Mituri despre sinucidere: biletul de adio

Mituri despre sinucidereTrei sferturi dintre cei care se sinucid nu lasa bilete, observă psihologul american Thomas Joiner în cartea sa Mituri despre sinucidere.

Iată și câteva explicații legate de mitul ”biletului de adio”:

Cunoasterea acestui fapt simplu poate scuti o multime de strangeri de inima si confuzia — si probabil si niste bani. Nu rareori rudele sinucigasilor — si, din cand in cand, chiar si investigatorii experimentati — pun la indoiala posibilitatea ca o moarte sa fi fost sinucidere, pur si simplu pentru ca nu a fost lasat un bilet de adio. Rezolvarea pentru rude — si incheierea unor investigatii uneori costisitoare — poate fi usurata de constientizarea faptului ca biletele de adio sunt rare. (…)

De ce se intampla atat de rar ca sinucigasii sa lase un bilet? Pare de neconceput pentru multi ca o persoana sa aleaga in mod voit sa isi paraseasca familia, prietenii si viata in sine fara a-si lua la revedere intr-un bilet. Desi perspectiva are sens, reprezinta un curs de gandire care nu poate fi urmat de cineva care se gandeste la sinucidere. Persoana respectiva are o cu totul alta stare psihica. A spune ca oamenii care se sinucid se simt singuri la momentul mortii inseamna doar a incepe sa aproximezi adevarul, cam cum ai spune ca oceanul este ud. Singuratatea, alienarea, izolarea, respingerea si ostracizarea reprezinta o aproximare mai buna, dar tot nu o surprind in totalitate.

De fapt, eu sunt de parere ca fenomenul este imposibil de surprins in cuvinte pe de-a-ntregul, pentru ca e atat de mult in afara experientei obisnuite, cam la fel de dificil cum este sa iti imaginezi ce ar putea dincolo de marginea universului.

Cateva versuri scrise de Sylvia Plath se apropie de articularea acestei stari psihice nefericite.

Am terminat, in sfarsit.

Telefonul negru e taiat din radacina.

Vocile nu mai viermuiesc din el.

Aceste randuri sugereaza o afectiune psihica dincolo de singuratate, sentimentul ca legaturile cu ceilalti nu numai ca lipsesc, ci sunt anulate. Prin urmare, raspunsul la intrebarea de ce sinucigasii nu comunica in general cu ceilalti prin bilete este ca linia legaturii interpersonale nu functioneaza — „e taiata din radacina“, in cuvintele lui Plath.

Faptul ca unii comunica inainte de a muri, fie prin bilete, fie prin alta modalitate, reflecta puterea nevoii de a apartine si de a stabili legaturi. Chiar si atunci cand nevoia este reprimata, ea poate influenta, putand contribui, la randul sau, la ambivalenta in privinta vietii si mortii, pe care o resimt pana si oamenii ferm hotarati sa se sinucida.

Fragment din Mituri despre sinucidere

  

Previous

Interviu cu Daniela Țane: despre refugiați, chinezării și musoni

Next

Yalom: alcoolici, minciuni, griji și călăi

2 Comments

  1. Tocmai am primit și eu această carte, abia aștep să o citesc! Vă mulțumesc că ne-ați oferit-o (la Bookblog) pentru recenzare.

    Și că tot veni vorba de mituri, dacă îmi permiteți să vă fac o recomandare pentru traducere (în caz că nu a fost publicată la noi, eu una nu am găsit-o nicăieri): The Myth of Mental Illness, de Thomas Szasz, e o carte de-a dreptul revoluționară 😀

    http://www.amazon.com/The-Myth-Mental-Illness-Foundations/dp/0061771228

    • Multumim pt. sugestie 🙂 Da, e un autor clasic pt. discursul ”anti-medicalizare”.
      E o idee buna, ne gandim.
      Desigur, multumim si pt. recenziile anterioare, pe care le-am si preluat pe blog
      (Victor Popescu, redactor)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén