Ideea terapeutică este de a le permite celor dioi să regăsească o demnitate de apartenență, adică să‑și redescopere capacitățile creatoare. Este vorba mai degrabă de preocuparea pentru calitățile precedente decât pentru evidențierea defectelor prea vizibile în funcționarea cuplului.

Cuplul - dezirabil

Ce susținea și menținea încrederea partenerilor în acest cuplu? Se observă frecvent că, spre surpriza noastră, tocmai calitățile pe care fiecare le‑a recunoscut la celălalt sunt cele care, la un moment dat, creează probleme. Rămâne să reperăm aceste calități, ceea ce este mai dificil și mai puțin obișnuit decât a identifica defectele vizibile ale cuplului.

Exemplul următor vine în sprijinul acestei idei. Au cam treizeci de ani, sunt simpatici, rafinați și sensibili. Nu au copii, și nici nu este de mirare: raporturile sexuale sunt foarte rare. Exact acesta este și motivul nemulțumirii lor, mai ales din partea lui Anne. Ea a provocat deja o primă despărțire, aducând ca argument raritatea și dificultatea de a ajunge la o convergență sexuală. Nu că ar lipsi dorința, dar încă de la primele semne ale unei apropieri se pune problema raportului de forțe. Amândoi sunt de acord asupra descrierii unui scenariu repetitiv, în care, de obicei, Anne este cea care dă semne de dorință, pe care Simon le percepe ca fiind o exigență. Ea își dă seama că el se închide în fața dorinței sale, deși el nu este de acord cu percepția ei, ba chiar o neagă. La rândul ei, și ea se închide în ea însăși, pentru că nu suportă ca el să nege ceea ce simte ea ca fiind o lipsă de interes din partea lui.

Fragment din Cuplul — între dezirabil și periculos, de ROBERT NEUBURGER

Mă hotărăsc să le propun o altă lectură a problemei lor, dar reintroducându‑i în lumea care pare azi atât de îndepărtată de constituirea mitică a cuplului lor.

 

Mi se pare, le spun eu, că miza depășește problema sexuală: pentru dumneata, Anne, pare inacceptabil ca Simon să te mintă și să nege că nu simte dorință față de tine în timp ce tu îl dorești! Suporți cu greu faptul că el refuză să recunoască ce simți, asta te aduce în pragul nebuniei; la limită, ai accepta mai degrabă ca el să admită lipsa dorinței, chiar dacă te‑ar face să suferi. Iar dumneata, Simon, nu înțelegi că Anne nu poate să priceapă că încerci să o protejezi când negi că atitudinea sa te‑a jignit și că este primordial, pentru un cuplu, să evite conflictele și suferințele. Așa că ești foarte surprins și întristat că ai ajuns exact la rezultatul opus celui pe care îl doreai.

Vă confruntați amândoi cu o problemă de ideal, idealul fiecăruia fiind diferit de al celuilalt, și care, în afară de momentele de apropiere sexuală, creează o complementaritate în cuplul vostru. Anne, ții, înainte de toate, la adevăr, adevărul sentimentelor , și consideri că trebuie să existe în cuplu suficientă încredere pentru ca partenerii să facă față adevărului sentimentelor celuilalt. Pe de altă parte, Simon, dumneata introduci o altă valoare: respectul față de celălalt, grija de a nu‑l necăji, de a nu‑l face să se simtă criticat sau judecat. Tocmai aceste calități care stau la baza cuplului vostru și care, probabil, v‑au și apropiat sunt, în cazul unei apropieri sexuale, obstacole în realizarea ei, cu atât mai mult cu cât fiecare se simte justificat pentru atitudinea sa nu numai prin convingerile sale, dar și pentru că celălalt dovedește de obicei respect pentru ceea ce fiecare apără în afara competiției sexuale. Este deci de înțeles de ce trăiți acest scenariu ca fiind o dezavuare, o nedreptate din partea celuilalt.

 

Această reformulare a problemei îi trimite din nou pe cei doi la constituirea mitică a cuplului lor. În acest fel, se pot simți recunoscuți în identitatea lor de cuplu, pot regăsi un sens al demnității lor de apartenență, deci o anumită creativitate. Dar formularea mai dovedește și faptul că tocmai calitățile cuplului lor îi pun în dificultate. Sunt, de acum, într‑o criză pe care o calificăm drept „mitică“, dar să ne amintim că termenul „criză“ nu are o conotație peiorativă. Tot ce le rămâne de făcut este să găsească o soluție care să nu fie doar o simplă reorganizare.

Odată ce s‑a încheiat explorarea problematicii, un terapeut ar trebui să fie mai interesat de calitățile pe care cuplul nu le‑a pierdut decât de defectele, lipsurile și dificultățile acestuia. Obiectul terapiei este de a înțelege ce poate să îi facă pe parteneri neputincioși atunci când sunt confruntați cu o problemă, apoi să încerce să le dea posibilitatea regăsirii creativității sau măcar a unei creativități suficiente pentru a putea decide fie să continue relația — în acest caz, este necesar să găsească soluții de viață care corespund propriilor lor așteptări și etapei de viață în care se află —, fie să ajungă la concluzia că acest cuplu a ajuns la capătul drumului, nemaiavând ce să le ofere.