Cum s-a născut conceptul jungian de ARHETIP

Conceptul de arhetip al lui Jung a cunoscut o serie de transformări, aprofundări şi amplificări, chiar dacă ideea de bază a rămas mereu aceeaşi.

Complex arhetip

Mai întâi, el a vorbit despre “dominantele inconştientului colectiv”, pentru a evidenţia astfel relevanţa determinantă pentru psihic a acelor “puncte nodale” de o încărcătură energetică deosebită, a căror totalitate alcătuieşte inconştientul colectiv. Apoi — până pe la 1927 — a folosit simultan, fiind inspirat în alegerea acestui termen încă din 1921 de către Jakob Burchhardt, expresia “imagine primordială” (Urbild), respectiv “imagine arhaică” (urtümliches Bild). Jung înţelegea atunci prin aceste “imagini primordiale” toate mitologemele, motivele din legende şi basme etc., care puteau să cuprindă comportamentele general umane într-o imagine, o “reproducere” grăitoare, şi pe care le putem întâlni ca “motive” tipice în esenţa lor, existente universal şi revenind mereu..

Termenul de “arhetip”, încetăţenit din 1927 şi astăzi general întrebuinţat, l-a luat Jung din Corpus Hermeticum (II, 140.22 ed. Scott), precum şi din scrierea lui Dionisie Areopagitul, Despre numele divine. Pe lângă acestea, au fost şi acele ideae principales ale lui Augustin care l-au inspirat în alegerea cuvântului ”arhetip”, întrucât includ sensul şi conţinutul său, aşa cum le înţelegea Jung.

Conţinuturile arhetipale sunt date structurii psihice a individului sub forma unor posibilităţi latente, atât ca factori biologici, cât şi istorici. În funcţie de situaţia oferită de viaţa exterioară şi interioară a individului, este actualizat de fiecare dată arhetipul corespunzător şi, căpătând formă, el apare în faţa camerei conştiinţei, respectiv, după cum se exprimă Jung: îi este “prezentat” conştiinţei.

Conceptul de arhetip, care denumea la început mai cu seamă “motive-model” şi era exprimabil prin imagini, a fost extins cu timpul de Jung şi asupra a tot felul de modele, de configuraţii, de desfăşurări, de acţiuni etc., deci şi asupra unor procese dinamice şi nu numai a unor reprezentări statice. În final, toate manifestările psihice ale vieţii, în măsura în care sunt de natură general umană şi tipică, au fost incluse şi ele în planul biologic, psiho-biologic, precum şi ideatic.

Pentru a obţine o nouă clarificare, Jung a distins mai bine între ele noţiunile — folosite iniţial arbitrar, alternativ unele pentru altele — de arhetip, de imagine primordială şi de dominantă; mai ales în eseul său din 1946 “Reflecții teoretice despre esența psihicului”, a atras foarte clar atenţia asupra necesităţii unei distincţii între “arhetipul în sine”, deci cel neperceptibil, numai potenţial existent, şi arhetipul “reprezentat”, cel perceptibil, actualizat. Asta înseamnă că trebuie diferenţiat întotdeauna exact între arhetip şi reprezentare arhetipală, respectiv “imagine arhetipală”. (…) Abia când, fiind exprimat prin material psihic individual, capătă formă, arhetipul devine psihic şi pătrunde în spaţiul conştiinţei. Aşadar, când întâlnim în vreuna dintre scrierile lui Jung cuvântul arhetip, e bine să ne gândim de fiecare dată dacă este vorba despre ”arhetipul per se”, unul încă latent, neperceptibil, sau despre unul deja actualizat, exprimat în materialul psihic conştient, şi devenit imagine.

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung, de Jolande Jacobi

Previous

Ți-ai pierdut iubita? Avionul se prăbușește? Și ce dacă? Tehnici cognitive anti-catastrofă

Next

Analfabeta care ştia să socotească: un nou bestseller semnat de Jonas Jonasson

1 Comment

  1. Foarte tare articolul… am sa il recomand cu siguranta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén