Editura Trei și Librăriile Cărturești vă invită la lansarea volumului Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a găsit Feher Mongolia, Coreea și Japonia de Raluca Feher, miercuri, 07 decembrie 2016, de la ora 18.30, la Librăria Cărturești Carusel.

Alături de autoare se vor afla scriitorii Radu Paraschivescu și Florin Iaru.

splendidul-loc-feher3Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a găsit Feher Mongolia, Coreea și Japonia este o călătorie cusută din patru petice: Mongolia în 2009, Coreea de Sud în 2013 şi Japonia în 2007 şi apoi în 2015. Poveştile sunt strânse din trei agende şi două calculatoare, unele însemnări fiind atât de criptice pentru mine, azi, încât am chemat un specialist să-mi spună ce am vrut să zic atunci”, spune autoarea despre noul său volum.

„Raluca Feher e o rockeriță a scrisului, din cel puțin două motive. Unu: lucrează în publicitate, unde cuvintele scapără și pocnesc din călcâie. Doi: în literatura convențională (și prost) denumită de călătorie, blues-ul nu invită la înfierbințirea sângelui, ci la picoteală.
Pe rastelul din care ea își ia armamentul scrie, cu litere electrice, Rock’n roll over, Beethoven. Dacă i-ați citit pățaniile din Argentina, Uruguay și Chile, știți la ce să vă așteptați: ritm de TGV, fraze trepidante și un cocktail afectiv cu o rețetă ușor de transcris și greu de nimerit: ironie, insolență, bravadă, nițică exasperare și credința că poți lua la bord orice pasager fără riscul de a-l pierde de client.” – Radu Paraschivescu, pentru volumul America dezgolită de la brâu în jos 2