PPP_Sunt parinte de adolescent_siteEste dificil pentru adolescenți să‑și găsească echilibrul pe care îl caută, deoarece creierul lor, aflat în plină transformare, nu este mereu capabil de performanțele pe care ei i le cer. Se pare chiar că neuronii lor nu au atins încă maturitatea deplină.

 

NU SUNT CHIAR ATÂT DE NĂTĂRĂI PE CÂT S‑AR CREDE
Aproape adulți și încă bebeluși, nestăpâniți și în același timp sensibili, de ce sunt adolescenții în acest fel? Sunt în stare să accelereze mașina înspre o faleză, ca în filmul Rebel without a cause, sau să se joace de‑a adulții fumând jointuri și ascultând Rolling Stones, ca în filmul Lol.

Astăzi, mulțumită progreselor imagisticii cerebrale, neuroștiințele permit formularea unor ipoteze noi. Gata cu „totul e psihologic“ drept explicație pentru excesele și dispoziția lor execrabilă. Adolescenții ar fi de fapt imaturi pentru că sunt conduși de un cortex încă necopt. Creierul lor nu este cu mult mai împlinit decât corpul lor. O nouă pistă de cercetare se conturează, în care există motive serioase de a crede că o bună parte a secretului adolescenților ține de creier.

Un creier dificil de motivat și degrabă atras de pericol, însă specific adolescenților. Un studiu american îl consideră chiar „unic“… Dotat cu capacități mari, acesta seamănă cu „un bolidcu frâne slabe“.

Autorul, doctorul Jay Giedd, tulbură apele și demontează vechile poncife cum că adolescența e „vârsta prostuță“ sau că „totul se decide înainte de vârsta de șase ani“.

Din punctul lui de vedere, creierul continuă să evolueze după vârsta de optsprezece ani, dar vârful materiei gri, momentul de profuziune a celulelor, se află între vârsta de șapte și unsprezece ani. În focul perioadei de dinainte de adolescență, acest prisos de celule și de conexiuni neuronale se dovedește capital pentru ce
va urma: „Dacă un adolescent face muzică, sport sau o altă activitate, aceste conexiuni se vor întări. Dacă rămâne întins pe canapea, joacă jocuri video sau se uită la televizor, acele conexiuni sunt cele care vor subzista“. Grav!

Într‑adevăr, după această etapă decisivă, cantitatea de materie gri se va diminua vertiginos. Este vorba despre o pierdere de aproximativ 40%. Cu alte cuvinte, doar cei mai antrenați neuroni vor rezista șocului eliminării. „Neuronii care se vor pierde sunt cei care nu sunt folosiți“, spune Jay Giedd.

Să nu ne speriem, asta nu ne face mai puțin competenți la treizeci de ani față de cincisprezece ani. Creierul funcționează însă diferit. Îmbătrânind, conexiunile sunt mai puține, dar mai eficace. Mai specializate și mai antrenate, acestea devin mai rapide. Sunt un fel de „autostrăzi“ ale gândirii cu mult mai performante. Iată o ilustrare, grație umorului unui cercetător american: „În doi ani, fata mea va avea șaisprezece ani, iar prima mea de asigurare auto se va dubla, deși probabil că ea va avea reflexe mai rapide decât mine și o memorie mai bună a regulilor de circulație.

Însă ea va avea un risc mai mare de a face un accident, întrucât creierul ei va avea nevoie de mai mult timp pentru a procesa o situație complexă, pe când al meu va reacționa imediat.“

ÎNCĂ NEECHIPAȚI CORESPUNZĂTOR
O altă originalitate în lucrările americanului Jay Giedd se referă la cronologia formării creierului — o mică revoluție în explicarea comportamentelor la vârsta adolescenței. După câte se știe, creierul își ia timpul necesar ca să ajungă la maturitate, până la vârsta de aproape douăzeci și cinci de ani.
Noutatea constă în calendarul acestei maturizări lente. Ea ar urma un traseu dinspre partea din spate către partea din față a cortexului, conform unor etape bine diferențiate. La nivelul cefei s‑ar forma în primul rând zonele senzoriale. Apoi, într‑o a doua fază, cele ale vorbitului, limbajului, atenției. Într‑un final, cel
mai târziu se dezvoltă zonele lobului frontal, adică cele ale planificării, strategiei și organizării. Așadar, nu este de mirare dacă adolescenții au dificultăți în gestionarea emoțiilor și a programului. Nu sunt încă echipați pentru asta! Concluzia cercetătorului:
„Nu este vorba despre faptul că adolescenții sunt nătărăi sau incapabili, ci că este oarecum nedrept să așteptăm de la ei să aibă niveluri adulte de organizare sau de luare a deciziilor, înainte ca dezvoltarea creierului să se fi încheiat“.

AVÂND O SLABĂ CAPACITATE DE ANTICIPARE
Pentru specialiștii imagisticii cerebrale, multe alte lucruri se explică prin neuroni. James Bjork și colegii lui au observat un eșantion de tineri în timpul unui joc cu miză în bani (de ales între câștiguri și pierderi) și l‑au comparat cu un grup de adulți.
La aceștia din urmă se activează zona evaluării alegerilor, pe când la adolescenți nu se activează nimic. Aceștia din urmă nu par să reacționeze la pierderea unui câștig, decât dacă este capital: „Adultul alege riscul cel mai mic pentru că poate anticipa, pe când adolescentul nu are această capacitate“.

ȘI O ÎNCLINAȚIE CĂTRE RISC
Faptul că tinerii au nevoie de o motivație puternică să se activeze ar putea explica tendinţa lor de a se pune în pericol. Laurence Steinberg a distribuit două chestionare la trei grupuri de tineri de vârste diferite, cu scopul de a evalua comportamentele riscante, manifestate în solitudine sau în prezența unui prieten. Rezultatele sunt clare. Asumarea riscului descrește cu vârsta. În grup, tinerii iau decizii mai riscante. Mai apoi, cercetătorii au constatat că între
paisprezece și optsprezece ani scade influența prietenilor. Bineînțeles, aceste observații nu explică tot. Cu toate acestea, ele pot să alerteze în privința fragilității tinerilor față de riscuri și,dependențe și să furnizeze piste utile pentru direcționarea campaniilor de sensibilizare. Altfel, prevenția SIDA sau lupta împotriva,tutunului și alcoolului pot să‑și rateze ținta. Dacă tinerii nu sunt sensibilizați cu privire la consecințele pe termen lung, este inutil să se proclame că ceva este periculos, pentru că ei vor rămâne surzi.

RAVAGIILE ALCOOLULUI
Cercetătorii francezi sunt mai prudenți. Aceștia consideră că observațiile americanilor sunt serioase, însă reducționiste. Funcționarea psihică nu se poate rezuma la ipoteze, ci răspunde unei multitudini de criterii (context, mediu), de care nu dă seama doar analiza creierului.

Cu toate acestea, și Franța a ajuns la niște rezultate semnificative. Conform lui Jean‑Luc Martinot, psihiatru și cercetător, imagistica cerebrală a permis realizarea unei descoperiri capitale: „Cu cât consumul de alcool este mai precoce, cu atât mai mult determină o diminuare a celulelor nervoase“. Într‑adevăr, un studiu realizat între 2003 și 200651 arată că în cazul subiecților dependenți de alcool, creierul prezintă modificări anatomice, mai ales o diminuare a materiei gri în regiunile frontale. Dar acest studiu arată mai cu seamă că este crucială vârsta primului contact cu alcoolul. Cu cât alcoolul este consumat la o vârstă mai fragedă, cu atât mai repede regresează celulele nervoase din anumite regiuni ale creierului care se află încă în proces de maturizare.

Este dovedit, așadar, că alcoolul consumat în adolescență face ravagii și că impactul asupra dezvoltării creierului este decisiv, de unde, încă o dată, importanța majoră a prevenției toxicomaniilor la tinerii cu risc.

ȘI RAVAGIILE TRAUMELOR
Aportul imagisticii neuronale a permis, de asemenea, o mai bună cunoaștere a funcționării anumitor patologii, cum ar fi depresia, deși nu este încă posibilă diagnosticarea acesteia pe baza unei scanări IRM. S‑a pus în evidență faptul că această boală nervoasă se caracterizează printr‑o diminuare a celulelor neurona‑
le în anumite regiuni profunde ale creierului. Ca și consumul de alcool, aceasta ar putea să‑și lase amprenta pe viață în cazul adolescentului.

Din acest motiv se desfășoară în prezent un amplu studiu în Europa, asupra a două mii de adolescenți de paisprezece ani. Scopul acestuia este de a face legătura între caracteristicile genetice și anumite patologii, iar apoi, odată ce bazele neurologice vor fi identificate, de a le evalua rolul în anumite tulburări mentale și traume. De asemenea, este prevăzută evaluarea influenței substanțelor toxice asupra dezvoltării creierului tinerilor. Obiectivul este acela de a încerca să se discearnă între factorii biologic și psihologic și de a verifica dacă aceste evenimente lasă urme. Astfel ar fi posibilă o prevenție mai eficientă, dar și o ameliorare a diagnosticului și tratamentelor.

