La locul crimei

După recentul roman polițist Eroare judiciară, fostul ministru norvegian al Justiției, Anne Holt, revine la Editura Trei cu un nou thriller: Așa ceva nu se întâmplă niciodată. Inspectorul Yngvar Stubø are multă treabă, căci un ucigaș în serie tocmai a căsăpit o vedetă de televiziune și o tânără politician. Dar să vedem și noi cum arată locul crimei…

 

***

  

 

Nu mai ştia câţi oameni omorâse. Şi asta n-avea nicio importanţă. În majoritatea domeniilor, calitatea prima asupra cantităţii. În consecinţă, şi în al ei. Chiar dacă, de-a lungul anilor, plăcerea unui stil original îşi pierduse farmecul. Nu o dată, intenţionase să facă altceva. Din când în când, se gândea că viaţa era plină de posibilităţi pentru oamenii ca ea. Aiurea. Era prea bătrână. Se simţea uzată. Ăsta era singurul lucru pentru care chiar era dotată. Şi câştiga bine. Plata cu ora îi provoca ameţeală, bineînţeles, dar una încă plăcută.

Avea nevoie de timp ca să-şi încarce bateriile.

Singurul lucru care îi plăcea cu adevărat era să nu facă nimic. Acolo unde se afla nu era nimic de făcut. Şi totuşi, nu era mulţumită. Poate era bine că ceilalţi nu veniseră. Nu ştia exact. În orice caz, vinul era supraapreciat. Scump şi acru.

Foarte aproape de Oslo, la est, acolo unde colinele se nivelau către micul centru feroviar de lângă Nitelva, maşinile înţepeniseră de frig în timpul nopţii. Pietonii îşi îndesau căciulile pe urechi şi îşi strângeau şi mai tare fularele la gât, îndreptându-se cu paşi grăbiţi spre staţia de autobuz, situată la un kilometru de acolo, pe drumul principal. Casele din micuţa fundătură se ascundeau de ger în spatele draperiilor trase şi al troienelor care barau aleile. Tocmai în fund, în apropierea pădurii, stalactite de gheaţă lungi de un metru atârnau, ca tot atâtea pericole potenţiale, de streaşina acoperişului de deasupra intrării într-o vilă veche.

 

 

 

Casa era albă.

Uşa cu vitralii şi mâner de alamă dădea spre un hol imens şi, în capăt, la stânga, spre un birou în care predominau arta minimalistă şi mobilele somptuoase. La o enormă masă de lucru şi între nişte cutii cu scrisori încă nedesfăcute, era aşezată o femeie moartă. Capul îi era căzut pe spate, mâinile i se sprijineau pe braţele fotoliului. O dâră groasă de sânge uscat pleca de la buza inferioară, cădea pe gâtul gol, se bifurca la nivelul pieptului şi se reunea din nou pe pântecul de o fermitate impresionantă. Nasul era, de asemenea, plin de sânge. În lumina plafonierei, umbra lui părea o săgeată îndreptată spre gaura întunecată care fusese cândva o gură. Nu mai rămăsese decât un ciot din limba scoasă, în mod evident, cu multă delicateţe. Tăietura era clară, gestul precis.

Era cald în încăpere, aproape prea cald.

Inspectorul-şef Sigmund Berli, de la Kripos, îşi închise în sfârşit telefonul mobil şi îşi miji ochii spre un termometru cu afişaj digital, plasat chiar în interiorul ferestrei panoramice dinspre partea de sud-est. Temperatura exterioară se apropia de minus douăzeci şi două de grade.

— Ciudat că acest tip de sticlă nu se sparge, constată el, ciocănind cu prudenţă în geam.

Patruzeci şi şapte de grade diferenţă între interior şi exterior. Uimitor.

Nu părea să-l audă cineva.

Defuncta era goală sub un halat de mătase cu revere aurii. Cordonul zăcea pe jos. Un ofiţer de poliţie, destul de tânăr, din Romerike, făcu rapid un pas înapoi la vederea panglicii galbene.

— Dumnezeule! se scutură el înainte de a-şi trece mâna prin păr, jenat. Am crezut că-i un şarpe, ca să vezi!

 

   [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8SX7PLjTH-0]

 

Organul amputat al femeii era ambalat artistic în hârtie şi aşezat pe mapa de birou din faţa ei. Vârful ieşea afară din pachetul roşu. Parcă era o plantă exotică viguroasă; carne gălbejită, papile şi mai gălbejite şi urme violacee lăsate de vinul roşu în pliuri şi adâncituri. Un pahar pe jumătate gol stătea în echilibru pe un teanc de hârtii de la marginea biroului. Nu se vedea nicio sticlă.

— Nu se poate măcar să-i acoperim ţâţele? sugeră agentul.

— E prea dezgustător ca să mai poată fi…

— O să aşteptăm pentru chestiile astea, decretă Sigmund Berli, strecurându-şi mobilul în buzunarul de la piept.

Îngenunche şi îşi miji ochii înspre moartă.

— Nu depun armele, murmură el. Chestia asta o să-l intereseze pe Yngvar. Şi pe tinerica lui, în cazul de faţă.

— Ce?

— Nimic. Se ştie ceva în legătură cu ora?

Berli îşi înăbuşi un strănut. Tăcerea din cameră făcea să-i ţiuie urechile şi se ridică în picioare cu gesturi ţepene, scuturându-şi, într-un mod complet inutil, pantalonii de praf.

Fragment din volumul Așa ceva nu se întâmplă niciodată (publicat inițial în revista Corso)

 

Previous

Focul pasiunii în psihoterapie sau cât de tandri pot fi consilierii centrați pe persoană

Next

Terapia autoafirmării negative

2 Comments

  1. Ella

    Anne Holt mi-a fost necunoscuta pana acum spre rusinea mea..sper ca primul ei roman sa fie din nou disponibil la Ed. Trei pt. a avea o oarecare continuitate in citit chiar daca actiunea celor doua romane nu se leaga.

    • Victor

      Buna ziua, primul roman (Eroare judiciara) al lui Anne Holt tocmai a fost reeditat, deci in cateva zile va putea fi cumparat si prin comanda pe site-ul editurii, dar si din librarii. Cele bune. Victor Popescu (redactor, Trei)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén