În acest weekend, puteți vedea în cinematografe adaptările părților 2 și 3 din trilogia ”Millenium” a lui Stieg Larsson.

Dacă ecranizarea primului volum, Bărbați care urăsc femeile, i-a încântat pe toți prin aerul său misterios și suspansul bine întreținut, criticii de film par să fie ceva mai rezervați cu a doua adaptare, dar merită s-o vedeți, pentru a vă bucura de ultima parte din seria cinematografică suedeză, care e mult mai alertă și mai bine construită.

Fata cu tatuaj, Lisbeth, excelent interpretată de Noomi Rapace, își etalează din nou perspicacitatea în investigațiile sale de hackeriță, însă urmăririle și exploziile nu mai sunt chiar așa de convingătoare.

”Autorul Stieg Larsson, jurnalist şi el ca şi persona­jul Mikael Blomkvist, mută centrul atenţiei pe filierele de prostituţie din zona devenită o adevărată pepinieră pentru această afacere dubioasă şi existentă de când lumea, Europa de Est. Serviciile secrete nordice par a fi la curent cu lumea interlopă a Suediei, dar nu se formalizează prea tare. Ca să fie mai hot, se recurge şi la o scenă gay, aproape indispensabilă în foarte moderna Suedie”, scrie în ”România Liberă” Irina Margareta-Nistor despre filmul suedez Fata care s-a jucat cu focul.

Păcat ca ecranizarea n-a fost pe măsura cărții, ”cel de-al doilea volum fiind chiar mai fascinant decât primul”, după cum apreciază Sunday Times.

   

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G6c3JsbMyk4]

    

Adaptarea suedeză a ultimului volum din seria ”Millenium” vine să spele păcatele ecranizării călduțe a volmului 2. Filmul Castelul din nori s-a sfărâmat revine la investigații și conspirații, este mai mișcat și beneficiază de un scenariu mai închegat.

”O deosebire semnificativă faţă de primele două filme, revendicată încă de la Larsson, subzistă în contextul politic. Dacă în primul roman personajele negative erau de sorginte nazistă, iar în al doilea urmau o filiaţie kaghebistă, acum avem de-a face cu o conspiraţie guvernamentală, în zona apărării şi a serviciilor secrete, asociată cu refugiul oferit fostului ofiţer sovietic – cel puţin, avem satisfacţia de a vedea că şi într-o societate super-civilizată cum e cea suedeză e loc pentru corupţie la nivel înalt”, scrie Mihnea Columbeanu.

  

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8fccRlpFuLo&feature=related]

       

Vizionare plăcută!

Și lectură spornică pentru cei care n-au pus încă mâna pe traducerile de la Trei!