INVAZIA HORMONILOR
În timp ce creierul se dezvoltă liniștit, iată că e contrariat de o invazie masivă de hormoni, care seamănă oarecum cu turnatul de ulei pe foc. Este o armată de agitatori care va duce corpul la fierbere și va complica această fază de maturizare a creierului. Niște cercetători susțin că au identificat hormonul responsabil cu schimbările de dispoziție ale adolescenților. Este un hormon care acționează de obicei asupra calmării anxietății și care la adolescenți provoacă reacția inversă. Acesta ar crește nivelul de stres la pubertate. Pentru a interpreta originea acestei inversiuni sunt necesare investigații mai profunde, însă, până atunci, acest
prim studiu se anunță promițător. Le este util mai ales părințilormcare vor să‑și înțeleagă adolescentul.

Rolul hormonilor în comportamentul adolescenților rămâne încă destul de misterios. În schimb, influența asupra somnului
pare destul de clară și directă.

ÎN DECALAJ ORAR
Nici adormit, dar nici treaz! Orarul este echivalentul unui război nuclear între părinți și adolescenți. S‑ar zice că aceștia trăiesc într‑un decalaj orar perpetuu. Niște cercetători australieni dau asigurări că adolescenții sunt ființe desincronizate, în permanență decalate, nevoite să se trezească de cele mai multe ori cu două ore și treizeci de minute mai devreme decât cere ceasul lor biologic.

Studiul arată că, atunci când nu au școală, adolescenții dorm lejer nouă ore pe noapte. Acesta ar fi ritmul ideal. Cu condiția să te culci odată cu găinile. Iar asta nu se poate. Seara este momentul cel mai bun pentru a începe o nouă zi, foarte ocupată, cu jocuri în rețea, chat sau poker. Motivul acestei „treziri“ pare să fie de origine hormonală. Melatonina, cea care transmite corpului că e timpul să meargă la culcare, nu ar acționa la adolescent decât seara târziu.

Psihologul clinician și cercetătorul Thomas Saïas confirmă acest lucru. Marile bulversări hormonale din perioada adolescenței au un impact deloc de neglijat asupra somnului. Numărul de cicluri se reduce, scade de la șapte la cinci, de unde o importantă diminuare a somnului profund, cel mai odihnitor, în favoarea somnului lejer. Este dovedit faptul că adolescenții au nevoie să se culce târziu și să se trezească târziu. Or, constrângerile cotidiene, cursurile, sportul sunt incompatibile cu acest ritm biologic. Lipsa lor de somn devine cronică. Este estimată la aproximativ două ore pe zi în timpul școlii.

Începând cu clasa a șasea, jumătate dintre elevi se culcă după ora 22:00 în ajunul zilelor în care au ore. În clasa a opta, procentul crește la 80. Adolescenții încearcă să recupereze somnul în weekend. Din păcate, aceste zile de odihnă se traduc printr‑un decalaj care se mărește și mai mult: în medie, adolescenții se culcă cu o oră și jumătate mai târziu și se trezesc cu trei ore și jumătate mai târziu. Greu cu decalajul de fus orar de luni dimineața!

Adolescentul navighează cu aproximație între decalajul biologic și cel social, fără să fie conștient de pericol, lipit de ecranele luminoase, care întârzie și mai mult somnul; plecând la drum după o petrecere la care s‑a băut mult; jucând un poker în noaptea dinaintea unui examen… Prea puțin contează că este vorba despre viața lui viitoare. O adevărată irosire, asta este imaginea pe care o dă cel mai adesea părinților dezorientați de această viață pe dos, ca a unui sportiv care și‑ar risipi potențialul ducând o viață de noapte. Este datoria adulților să nu se descurajeze, să fie antrenorii acestui sportiv de performanță care se neglijează, să‑i explice că lipsa de somn omoară energia și entuziasmul, și că, dimpotrivă, dormitul înseamnă libertatea de a fi în formă, de a face alegeri și de a face ceea ce dorești. Pe scurt, să‑l ajute să‑și găsească propria viteză de croazieră, ca să poată face față furtunilor care vor veni.

Fragemnt din Sunt părinte de adolescent de Olivier Revol