Povestea mea incepe inainte de accident. In iunie, in vara in care am implinit cincisprezece ani, tata a fugit cu o femeie pe care o iubea mai mult decat pe noi.
Tata era profesor de istorie militara, cu un relativ succes. Pe vremea aceea il adoram. Purta sacouri din tweed. Era numai piele si os. Bea ceai cu lapte. Ii placeau jocurile de societate si ma lasa sa castig, ii placeau barcile si ma invasase sa merg cu caiacul, ii placeau bicicletele, cartile si muzeele de arta.
In luna aceea de iunie, vara in care implineam cincisprezece ani, tati ne-a anuntat ca pleaca, lucru pe care l-a si facut doua zile mai tarziu.
I-a spus mamei mele ca el nu este un Sinclair si se saturase sa incerce sa devina unul. Nu putea sa zambeasca, nu putea sa minta, nu putea face parte din familia aceea minunata, traind in casele acelea minunate. Nu putea. Pur si simplu nu putea. Si nici nu voia.
Deja angajase un camion care sa-i mute lucrurile. Isi inchiriase si o casa. Tata si-a dus o ultima valiza pe bancheta din spate a Mercedesului (ii lasa lui mami doar Saabul) si a pornit motorul.
Apoi a scos un pistol si m-a impuscat in piept. Stateam pe peluza si am cazut lata. Gaura facuta de glont s-a deschis larg si inima mi s-a rostogolit din cusca coastelor pe un pat de flori. Sangele imi tasnea ritmic din rana deschisa,
apoi din ochi,
din urechi,
pe gura.
Avea gustul sarii si al ratarii. Rusinea de-a nu fi iubita, de un rosu stralucitor, imbibase iarba din fasa casei, caramizile de pe poteca, treptele spre veranda. Inima imi salta spasmodic, ca un pastrav, in stratul de bujori. Mami s-a rastit la mine sa-mi tin firea.
In clipa asta vreau sa te porti normal, mi-a zis. In clipa asta, mi-a zis.
Leave a Reply