Interviu cu Paul Morland, autorul volumului Valul uman

Bun găsit tuturor! Am deosebita plăcere să discut astăzi cu Paul Morland, a cărui carte The Human Tide a fost tradusă în românește (Valul uman) și publicată la Editura Trei. Bună ziua, domnule Morland! Vă mulțumim că ne acordați acest interviu!

Bună ziua!

Pentru început, permiteți-mi să vă întreb ce reprezintă valul uman. Nu cartea, ci conceptul de val uman.

Conceptul se referă la faptul că, până pe la anul 1800, cifrele natalității și mortalității umane au fluctuat foarte mult. De-a lungul istoriei au existat epidemii care au alternat cu vremurile de prosperitate, ani cu culturi agricole bune, în care populația mondială a crescut, apoi a fost decimată de ciumă ori război. Nu putem afirma că există vreun model foarte precis până pe la anul 1800. Unii demografi ar contesta această afirmație, în timp ce alții ar fixa data de răscruce puțin mai devreme. Evoluția demografică este aleatorie până la anul 1800. Poate exagerăm puțin, dar, în principiu, în 2000 de ani populația mondială a crescut de 4 ori, ceea ce nu reprezintă chiar atât de mult într-un interval atât de lung. Acest model demografic a apărut în perioada 1750-1800 în insulele britanice, în nord-vestul Europei, apoi s-a răspândit în restul Europei și în restul lumii, în etape.
Într-o primă etapă… Sunt la mijloc tot felul de elemente tehnice, dar, ca idee, pe măsură ce nivelul de trai a evoluat, iar oamenii au avut tot mai mult acces la educație și a crescut gradul de urbanizare, oamenii au avut tendința să-și ceară dreptul la o viață mai bună: să aibă mai multă grijă de ei, să apeleze la servicii medicale mai performante – ceea ce par a fi lucruri mărunte, însă care fac o diferență notabilă. Cifrele se tot adună, iar de la un punct rata fertilității scade, femeile educate din zonele urbane au mai puțini copii, însă numărul de oameni pe planetă rămâne stabil la un moment dat. Fusese redus, apoi a crescut foarte rapid, iar în faza finală atinge un platou, nu mai oscilează.
Dar asta este o altă poveste – de fapt, este subiectul următoarei mele cărți. Va fi lansată în martie, se numește Tomorrow’s people. Este una dintre principalele tendințe la ora actuală. Ne întrebăm ce se va întâmpla după această tranziție demografică.
Ideea valului a pornit din nordul Europei și s-a răspândit în toată lumea, însă ideea nu este doar o reflecție demografică, ci care este efectul său, cum se integrează ea în istoria mondială, cum face să prospere anumite economii și să se prăbușească altele, cum face să înflorească anumite puteri și să pălească altele. Consider că strict ponderea cifrelor umane, care variază în lume de-a lungul timpului, are un impact semnificativ asupra istoriei universale. Cartea Valul uman cred că este chiar prima încercare de a cristaliza toate aceste teorii într-o singură lucrare. Nu spun că nu au mai fost tratate înainte diverse aspecte în alte cărți, însă aceasta este un demers de a relata istoria ultimilor 200 de ani ai omenirii ca și cum demografia chiar ar conta. Iar eu cred că, într-adevăr, contează.

Haideți să fim puțin mai analitici. Putem reduce istoria omenirii la cifre, la demografie? Pe de altă parte, este demografia cheia pentru a înțelege istoria și lumea din zilele noastre?

Cred că, dacă aș încerca să găsesc o formulă, aș explica toată istoria omenirii și aș fi un geniu al matematicii, dar cu siguranță nu sunt un geniu și sunt sigur că lumea nu funcționează după legile fizicii, se pare că nici fizica nu funcționează mereu așa. E clar că nu putem aplica o formulă în cazul istoriei omenirii. La fel, mi se pare un fenomen interesant, la care am reflectat îndelung: de ce le plan oamenilor explicațiile simple, restrânse? Se știe că în fizică încearcă să dezvolte teoria întregului… N-ar fi frumos ca în domeniul istoriei totul să fie explicat printr-un singur lucru? Într-un fel, revenim la ideea monoteismului: credința într-un singur zeu, dezvoltarea monoteismului din politeism (mai multe credințe religioase), ideea că un zeu poate explica totul și că a creat totul – sunt aspecte teologice pe care nu le voi aprofunda. Conceperea științei și a științelor sociale într-o cultură monoteistă înseamnă tendința oamenilor de a căuta o explicație simplă. Cu cât este mai simplă, cu atât este mai bună explicația. Cu toată modestia mea ca om, nu în calitate de om de știință, afirm că ar fi o dovadă de orgoliu nemăsurat să pretinzi că demografia explică întreaga istorie a omenirii. Desigur că nu se poate. Ce încerc eu să afirm în carte este că demografia reprezintă doar una dintre multiplele perspective. Nu se pot explica toate fenomenele prin economie. Nu se poate explica tot prin personalitatea umană. Nu se poate explica tot prin lanțul tehnologic, dar oricum, toate aceste lucruri sunt strâns legate între ele. Mai cred că demografia chiar îndeplinește un rol explicativ important, care lipsește sau este subestimată în multe istorii. Nu vreau să fac caz, însă joacă un rol semnificativ în privința explicațiilor. Sigur că nu explică tot. Eu încerc să pun în discuție necesitatea și suficiența. O populație numeroasă nu este o condiție suficientă pentru a avea o economie puternică sau pentru a fi o mare putere. Știm despre China că avea cea mai numeroasă populație din lume în secolul al XIX-lea (ca multă vreme de-a lungul istoriei, și va mai continua să aibă timp de câțiva ani, însă nu prea mult). În secolul al XIX-lea și la începutul sec. XX, China avea foarte puțină putere. Depindea de forțele din Europa și de Japonia, de societățile mai dinamice. Așadar, faptul că ești campioană la cifre nu face să fii o țară puternică ori să ai o economie avansată. Demografia nu constituie o explicație suficientă pentru puterea unei țări, însă fără o populație numeroasă nici nu poate ajunge prea departe, de aceea afirm că reprezintă o explicație necesară. Să luam exemplul Statelor Unite ale Americii. Nu se știe din ce motiv, n-au avut niciodată genul de populație ca Marea Britanie, Germania ori Franța. Pe la jumătatea secolului, număra vreo 50-60 de milioane de locuitori, ca să ajungă în zilele noastre la vreo 80-90 de milioane. Cu siguranță demografia a jucat un rol esențial pentru ca Statele Unite să controleze teritorii vaste întrucât populația a reușit, într-adevăr, să se deplaseze de pe o coastă pe cealaltă și să dețină controlul asupra a numeroase resurse. Dar motivul pentru care a dominat lumea începând cu 1950 este că avea un PIB pe cap de locuitor mai mare decât țările europene, dar și o populația mult mai numeroasă, care a lăsat în urmă țările europene – la fel cum a procedat și Rusia la sfârșitul sec. XIX. Este interesant că, atunci când a ajuns de Tocqueville în America în prima jumătate a secolului al XIX-lea (pe la 1830, 1840), a afirmat că Rusia și America vor fi capabile să aibă o populație mare și astfel să domine lumea în secolul al XX-lea. Doar populația nu le-a asigurat automat acestor două țări statutul de super-puteri la sfârșitul secolului al XX-lea, însă, dacă n-ar fi avut populații atât de numeroase și acea forță socială, nu ar fi putut avea economii solide, nici armate de proporții – deci ar fi putut fi țări importante, dar nu cele mai importante. Am să vă dau un exemplu asemănător, Luxemburgul. O țară foarte bogată, foarte bine educată, cu oameni avuți, o țară de succes, eficace, productivă, dar care nu joacă vreun rol marcant în lume pentru că numără doar câteva sute de mii de cetățeni.

Încă o întrebare în același sens de analiză. Este cumva Valul uman o metaforă ori un instrument științific? Care este valoarea științifică a acestei formule? Cât de precisă este?

De fapt, chiar glumeam când a fost publicată cartea mea și se vindea la  Waterstones – unul dintre principalele lanțuri de librării din Marea Britanie –  la raftul de cărți de știință pentru toți. Am făcut o glumă la lansare (de fapt copiii mei au glumit) că, deși cartea mea se află la secțiunea de știință pentru toți, eu nu sunt nici cunoscut de publicul larg, nici om de știință. Eu o văd ca pe o lucrare de istorie, nu ca pe o lucrare științifică și nici ca pe o formulă exactă. Apoi intervine o întrebare mai filosofică: Cât de științifică este istoria? Este istoria o știință? Este o carte faimoasă în Marea Britanie, destul de veche deja, scrisă de E.H. Carr, intitulată Ce este istoria? Pe când eram eu adolescent, toată lumea care voia să studieze istoria mai departe, la universitate parcurgea această carte. Deși autorul afirmă că este, într-adevăr, o știință, eu cred că intervine o diferență terminologică între ce se înțelege prin știință în cultura anglo-saxonă, comparativ cu cea continentală. Nu am să promovez nicio filozofie profundă a istoriei ca știință. Vreau doar să afirm că populația contează dacă vrem să înțelegem trecutul.

Valul uman se află în curs de creștere sau de descreștere la ora actuală? Sau depinde din ce perspectivă privim subiectul?

Consider că depinde din ce perspectivă privim. Răspunsul comportă două aspecte. Unul este că valul uman crește și descrește în mod relativ în diverse zone ale lumii. Știm că, în Europa, rata fertilității este redusă și că populația ar scădea mult fără contribuția imigranților. Este cazul în țări precum Germania. Cele mai multe state din Europa de Sud-Est, printre care și România, au o rată a fertilității foarte scăzută. Există cazuri de reducere a ratei natalității și în Orientul Mijlociu, nu atât de accentuat, dar mai mult decât în anii trecuți, când fusese un moment favorabil pentru fertilitate, iar multe populații din Orientul Mijlociu crescuseră. La polul opus se situează țările din Africa Subsahariană, unde este frecvent ca femeile să aibă câte 6 sau 7 copii, iar natalitatea este mult mai scăzută în țări precum Africa de Sud, Kenia și Etiopia, spre deosebire de țări din vestul Africii și de Uganda, unde se constată un fel de suprapopulare. Cred că acest fenomen are consecințe foarte interesante, care nu pot fi evitate. Cred că vor exista anumite consecințe. Dacă analizați la rece ce se întâmplă pe plan internațional, constatați că populația lumii crește treptat. Spuneam că s-a mărit de 4 ori în ultimii 2000 de ani. Am scris în carte că a ajuns de la un sfert de miliard la un miliard de locuitori între vremea lui Iulius Cezar și epoca Reginei Victoria. Mă gândesc că poporul englez a fost marcat de ei pentru că Cezar a cucerit Britania, iar Victoria a avut cea mai îndelungată domnie până la regina actuală. Sunt repere cu care cititorii pot asocia marile evenimente ale istoriei. Așadar, populația lumii a crescut de 4 ori într-un interval foarte lung, apoi de încă 7 sau 8 ori în doar vreo 100 de ani – adică în doar o părticică din cei 2000 de ani! Iar în acești 100 de ani, în loc să se înmulțească de 4 ori, s-a înmulțit de 8 ori. Asistăm la o creștere exponențială incredibilă a populației, însă… începând din anii ’60, ’70 a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit până acum, doar că la ora actuală ritmul a încetinit. Populația mondială creștea cu 2% în fiecare an la începutul anilor ’60, or acum cu doar 1% pe an. Exponențial, 1% reprezintă o diferență uriașă față de sporul populației cu 2% pe an. Până la sfârșitul acestei secol (unii ar spune că până la jumătatea secolului, oricum, între anii 2050 și 2100), rata de creștere a populației mondiale va fi mai constantă, totul depinzând de rapiditatea cu care va scădea rata natalității în Africa Subsahariană, dar, în principiu, această creștere extraordinară fără precedent în istorie a început pe la 1800 și s-a extins rapid în întreaga lume între jumătatea și sfârșitul secolului al XX-lea, pentru ca cifrele să scadă rapid în prezent. Vom ajunge la o populație de dimensiuni cât de cât stabile în vreo 50-70 de ani.

Dacă numim acest fenomen „val”, înseamnă că se poate și sparge. Ce anume poate sparge un val uman? Mă refer la ceva obiectiv sau predictibil sau, pe de altă parte, ceva ca o lebădă neagră.

Prin „val uman” înțelegem creșterea și dimensiunea populației. Haideți să desfacem întrebarea dvs. în două întrebări și să vă dau două răspunsuri despre elemente predictibile și altele impredictibile, așa-numita „lebădă neagră”. Factorul predictibil este că majoritatea societăților umane au avut, de-a lungul timpului, rate ale natalității și mortalității crescute. S-au născut și au și murit mulți oameni. Apoi, rata mortalității a scăzut datorită serviciilor medicale mai bune, iar până să scadă rata natalității, avem o creștere semnificativă a populației lumii. Este ce se întâmplă la ora actuală în Africa Subsahariană și în multe alte zone de pe Glob: a scăzut rata natalității cu mult sub rata de înlocuire aproape peste tot în Europa, în America de Nord, în Asia de Est, iar tendința continuă: tot mai multe state se situează sub rata de înlocuire a populației. Așadar, ce anume va sparge valul uman la nivel mondial?Se va întâmpla atunci când în Africa Subsahariană se va înregistra o rată a creșterii populației mai mică decât rata de înlocuire. Dar peste câteva decenii, deoarece încă traversează ceea ce se numește expansiune demografică. Peste câteva decenii va veni un moment când femeile din Africa Subsahariană vor avea, în medie, câte 2 copii sau chiar mai puțin, apoi nivelul populației se va stabiliza în zonă și la nivel mondial. Nu este ceva sigur, dar se poate anticipa că, la nivel global, stilul de viață modern și urban (femei educate, care au un loc de muncă și valorile din societățile liberale moderne) este asociat inevitabil cu o rată scăzută a natalității. Dar nu doar în societățile democratice. Și în China se înregistrează o rată a natalității scăzută. Deși nu mai sunt constrânși de restricții demografice, oamenii nu mai doresc familii numeroase. Dacă vă uitați la comunitățile chineze din Malaysia și Taiwan, la Japonia (unde nu se aplica politica unui singur copil per familie), și acolo a scăzut mult rata natalității, prin urmare nu este doar un fenomen occidental sau propriu societăților democratice. Anumite aspecte legate de maternitate sunt asociate inevitabil cu rate scăzute ale fertilității. Acesta este un factor predictibil care ar putea sparge valul uman. Vom reveni imediat asupra lui. „Lebăda neagră” este evident pandemia pe care o traversăm. Potrivit celor mai recente cifre pe care le-am studiat, coronavirusul a ucis aproximativ 5 milioane de persoane. Multe dintre ele se pare că au decedat în scurt timp. Sigur, situația nu se compară cu cea din vremea gripei spaniole, când au murit și mai mulți oameni, într-o perioadă când populația lumii era mai restrânsă. Multe victime erau tinere, deci atunci s-a pierdut mult mai mult din anii care ar fi putut fi trăiți. Coronavirusul aproape sigur produce mai puține pagube la scală planetară comparativ cu gripa spaniolă de acum 100 de ani, dar cine știe? Pot izbucni oricând pandemii, fie pe cale naturală, fie concepute în laborator. Acestea ar putea fi evenimente de tipul „lebedei negre”, care să reducă populația mondială în ritm mult mai accelerat nu doar prin scăderea ratei fertilității, ci sporind rata mortalității la nivelul populației generale. Ca să revenim la primul factor, nu sunt convins că este inevitabil ca, îndreptându-te către maternitate, să ai rate ale fertilității mai scăzute. Aceasta pare să fie situația la nivel mondial, în multe țări foarte diferite, precum Puerto Rico, Taiwan, Singapore… Chiar și țări nu foarte bogate au uneori rate ale fertilității scăzute. Tailanda ar fi un exemplu bun în acest sens, mult sub rata de înlocuire. Rămâne, totuși, un stat cu venituri modeste. Totuși, în anumite țări și comunități se constată o rată crescută a fertilității care pare să persiste. Mormonii în America, huteriții și evreii ultraortodocși în America, Marea Britanie și în alte zone au adesea familii numeroase – poate mormonii mai puțin, însă evreii ultraortodocși au 6 – 7 copii. Dacă ai în medie 6 sau 7 copii în societatea modernă, care oferă servicii sanitare bune și o rată scăzută a mortalității infantile, populația din care faci parte se poate dubla în 15-20 de ani. Anumite comunități restrânse la ora actuală au o evoluție extrem de rapidă în cicluri: se dublează, apoi se dublează din nou. Până să-ți dai seama, populația s-a dublat. Dar odată ce a ajuns la o anumită cifră, dacă își păstrează ritmul de creștere, atunci chiar se observă. Acesta este un fenomen: comunitățile religioase. Celălalt caz care este foarte interesant este Israelul, unde rata maternității este foarte crescută potrivit tuturor standardelor, cel referitor la educația femeilor, cel al învățământului superior în general, cel al PIB-ului pe cap de locuitor, și totuși, rata fertilității face ca, în Israel, fiecare femeie să aibă, în medie, câte 3 copii. Nici un alt stat membru al OCDE nu are nici măcar o rată de 2 copii. Probabil că Irlanda se situează la mai puțin de 2 copii pentru fiecare femeie. Tendința a fost întreruptă deocamdată din cauza pandemiei de covid, însă Israelul se detașează clar de toate țările dezvoltate. „De ce?” este o întrebare interesantă și complexă în sine. Dar cred că arată cum, prin maternitate, educație, știință și urbanizare nu trebuie neapărat să ai o rată a fertilității redusă.

