Gândiţi‑vă la cuvântul „agresiune“. Ce imagini evocă?

Huligani dezlănţuiţi, inamici ostili, război, atac? Primele cuvinte care apar pe ecranul computerului meu, atât ca sensuri, cât şi ca sinonime, sunt „violenţă“, urmată de „atac“ şi „ostilitate“. Acum adăugaţi acestui cuvânt termenul „sănătos“, agresiune sănătoasă — este aceasta o contradicţie în termeni? Meditaţi puţin asupra acestei idei.

Fondatorii terapiei gestalt, Perls, Hefferline şi Goodman recunosc că termenul „agresiune“ a fost utilizat de obicei pentru descrierea unui atac neprovocat, dar sensul lui mai larg, modul în care este utilizat în gestalt, include „tot ce face un organism pentru a iniţia contact cu mediul său”. Agresivitatea este necesară în procesul de contact pentru a destructura, în scopul asimilării; agresivitatea sănătoasă eliberatoare îi permite individului să trăiască spontan şi creativ.

Fragment din:

Terapia gestaltPrin agresivitate sănătoasă ne mobilizăm şi ne organizăm energia pentru a acţiona asupra câmpului nostru, în scopul de a ne satisface nevoia emergentă. Avem nevoie de agresivitate pentru a menţine un flux sănătos în raport cu situaţia noastră, a absorbi din mediul nostru când este necesar şi a ne „blinda“ atunci când condiţiile câmpului indică nevoia de autoprotecţie. Pentu a evita ceea ce este toxic, nesănătos ori nedorit din mediu este deseori necesar un act de agresiune.

Copilul care nu vrea să mănânce îşi încleştează maxilarul sau scuipă mâncarea; adultul „scuipă“ cererea nerezonabilă din partea celuilalt. Când o reacţie agresivă sănătoasă este nesusţinută de mediu, abilitatea noastră de a ne adapta creativ poate să conducă la rigidizarea limitei noastre de contact sau la o adaptare de tipul evitării conflictului prin intermediul confluenţei.

Fritz Perls a făcut o paralelă între abilitatea noastră de a agresa cu dinţii şi modul în care asimilăm informaţia, susţinând că un proces similar destructurator este necesar să aibă loc în asimilarea „hranei“ psihologice, tot la fel ca în asimilarea hranei propriu‑zise. Următorul exerciţiu este destinat să contracareze introiecţia*:

Exerciţiu experienţial:

Luaţi un singur paragraf dintr‑o carte dificilă de teorie, analizaţi‑l, disecaţi‑l, „mestecaţi‑l“ bine. Gândiţi‑vă la fiecare frază, fiecare cuvânt şi „dezasamblaţi‑le“ printr‑un demers critic. Decideţi ce sens au cuvintele acelea pentru dumneavoastră. Ce înţelegeţi din fragmentele pe care vă străduiţi să le înţelegeţi? Retroflectaţi (sunteţi agresiv cu dumneavoastră înşivă) în timpul acestui demers spunându‑vă că nu sunteţi deştept? S‑ar putea ca autorul să fi scris ceva de neînţeles.

(*) Procesul introiecţiei poate fi descris în termeni simpli ca procesul de a înghiţi mesaje întregi din partea mediului… În introiecţie, persoana acceptă necondiţionat o atitudine, o trăsătură sau un fel de a fi venite din mediu, ceea ce rezultă în construcţia unui set internalizat de reguli tip „ar trebui“, „este necesar“ şi alte asemenea precepte absolute.