură ce trece timpul, imaginaţia capătă forme tot mai complexe şi mai elaborate.
Spre încântarea amatorilor de jocuri simple, bățul a fost introdus în rândul elitei jucăriilor în 2008. The Strong National Museum of Play, din Rochester, New York, a recunoscut durabilitatea şi puterea creatoare a băţului, ca simbol al jucăriilor creative — el poate deveni practic tot ce-şi poate dori un copil, transformându-se instantaneu în ceva nou, şi, în plus, nu are nevoie de baterii.
În cinstea acestui eveniment am creat jocul Băţul, un joc imaginativ de mare viteză în care fiecare persoană alege un obiect, i-l dă celuilalt jucător şi strigă “Start!” Apoi, persoana care ţine obiectul anunţă cât mai multe moduri în care poate fi folosit obiectul, implicând în joc şi pe ceilalţi jucători. Am putea să începem cu beţele şi să le schimbăm apoi în orice obiect la îndemână, de la perne la pietre, la noroi, la spaghete crude sau fierte.
Fiecare dintre modalităţile de întrebuinţare ale obiectului trebuie să decurgă din acţiunea anterioară. Un băţ poate începe prin a fi o lopată cu care săpăm ca să găsim comoara piraţilor, se transformă apoi într-o sabie cu care speriem şi alungăm piraţii, apoi într-un telescop cu ajutorul căruia căutăm ajutoare, apoi într-un baston pentru un bătrân care vrea să evadeze de pe corabia piraţilor, apoi într-o cheie ascunsă într-o pivniţă şi aşa mai departe. Vă sfătuim să vă imaginaţi activităţi care mai de care mai ciudate. Când primul jucător rămâne fără idei sau se plictiseşte să tot inventeze, îi înmânează băţul următorului jucător.
Acest joc este menit să încurajeaze gândirea divergentă. Gânditorul divergent este un om extrem de curios, care gândeşte în afara normelor, care ştie că nu există idei proaste şi care explorează o varietate de soluţii în loc să caute un singur răspuns corect. De pildă, o pătură poate deveni lesne un fort sau poate fi o tortilla imensă din care se poate prepara un burrito uman…
Fragment din Arta hârjonelii. Exerciţii amuzante de practicat cu copiii, de Lawrence J. Cohen, Anthony T. DeBenedet.
Leave a Reply