Revoluția demografică schimbă în vreun fel relațiile culturale? Vreau să spun: este revoluția demografică o criză sau este ceva normal?

Cred că reprezintă o criză. În ultimele săptămâni, s-a resimțit o criză acută a benzinei în Marea Britanie. Aveam suficient carburant, dar era penurie de șoferi pentru cisternele petroliere, iar consumatorii făceau cozi la benzinărie. Situația s-a reglementat cât de cât, dar avem o problemă de aprovizionare generalizată în supermarketuri. Nu a ajuns la nivelul unei crize, dar ne afectează. Ea se manifestă și în alte țări: lipsesc bunuri cu care eram obișnuiți, iar asta se datorează parțial Brexit-ului, parțial pandemiei și întreruperii lanțului de aprovizionare post-Covid, dar și lipsei de lucrători în anumite domenii. Mă refer acum la Marea Britanie. Nu avem suficiente moașe, deși nu se nasc atât de mulți copii la noi, nu avem nici destui medici și asistente medicale. Șomajul constituia o problemă în societatea noastră, acum nu mai este cazul atât de mult, însă în mintea cetățenilor șomajul a rămas o problemă, deși politicienii noștri vorbesc continuu despre locuri de muncă. Este posibil și să intrăm într-o perioadă în care să fie ceva la ordinea zilei în Marea Britanie. Nu avem suficienți lucrători, iar tehnologia încă nu este atât de avansată încât să facă față. Dar de ce este lipsă de lucrători? Am scris acum două săptămâni un articol pentru un ziar englez în care arătam că, atunci când am început să lucrez, în anii 1980, pentru fiecare persoană aflată pe la vârsta de 60 de ani, care urma să iasă curând la pensie, existau doi tineri de 20 de ani care tocmai intrau în câmpul muncii. Atunci se pot lua diverse măsuri: ca oamenii să se pensioneze mai târziu și să înceapă viața activă mai de timpuriu, dar, în principiu, era acea rată de 1 la 2 între tinerii care începeau să lucreze și cei maturi aflați în prag de pensionare. Ne-am obișnuit cu această situație deoarece în anii 50 și 60 avusesem o rată crescută a fertilității, deci erau mulți tineri în acea perioadă. Rata fertilității a scăzut în anii 70 și 80, tendința a tot continuat. A urmat un val de imigrație masivă, am apelat la oameni săraci pentru a menține creșterea populației și, din diverse motive, nu mai vrem să facem acest lucru. Brexit-ul s-a produs în mare măsură pentru a ține mai bine sub control imigrația din țara noastră. Nu orice țară poate avea un număr mare de imigranți, există și țări din care populația emigrează în număr mare. Nu cunosc datele referitoare la România, dar știu că mulți cetățeni din Bulgaria au emigrat. Ca anecdotă, în Regatul Unit trăiesc mulți români. Presupun că și în România începe să se simtă la fel, anume că măsurile lui Ceaușescu din anii 60 pentru a spori rata fertilității și-au făcut efectul, dar, mai devreme sau mai târziu, dacă nu se întâmplă deja, numărul tinerilor care încep să lucreze va fi prea mic în comparație cu al celor care se pensionează. Problema cu toate astea este că ne place ca lucrurile să fie făcute. Vrem să fie benzină la stația de alimentare, vrem alimente pe rafturi la supermarket, vrem să fie asistente la spital când mama necesită o operație sau persoane de specialitate la azilul de bătrâni când e nevoie de așa ceva. Ne așteptăm ca toate aceste lucruri să fie asigurate. Oricum, în Marea Britanie avem așteptări foarte mari. Nici nu ne gândim că e posibil să nu le avem, suntem ca niște copii răsfățați, dacă vreți. Și într-o bună zi se face că ducem lipsă de personal în multe domenii. După cum spuneam, se poate ca tehnologia să preia toate aceste sarcini în cele din urmă, dar, până atunci, cu toții vom duce lipsă de muncă.

