Înainte de căsătorie, Manuel şi Alicia îşi administrau singuri bugetul personal. Acum s-au căsătorit şi doresc să administreze împreună bugetul comun. Este nevoie de o decizie importantă, probabil prima decizie importantă de după nuntă.

Manuel spune încrezător:

– Ei bine, eu sunt bărbatul în casă, prin urmare eu voi administra banii. Aşa a făcut şi tata întotdeauna.

Alicia reacţionează oarecum sarcastic:

– Manuel, cum să te ocupi tu de bani? Eşti un cheltuitor! Am crezut că e de la sine înţeles că o să fie treaba mea. În plus, şi mama s-a ocupat de administrarea bugetului familiei.

Manuel răspunde paşnic:

– Ei, păi dacă tu vrei să facem aşa, cred că aşa rămâne. Am crezut că e de la sine înţeles că, dacă sunt soţul tău şi tu mă iubeşti, vei vrea să mă ocup eu de administrarea banilor. La urma urmei, e o treabă de bărbaţi.

Alicia se sperie puţin:

– O, Mannie, sigur că te iubesc! Nu aş vrea să te jignesc. Hai să nu mai vorbim despre asta. Vino şi sărută-mă!

     

    

         

Ce ziceţi despre acest proces de luare a deciziilor? Unde credeţi că va duce? Va creşte sau va scădea iubirea?

Cinci ani mai târziu, Alicia îi spune furioasă lui Manuel

– Compania asta ameninţă că ne dă în judecată! Nu ai plătit factura! M-am săturat să tot fug de recuperatorii de datorii. O să mă ocup eu de bani şi nu-mi pasă ce părere ai de asta!

Manuel explodează:

– Să te ia naiba! Hai, să te văd dacă o să te descurci tu mai bine!

Vedeţi care este problema lor? Nu pot face diferenţa dintre sentimentele lor de valoare personală şi faptul că nu se descurcă în administrarea bugetului comun.

Probabil nimic nu este mai important în dezvoltarea şi menţinerea unei relaţii de iubire (sau în uciderea ei) decât procesul de luare a deciziilor. Merită învăţată diferenţa dintre problema care trebuie rezolvată şi stima de sine care se leagă de această problemă.

Fragment din volumul

Arta de a făuri oameni

 de Virginia Satir