Cotrobâind printr-un volum editat la Trei în primăvară și dedicat psihosociologiei crizei, am descoperit un studiu excelent al profesorului Septimiu Chelcea. Un studiu care vorbește despre ce ne doare mai mult, acum, pe timp de criză.

Știu, nu e un subiect vesel, dar e o oglindă bună în care nu strică să ne mai uităm din când în când. Iată și un fragment din studiul intitulat ”Pi­ra­mi­da fri­ci­lor so­cia­le. Fricile sociale în România: o schiţă psihosociologică”.

***

Oda­tă cu cri­za  eco­no­mi­co-fi­nan­cia­ră pe care o tra­ver­săm, fri­ca de şo­maj a luat lo­cul fri­cii de a-ţi pier­de li­ber­ta­tea sau chiar via­ţa. Se men­ţi­ne fri­ca de a nu pier­de vi­i­to­rul co­pi­i­lor, în con­di­ţi­i­le aban­do­nu­lui şco­lar de­ter­mi­nat de să­ră­cie, al in­tro­du­ce­rii ta­xe­lor pen­tru în­vă­ţă­mân­tul su­pe­rior, al lip­sei lo­cuin­ţe­lor şi lo­cu­ri­lor de mun­că.

În­chi­de­rea fa­bri­ci­lor, pri­va­ti­ză­ri­le du­bioa­se au fă­cut ca ma­se­le de mun­ci­tori să se tea­mă că îşi vor pier­de lo­cul de mun­că. As­tăzi, mun­ci­to­rii scan­dea­ză: „Vrem să mun­cim, nu să cer­şim!“. Acum, fri­ca so­cia­lă o re­simt mai in­tens mun­ci­to­rii de­cât in­te­lec­tu­a­lii, iar cri­za eco­no­mi­co-fi­nan­cia­ră în­spăi­mân­tă mai toa­te ca­te­go­ri­i­le socio-ocu­pa­ţio­na­le.

Fri­ca de a nu avea de mun­că este pro­prie eco­no­miei de pia­ţă şi, aşa cum spu­nea Henri M. Kra­sucki, di­rec­to­rul ge­ne­ral din anii 1990 al Con­fe­de­ra­ţiei Ge­ne­ra­le a Mun­cii din Fran­ţa: „Nu exis­tă un mij­loc de co­er­ci­ţie mai vio­lent, al an­ga­ja­to­ri­lor asu­pra an­ga­ja­ţi­lor, de­cât şo­ma­jul“. În ace­laşi sens se pro­nun­ţă şi pro­fe­so­rul de şti­in­ţe po­li­ti­ce Co­rey Ro­bin de la Bro­ok­lyn Col­le­ge (New York) când ana­li­zea­ză atât de nuan­ţat şi de ra­di­cal ro­lul fri­cii în so­cie­ta­tea post­mo­der­nă, în ge­ne­ral, şi al fri­cii la lo­cul de mun­că, în spe­cial:

„Fo­lo­sind ame­nin­ţa­rea cu con­ce­die­rea, re­tro­gra­da­rea, hăr­ţui­rea şi alte sanc­ţiuni, an­ga­ja­to­rii şi ma­na­ge­rii în­cear­că să înă­bu­şe ex­pri­ma­rea şi ac­ţiu­nea, să se asi­gu­re că lu­cră­to­rii nu le re­pli­că şi nu ac­ţio­nea­ză“ (Ro­bin,
2009).

Unii ma­na­geri cred chiar că „fri­ca sti­mu­lea­ză mar­şul alert al in­dus­triei con­tem­po­ra­ne, că este un ele­ment de sus­ţi­ne­re esen­ţial pen­tru eco­no­mia noas­tră po­li­ti­că“ (ibi­dem).

Ce se în­tâm­plă în Ro­mâ­nia azi? Da­te­le Eu­ro­ba­ro­me­tru­lui 68.2 (toam­na 2007) pre­zin­tă „o Ro­mâ­nie în care pe pri­mul loc sunt în­gri­jo­ră­ri­le le­ga­te de pre­ţuri, pen­sii şi alte as­pec­te eco­no­mi­ce. Pe lo­cul doi sunt te­me­ri­le le­ga­te de sta­rea de să­nă­ta­te şi de cri­mi­na­li­ta­te. Şo­ma­jul şi pro­ble­me­le de lo­cui­re ur­mea­ză în ie­rar­hie. În se­ria în­gri­jo­ră­ri­lor eco­no­mi­ce, cele re­fe­ri­toa­re la chel­tuie­li­le de în­tre­ţi­ne­re pen­tru lo­cuin­ţă tind să se ac­cen­tu­e­ze“ (Du­mi­tru, 2008).

  

”Pi­ra­mi­da fri­ci­lor so­cia­le” în pe­rioa­da cri­zei eco­no­mi­ce, fi­nan­cia­re şi po­li­ti­ce din Ro­mâ­nia (sondaj CURS 2009)

1.  Pier­de­rea vie­ţii (pen­tru mo­ti­ve po­li­ti­ce) (4%)

2.  Pier­de­rea li­ber­tă­ţii (pen­tru mo­ti­ve po­li­ti­ce) (3%)

3.  Pier­de­rea do­mi­ci­liu­lui (eva­cua­re, re­tro­ce­dări, afa­ceri imo­bi­lia­re) (9%)

4.  Pier­de­rea ave­rii (furt, fa­li­ment, de­va­lo­ri­za­re, spe­cu­la­ţii) (25%)

5.  Pier­de­rea lo­cu­lui de mun­că (şo­maj, re­struc­tu­ra­re, cri­ză) (26%)

6.  Pier­de­rea pri­vi­le­gi­i­lor (spo­ruri, func­ţii de con­du­ce­re) (19%)

7.  Pier­de­rea vi­i­to­ru­lui ur­ma­şi­lor (aban­don şco­lar, ac­ces li­mi­tat în în­vă­ţă­mân­tul su­pe­rior, lip­sa lo­cu­ri­lor de mun­că) (45%)

   

Fragment din volumul colectiv Psihosociologia crizei coordonat de Jacqueline Barus-Michel și Adrian Neculau