În ce culori va fi viitorul din perspectiva valului uman?

Este ceea ce am afirmat la finalul cărții, am un final cam rapid, însă am să revin asupra subiectului în următoarea mea carte. Am scris că viitorul va fi mai puțin alb, mai mult cenușiu și mai mult verde. Mai puțin alb se referă la ce spuneam adineauri. Primele persoane supuse tranziției demografice au fost locuitorii din insulele britanice, apoi fenomenul s-a extins și în Europa și în America de Nord. Pe tot cuprinsul Americii de Nord și Europei există o rată a fertilității mai scăzută și, cu timpul, vom fi tot mai puțini. Numărul de persoane descrise ca fiind „albe” în Statele Unite a scăzut deja. Aminteam că numărul populației ar scădea în Germania dacă n-ar fi imigranții. Pe de altă parte, acest lucru se întâmplă și în Asia, știm foarte bine, în Asia de Est. A început în India, deși acolo va mai trece mult timp până să scadă perceptibil populația. În același timp, populația din Africa Subsahariană crește vertiginos.
Prin urmare, lumea va fi într-o proporție mult mai mică albă pe viitor. În secolul al XIX-lea luam acest lucru ca fiind natural. Dar să ne gândim la anii 1800. Pe atunci nu existau anglo-saxoni, britanici sau anglofoni care să locuiască în California ori Australia. Acesta a fost rezultatul exploziei demografice extraordinare din insulele britanice față de alte popoare în secolul al XIX-lea, iar până la sfârșitul secolului al XIX-lea apăruseră comunități britanice de pe coasta de vest a Statelor Unite până în Australia. Practic, istoria noastră a fost o răspândire pe scară largă a populațiilor de origine europeană, iar la ora actuală se produce fenomenul invers. De aceea va fi o lume mai puțin albă. Am spus și că va fi mai cenușie deoarece în engleză asociem culoarea gri cu vârsta a treia, nu știu dacă se potrivește și în română. Vom fi mai bătrâni și nu doar noi, cei din țările europene. China și Japonia au deja societăți destul de îmbătrânite. Vârsta medie a oamenilor, dacă ar fi să aliniem întreaga populație în funcție de vârstă, a crescut, după cum observăm. În multe state europene (Italia este un exemplu bun, la fel și Germania), vârsta mijlocie se îndreaptă către 45 de ani. Apoi va ajunge pe la 50, dar nu doar în Europa, ci în întregul bazin al Mediteranei, în țări mici precum Libia, spre exemplu, până în anul 2100 rata scăzută a fertilității va favoriza ponderea populației vârstnice, ceea ce va avea tot soiul de consecințe asupra sistemului de pensii și de asistență socială. Așa aș explica viitorul „mai gri” al populației lumii, iar „mai verde” nu înseamnă neapărat că nu vom avea probleme legate de mediu și de încălzirea globală, ci, ca principiu, vom fi o populație mai redusă, iar procesul de urbanizare va continua. Țări precum Franța, care are, mai mult sau mai puțin, o populație stabilă, care nu crește și din cauză că cetățenii se stabilesc în orașele mari, vor exista zone vaste și îmi închipui că la fel stau lucrurile și în România, unde practicați mai puțină agricultură decât în urmă cu 50 sau 70 de ani. Satele au fost abandonate și natura revine la putere, umple un gol. Dau în carte exemplul asemănător al Japoniei. Am petrecut ceva timp în sudul Franței, în departamentul Pyrénées-Orientales, acolo unde au fost identificați urși și lupi care nu existau în urmă cu 30-40 de ani. Pe măsură ce explozia populației „gri” se restrânge la nivel mondial, se face loc pentru ca mediul înconjurător să-și recapete locul și statutul.

Mai avem două întrebări. Puteți vedea clar ce se va întâmpla pe viitor cu valul uman sau putem doar spera sau ar trebui să ne temem că știința are un viitor riscant?

Nu voi vorbi despre riscuri științifice generale. Nu prevăd viitorul și nu sunt om de știință. Dacă mi-ați fi spus că vom avea războaie nucleare sau explozii biologice care să șteargă populația de pe fața pământului… Vă pot oferi opinia mea de profan, dar nu am cunoștințe de specialitate în acest sens. Cred, însă, că ar trebui să fim ceva mai optimiști cu privire la viitorul nostru. Mai puțin temători, fie și doar pentru că asta ne-ar încuraja să avem mai mulți copii. Cred că este o problemă într-o mare parte a lumii, avem prea puțini copii și asta este îngrijorător. Oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în viitor și să fie mai mult în favoarea natalității.

Și ultima întrebare: istoria valul uman scrisă de dvs. este mai degrabă o poveste despre speranță sau dimpotrivă? Este o poveste-istorie cu plus ori cu minus?

Sunt și plusuri, și minusuri, dar, punând în balanță, cred că mai multe plusuri. Eu, unul, sunt mai degrabă încântat că m-am născut, nu știu despre dvs. și îmi imaginez că mulți dintre cei care ne urmăresc discuția se bucură că s-au născut. Ca ei să se nască trebuia să se fi născut părinții și bunicii lor, trebuia să fi avut acces la servicii medicale și alimente de un anumit nivel. Înainte de perioada modernă, unul din trei copii murea înainte să împlinească un an. Imaginați-vă, aveai doar 66% șanse să ajungi la prima aniversare. Am schimbat mersul lucrurilor. În Marea Britanie, în fine, în țările cele mai dezvoltate este 3 la mie sau chiar 2 la mie. Și în România ați reușit să reduceți mult rata mortalității infantile, la fel în multe țări europene. Probabil în Marea Britanie se situează pe la 5 la mie, oricum, un nivel foarte scăzut comparativ cu 300 sau 400 dintr-o mie de copii care mureau în primul an. Am reușit să îmbunătățim semnificativ nivelul de trai pentru foarte mulți oameni. Într-adevăr, ne confruntăm cu provocări de mediu înconjurător, dar faptul că există atâția oameni cu atât de mult potențial de divertisment, cultură, plăceri, călătorii, de stimulare intelectuală, prietenie și toate lucrurile minunate pe care ți le oferă viața, cred că, per ansamblu, este o poveste optimistă.

Domnule Paul Morland, a fost o conversație extraordinară, vă mulțumesc foarte mult pentru dialog și pentru această carte splendidă, sunt un mare admirator al ei!

Vă mulțumesc pentru întrebări! La revedere!