Teama de boală afectează şi persoane cunoscute care lucrează în domeniul sănătăţii sau medicinei. Datorită experienţelor lor profesionale, ele cunosc mai bine decât oricine riscul rezidual de îmbolnăvire.

Frica de boala

Englezoaica Florence Nightingale, precursoarea serviciului sanitar, a suferit de ipohondrie până la moartea sa, survenită la vârsta de 90 de ani. Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei, a trăit cu frica că va muri în jurul vârstei de patruzeci de ani, din cauza unui infarct miocardic. Excluderea unei boli de inimă de către cei mai buni medici vienezi nu l-a liniştit cu adevărat, ci doar i-a întărit credinţa privind imposibilitatea de a se vindeca: având în vedere moartea sa certă, nu voiau să-l întristeze şi mai mult comunicându-i adevăratul diagnostic.

Scriitorul Franz Kafka a recunoscut mecanismul observării nocive a corpului său: „Gândul asupra digestiei mele sănătoase a fost suficient pentru a o pierde. În felul acesta, ipohondria a primit cale liberă.“ Filosoful german Immanuel Kant a definit ipohondria ca fiind „imaginaţie poetică“ şi a descris consecinţele propriei sale ipohondrii: „Din cauza pieptului meu plat şi îngust, care lasă puţin spaţiu de manevră pentru mişcarea inimii şi plămânilor, am o predispoziţie naturală spre ipohondrie, care în ultimii ani s-a învecinat cu dezgustul faţă de viaţă.“

Poetul melancolic Ferdinand Raimund a avut o teamă de contaminare atât de mare, încât după muşcătura unui câine s-a sinucis. I-a fost frică că animalul ar putea fi turbat. Scriitorul francez Marcel Proust este considerat exemplul tipic de om cu o boală fizică pe care nu o poate gestiona, fapt ce a condus la o interferenţă masivă a bolii reale cu ipohondria. A suferit de astm şi de diverse alergii şi, drept urmare, în cea mai mare parte a timpului se retrăgea în locuinţa şi în patul său, ferit de praf şi de zgomot. Când ieşea în aer liber, se îmbrăca cu mai multe straturi de haine, pentru a nu-şi agrava boala.

În ciuda posibilităţilor medicinei moderne, frecvenţa fricii de boală nu a scăzut, comparativ cu generaţiile anterioare, ci probabil a crescut chiar, din cauza aşteptărilor ridicate cu privire la posibilităţile medicale. 15-20% din populaţie suferă temporar de temeri de boală absolut de înţeles. (…) În cabinetele medicilor de familie germani, 5,4% dintre pacienţi sunt hipocondriaci, în Florenţa, 4,5% dintre pacienţi suferă de această tulburare.În Danemarca, 5,8% dintre pacienţii medicilor de familie au o hipocondrie dovedită pe criterii stricte, iar 9,5% au o hipocondrie în sensul larg.

Fragment din Frica de boală. Cum să o înţelegem şi să o depăşim, de Hans Morschitzky și Thomas Hartl