„Jurnalul albastru“ este un roman inspirat din realitate, despre prostituţia infantilă din oraşele indiene. Medicul american James Levine a fost atât de impresionat de situaţia fetiţelor obligate să se prostitueze, pe care le-a cunoscut în Mumbai, încât s-a decis să spună povestea lor, notează criticul și scriitorul Cezar Paul-Bădescu în cotidianul Adevărul.

James Levine nu este scriitor profesionist, dar i-a venit ideea acestui roman pe când intervieva copiii străzii din Mumbai, în cadrul unei cercetări medicale realizate în cartierele rău-famate din metropola indiană. (…)

„Mă cheamă Batuk. Sunt o fată de 15 ani, iar cuibuşorul meu se află în Strada Mare din Mumbai. Sunt aici de şase ani şi am fost dăruită cu frumuseţe şi cu un creion. Frumuseţea mea vine din interior, iar creionul, de după urechea lui Mamaki Briila, care este şefa mea. Am văzut cum a căzut creionul de după urechea lui Mamaki în urmă cu două nopţi. Tocmai gătisem o prăjitură, iar ea a dat buzna în cuibuşorul meu cu un zâmbet enorm, s-a aplecat spre mine, m-a ciupit de obraz şi m-a sărutat pe creştet.”

Aşa începe romanul „Jurnalul albastru”, care spune, la persoana întâi, povestea lui Batuk, o fată vândută de mică traficanţilor de carne vie şi forţată să se prostitueze.

„Cel mai important este că fără Batuk, fata în sari roz, cu bordură în culorile curcubeului, n-aş fi avut ce povesti”, scrie James Levine, în cuvântul autorului, în care mulţumeşte organismelor umanitare (în principal, din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite) care i-au susţinut cercetarea din India.

Medicul american a cunoscut-o pe sărmana Batuk pe Strada Cuştilor din Mumbai, unde copiii se prostituează, închişi în spaţii mici, expuse publicului doritor de servicii sexuale, Levine a fost impresionat de imaginea unei fetiţe care stătea în faţa cuştii sale şi scria într-un jurnal.

„Pe Batuk o văd mai degrabă ca întruchiparea Inocenţei, dintr-un tablou celebru al lui Rubens. E o victimă şi protestează prin scris”,

declara James Levine într-un interviu.

De fapt, statutul de victimă şi protestul prin scris sunt evidente numai pentru noi, cititorii. Pentru Batuk, condiţiile în care trăieşte şi prostituţia sunt lucruri pe care le-a integrat deja în existenţa ei şi, neavând termen de comparaţie, le consideră fireşti. Cuşca în care-şi duce existenţa este numită de ea, în jurnal, „cuibuşorul meu”, iar serviciile sexuale pe care trebuie să le presteze sunt traduse în limbajul ei, copilăresc, prin expresia „a face prăjituri”. (…)

Citește întreaga recenzie în ziarul Adevărul.