Călăuzită de un spiriduş, o vedem pe eroina din Labirintul lui Pan, pe Ofelia, cum intră în labirintul mintal, într‑un spaţiu şi timp unice ale imaginaţiei sale, pentru a evita umilinţele, suferinţa şi pierderile ireparabile ale existenţei sale zilnice.
Pe acest parcurs ea întâlneşte o mulţime de personaje fantastice care, după cum spune chiar del Toro, reprezintă forţele eliberatoare, ce au de‑a face cu imperfecţiunile cu care ar trebui să ne împăcăm în loc să aspirăm spre perfecţiune. Şi totuşi, Ofelia descoperă că această lume a fanteziei poate fi la fel de înspăimântătoare (sau chiar mai) decât cea de care a încercat să scape, aşa cum e ea populată de creaturi monstruoase care solicită o supunere absolută şi o provoacă să facă lucruri aproape imposibile.
Acest spaţiu imaginar poate să funcţioneze de asemenea ca un fel de teren de antrenament în care copiii pot învăţa cum să se maturizeze îndeplinind tot felul de misiuni complicate şi depăşind experienţe traumatizante ori chiar ca locul în care să poată regresa într‑un fel de cercetări personale — care, de obicei, presupun multă nelinişte, chiar dacă sunt şi palpitante în egală măsură — despre subiectele legate de sexualitate ori misterul felului în care sunt concepuţi copiii.
„În mod deliberat am imaginat ideea unei lumi fantastice ca fiind una extrem de uterină“, explică del Toro; „am folosit o paletă de culori falopiene, şi anume purpurii şi aurii, totul într‑un univers al fanteziei în care predomină rotunjimile, în vreme ce în lumea reală totul e rece şi drept. Asta se remarcă în intrarea nu foarte subtilă în copac. Când am făcut afişul filmului pentru Cannes, cineva a spus că ar fi trebuit să‑i zicem Pântece cu vedere. Ideea este că fetiţa îşi imaginează Raiul ca pe o reîntoarcere în burtica mămicii“ (del Toro în interviul acordat lui Mark Kermode, în 2006).
Un asemenea loc al fanteziei poate fi înţeles asemenea celor pe care le creează fetiţele ca Ofelia ca să poată deveni stăpâne pe deciziile lor, în vreme ce în lumea reală se simt excluse de atotputernicii adulţi: atât de cei care se comportă sadic asemenea Căpitanului Vidal, cât şi de cei care sunt personaje eroice ca Mercedes, fata în casă, sau bunul doctor Ferreiro.
Fragment din
Imagini mişcătoare. Reflecţii psihanalitice asupra filmului,
de Andrea Sabbadini
Leave a Reply