„Sclipitor, dificil şi incorect politic, Sebastian Bergman e cel mai atipic psiholog criminalist, un personaj memorabil.” – așa îl vede BBC pe eroul romanului Bărbatul care nu era un ucigaș.

Cartea deschide o nouă serie ”neagră”: CRONICILE LUI BERGMAN, povestite de un producător de filme (Michael Hjort) și de un scenarist și actor (Hans Rosenfeldt). Iată și un pasaj din recenta traducere:

— Simţi că nu eşti un părinte bun. Încerci să faci tot ce-ţi stă în putere, cu toate astea, ei se distanţează tot mai tare.

Clara îşi goli cana de cafea şi o puse la loc pe masă. Îşi ridică privirea către Sebastian, care stătea vizavi de ea. Acesta dădea aprobator din cap, fără să fi ascultat un cuvânt din cele pe care i le spunea. De când Sebastian intrase în casă, Clara nu făcuse altceva decât să turuie despre relaţia ei dificilă cu Leonard. Era de înţeles, ţinând cont de cele întâmplate în dimineaţa aceea. Dar, dacă nu erai direct implicat, nu era deosebit de interesant. Sebastian se întreba dacă să îi atragă atenţia că folosirea persoanei a doua în loc de persoana întâi, atunci când povestea despre ea însăşi, era în realitate un mecanism defensiv, o modalitate de generalizare a propriilor eşecuri, pentru a le face mai puţin personale şi, în felul acesta, o încercare de a se eschiva şi de a atenua o parte din durere. Dar îşi dădu seama că o asemenea intervenţie ar fi fost percepută ca fiind maliţioasă şi nu ar fi făcut decât să-i întărească părerea negativă pe care Clara şi-o făcuse deja despre el. Iar el nu voia acest lucru.

În orice caz, nu încă.

Nu acum, când încă nu se hotărâse dacă să încerce sau nu să se culce cu ea. Continuă, aşadar, să se arate blând. Calm şi demn. Fără să judece, ci plin de înţelegere. Îi privi sânii pe furiş, arătau foarte promiţători pe sub puloverul acela cu galben şi maroniu.

— Aşa e când ai copii. Uneori totul funcţionează perfect, alteori nu. Legătura de sânge nu oferă nicio garanţie pentru o relaţie funcţională.

  

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dPVJ2y9WRxc]  

   

Sebastian zâmbi în sinea lui. Al dracului de inteligent! Şapte ani de studiu şi douăzeci de ani de profesat ca psiholog ca să ajungă la concluzia asta. Cuvintele lui de consolare către o femeie care îşi văzuse întreaga viaţă întoarsă pe dos în decursul a numai câtorva ore.

“Uneori funcţionează, alteori nu.”

Spre mare lui surprindere însă, o văzu pe Clara aprobându-l cu o mină serioasă şi mulţumită, din câte se pare, de analiza aceea superficială. Ba chiar îi zâmbi recunoscătoare. Avea şanse serioase să se culce cu ea, numai să-şi joace cărţile cum trebuie. Sebastian se ridică în picioare şi începu să strângă farfuriile şi paharele de pe masă. Când el se întorsese, Clara începuse deja să gătească pentru prânz. Ochiuri şi cartofi la tigaie. Găsise în frigider un borcan cu sfeclă roşie care încă nu expirase. Şi două beri cu 3,5% alcool. Sebastian mâncase cu poftă, în vreme ce ea abia se atinsese de mâncare. Golul din stomac părea să-i crească cu fiecare minut şi simţea că-i e greaţă. Cu toate acestea, îi făcuse bine să stea lângă cineva, cu masa pusă. Să aibă cu cine să stea de vorbă.

Să chibzuiască.

Cineva care să o asculte. Care era atât de deştept.

O mai calma. Până la urmă, bivolul ăsta era un om de treabă.