Mark Sisson despre volumul său Proiectul primar:

Proiectul primar.cdrAceastă carte reprezintă punctul culminant al filosofiei mele primare, care a prins contur în ultimii 20 de ani de cercetări extinse și experiență de viață. Nu sunt nici om de știință, nici doctor. Sunt atlet, antrenor și elev aflat într-o căutare lungă de o viață a sănătății excepționale, a fericirii și a performanței de vârf. Am o curiozitate insațiabilă legată de ceea ce trebuie să facem ca să atingem aceste țeluri și o neîncredere crescândă față de răspunsurile care au fost revărsate asupra noastră de stâlpii tradiționali ai „înțelepciunii“ sănătății (Big Pharma, Big Agra, AMA, FDA și alte agenții guvernamentale), de profitorii din domeniul ocrotirii sănătății și fitnessului glorificați de Madison Avenue și chiar de către atotcunoscătorii agenți de vânzări ai firmelor de marketing piramidal, care par să le știe pe toate.

În esență, Proiectul primar reprezintă efortul meu de a distila informațiile pe care le-am studiat provenind de la cei mai importanți biologi evoluționiști, paleontologi, geneticieni, antropologi, medici, nutriționiști, specialiști în alimentație, fiziologi din domeniul sportului, antrenori, preparatori fizici și cercetători științifici, într-o listă concisă de legi comportamentale care au promovat exprimarea optimă a genelor și supraviețuirea pe parcursul evoluției omenirii. Deși cartea pe care o ai în față este un produs al noului mileniu, legile comportamentale sunt la fel de vechi ca și apariția speciei umane; ele nu fac decât să ne reinformeze cu privire la aspectele fundamentale ale sănătății care par să fi fost uitate sau greșit interpretate în lumea modernă. […]

Am să-ți cer să uiți cam tot ceea ce credeai că știi despre alimentație, exerciții fizice și sănătate. Există supărător de multe convingeri general acceptate, greșite, care derutează, înșală și manipulează, complicând chiar și cele mai devotate eforturi de a face ceea ce trebuie: să mănânci sănătos, să faci suficientă mișcare, să-ți controlezi greutatea și să eviți afecțiunile răspândite, precum obezitatea, artrita, indigestia, insomnia, diabetul, bolile cardiace și cancerul.

Mark_Sisson_1În Proiectul primar vei afla de ce adoptarea unei alimentații hipolipidice (cu conținut scăzut de grăsimi), bogate în cereale integrale, precum pâine, orez, paste și cereale pentru micul dejun, te poate îngrășa cu ușurință și duce la malnutriție. Vei afla de ce milioane de adepți ai joggingului și de împătimiți ai sălilor de fitness depun eforturi și consumă timp ca să slăbească și cu toate acestea își compromit sănătatea și accelerează procesul de îmbătrânire, ca rezultat direct al devotamentului lor pentru fitness. Vei afla de ce nivelul colesterolului și consumul de grăsimi saturate nu constituie principalul factor de risc al bolilor cardiace, așa cum am fost învățați să credem, și de ce o alimentație cu un conținut relativ ridicat de grăsimi favorizează sănătatea și longevitatea. Îți voi demonstra că scăderea în greutate nu trebuie să implice suferință, sacrificii și privațiuni, așa cum am fost învățați să acceptăm, de fapt fiind necesar să mâncăm alimentele potrivite (vegetale și animale), să evităm alimentele nepotrivite (grăsimi și glucide procesate — inclusiv cerealele) și să facem mișcare într-o manieră strategică, de o durată mult mai mică decât ți-ai imagina, ca să-ți atingi obiectivele legate de fitness.

Toate răspunsurile se găsesc într-un set de 10 comportamente de tip proiectul primar, simple și logice, referitoare la alimentație, exerciții fizice și stil de viață. Modelarea vieții tale din secolul al XXI lea după cea a strămoșilor noștri originari vânători culegători te va ajuta să reduci sau să elimini toți factorii de risc pentru boli, pe care i-ai pus în mod fals pe seama genelor moștenite de la părinți. Din nefericire, prea mulți dintre noi definesc în mod obtuz genele ca pe niște caracteristici ereditare în mare parte nemodificabile — înălțime, tipul de corp, culoarea ochilor, aptitudini fizice sau intelectuale și boli sau afecțiuni care țin de „istoricul de familie“. Deși unele gene sunt într-adevăr responsabile de trăsături care sunt în mare parte neinfluențate de stilul de viață, mult mai multe joacă un rol mult mai important decât ți-ai putea da seama. După cum se va explica detaliat în capitolele următoare, genele tale — călăuzite de ceea ce mănânci, felul în care te miști și chiar de felul în care gândești — sunt polițiștii de circulație care dirijează funcționarea fiecărei celule din corpul tău, în fiecare clipă a zilei.

proiectul_primar_banner

Indiferent de ceea ce trimiți către ele, genele vor reacționa străduindu-se să asigure supraviețuirea și, mai presus de asta, homeostaza (funcționarea echilibrată și sincronă a tuturor sistemelor organismului). În definitiv, aceasta este esența evoluției umane. Totuși, fii sigur că, atunci când stai pe canapea, noaptea târziu, mâncând Cheetos® și Dr. Pepper®, corpul tău se va strădui cu vitejie să mențină homeostaza (eliberând în sânge insulină și hormonii stresului), indiferent dacă asta aduce sau nu beneficii sănătății tale pe termen lung. Eu nu fac decât să-ți prezint pașii pe care poți să-i faci ca să-ți reprogramezi genele și să obții fără efort scăderea în greutate, o sănătate excelentă și energie fără limite — dacă aceste lucruri se întâmplă să prezinte interes pentru tine!

„În loc să cazi victimă vulnerabilităților tale genetice, poți să controlezi modul în care genele se exprimă în reconstruirea, repararea și reînnoirea permanentă a celulelor.“

Premisa centrală a acestei cărți este ideea potrivit căreia poți să ți reprogramezi genele prin schimbarea stilului de viață. Ea reprezintă o distanțare clară față de înțelepciunea convențională fatalistă din zilele noastre, care sugerează că genele noastre, de bine de rău, ne determină destinul și că avem puține de spus în această privință… în afară de cazul în care medicamentele sau descoperirile din cadrul Proiectului Genomului Uman ne vin în ajutor. E adevărat, s-ar putea să ai o tendință genetică spre acumularea grăsimii în exces sau un istoric de familie a diabetului tip 2, dar este mai probabil să vezi aceste caracteristici exprimate atunci când faci alegeri de stil de viață nepotrivite și trimiți semnale greșite către genele tale. În loc să cazi victimă vulnerabilităților genetice, poți să controlezi modul în care genele tale se exprimă în reconstruirea, repararea și reînnoirea permanentă a celulelor tale.