“Mie îmi place logica. Îmi plac regulile. Îmi place strategia. Îmi place nevoia de a gândi rapid. Îmi place ocazia de a căuta adevărul. Îmi place întregul spectru uman, reprezentat de oameni și proceduri. Dar, în primul rând, îmi place sala de judecată, pentru că-mi place arta persuasiunii, în care m-am străduit să mă perfecționez pe cât de mult posibil”, declară Trey Gowdy în debutul volumului Nu strică să întrebi. Cum să folosești puterea întrebărilor pentru a comunica, a te conecta și a convinge.

Nu trebuie să te afli într-o sală de judecată pentru a-i apăra pe alții. Nu trebuie să faci parte din Parlament pentru a sprijini o cauză. Sunt nenumărate ocaziile în care trebuie să-ți susții punctul de vedere, iar Nu strică să întrebi (traducere de Laura Karsch) te ajută să le fructifici. Împletind fascinante studii de caz din sistemul judiciar și cele patru mandate în politica națională cu povești personale și sfaturi practice, Trey Gowdy îți prezintă instrumentele și mentalitatea de care ai nevoie pentru a-ți transmite eficient mesajul, te învață cum să comunici în mod eficient și să fii persuasiv în chestiunile importante.Oricare ar fi persoana pe care vrei să o convingi, acțiunea înseamnă persuasiune. Nu strică să întrebi îți arată cum să convingi, indiferent de juriu și indiferent de cauză.

Trey Gowdy te învață că persuasiunea este, parțial, o obligație pozitivă de a dovedi, dar este și susținerea punctului tău de vedere prin arta întrebărilor. Mai întâi, trebuie să răspunzi la cea mai importantă întrebare: Ce vrei să obții? Iar întrebările colaterale vin imediat:
•    Care este obiectivul tău?
•    Cum măsori succesul la finalul interacțiunii?
•    Cine sunt jurații tăi?
•    Cât de dificil va fi să dovedești ce ai de spus?

Autorul susține că, indiferent dacă încerci să convingi un juriu să-l declare vinovat pe cel acuzat de o crimă ori să convingi un adolescent să-și facă ordine în cameră, înainte de a începe interacțiunea — înainte de a deschide gura — acestea sunt întrebările pe care trebuie să ți le pui. El adaugă că recunoaște că e mai dificil să convingi un adolescent să-și facă curat în cameră, dar aceasta este totuși o situație mai probabilă în viața de zi cu zi.

„Dacă ar fi să aleg pe cineva din lumea asta care să-mi susțină cauza, acela ar fi Trey Gowdy – persoana în a cărei judecată sănătoasă am cea mai mare încredere.“ – Lou Holtz, antrenor de fotbal american, autor și vorbitor motivațional

Nu strică să întrebi îți arată cum să pui întrebări care să-i miște pe oameni și să-i determine să-ți dea răspunsurile necesare pentru a lua cele mai bune decizii.” – Sean Hannity, realizator de emisiuni radio și TV și autorul bestsellerului Live Free or Die
 
Trey Gowdy este fost procuror statal și federal, a lucrat în sistemul judiciar timp de aproape 20 de ani. În 2010, a fost ales membru al Congresului, unde a deținut președinția Comisiei de Supraveghere și Reformă a Guvernului și a Comisiei speciale pentru investigarea atacului terorist din Benghazi. După patru mandate, a decis să se retragă din politică și să practice din nou dreptul. Este coautor al cărții Unified, bestseller New York Times.