Poate părea simplist principiul conform căruia nu individul luat separat, ci câmpul interpersonal ar reprezenta cea mai importantă entitate de studiu; totuşi, acest principiu a avut consecinţe profunde asupra teoriilor personalităţii şi psihopatologiei, dar şi asupra psihanalizei.
Din perspectivă interpersonală, concentrarea asupra individului fără a lua în considerare relaţiile trecute şi prezente scoate obiectul de studiu din contextul care îl face să fie comprehensibil — cum ar fi studierea comportamentului animal prin observarea animalului în cuşcă, şi nu în mediul lui natural. Sullivan a ajuns să creadă că activitatea şi mintea umane nu sunt lucruri care rezidă în individ, ci mai degrabă că acestea sunt generate în interacţiunile dintre indivizi.
De exemplu, Sullivan a prezentat cazul unui tânăr a cărui viaţă se centrase asupra unei serii de „mari pasiuni“ pentru femei: „Ani la rând şi femeie după femeie, se îndrăgostea profund de fiecare dintre ele; însă, uimitor, nu a ieşit nimic din toate acestea (1956, p. 46). Pacientul simţea că e ceva deosebit de greşit în felul în care privea relaţiile, însă nu avea idee care era acel lucru sau cum opera acesta.
Un psihanalist freudian clasic care abordează un astfel de caz dintr‑o perspectivă intrapsihică ar elabora anumite tipuri de ipoteze referitoare la dinamica din interiorul pacientului: relaţiile romantice eşuate sunt probabil legate de dinamica oedipiană, de dorinţele conflictuale de a o câştiga pe mamă. Sullivan şi‑a îndreptat atenţia către un alt tip de informaţii. El a vrut să ştie ce se întâmplă între acest bărbat şi aceste femei (…) Sullivan căuta detalii: Cine este această altă persoană? Cum a fost aleasă? Ce s‑a întâmplat? Cine a spus ce, cui? Când anume s‑a schimbat atmosfera emoţională din cadrul relaţiei?
Pentru ca Sullivan să obţină informaţiile de care avea nevoie, el trebuia să ştie mai mult decât ceea ce pacientul gândea, simţea sau fantasma. El căuta detalii despre ceea ce se întâmplase în realitate; Sullivan spune că numai acel context interacţional purta cu sine semnificaţia felurilor în care pacientul îşi recrea, la nesfârşit, destinul.
În acest caz, Sullivan a descoperit că
acest bărbat atribuia cu mare grijă tuturor obiectelor feminine ale iubirii lui calităţi deosebite şi dezirabile pe care acestea, în mod evident, nu le aveau; cu foarte multă afecţiune, el îşi exprima admiraţia profundă pentru aceste calităţi pe care ele nu le aveau, iar în cele din urmă ele nu puteau trece cu vederea faptul că nu erau persoanele de care el era îndrăgostit (p. 49).
Fragment din Experienţa psihanalizei. Panorama psihanalizei contemporane, de Stephen A. Mitchell, Margaret J. Black
Leave a Reply