Tentaţia autorului de a produce analiza inconştientului românesc îl transpune pe cititor nu doar în situaţia de a recunoaşte trăsături colective de care este ataşat prin apartenenţa etnică, dar creează mai ales premisele înţelegerii procesului psihanalitic al unei naţii.

   

Scopul analizei din cartea Nevroză balcanică este de a pune în lumină trăsăturile evidente ale acesteia, ca apoi, cunoscându-le, ele să poată fi înţelese, modelate şi redimensionate în situaţiile şi împrejurările unor încercări atât colective, cât şi individuale.

Sinceritatea şi totala deschidere fiind norme obligatorii în psihanaliză, ni se impune constatarea că românii au avut doi părinţi deloc buni: geografia şi istoria. Contextul geopolitic al zonei a făcut ca naşterea, formarea şi dezvoltarea acestui popor să se întâmple într-un spaţiu dificil şi complicat, instabil, ostil, de multe ori regresiv şi, în general, vitreg. Într-un astfel de mediu, urzeala pe care s-a ţesut inconştientul acestui popor s-a compus cu defecte ori s-a dezvoltat spre tendinţe neconvenabile.

Aprecierile asupra trăsăturilor de caracter ale românilor, aparţinând unor scriitori şi oameni de cultură ca Dimitrie Cantemir, C. Rădulescu-Motru, D. Drăghicescu ori I. L. Caragiale, sunt de cele mai multe ori puţin măgulitoare dar sincere, iar formulările altora precum Cioran – de-a dreptul scandaloase, chiar dacă adevărate. Reţinem printre cele mai blânde aprecieri că „românii sunt o rasă occidentală cu obiceiuri orientale“, cu un „trecut agitat şi nefericit, care nu a dezvoltat decât însuşirile sufleteşti nefavorabile, slabe“ ori, cu alte cuvinte, un „popor blocat în dezvoltare“ (D. Drăghicescu).

Alţi observatori ai românilor îi prezintă pe aceştia ca fiind paşnici până spre laşitate, nepăsători, fatalişti, delăsători, lipsiţi de încrederea în sine, precum şi timizi ori josnici din cauza tiraniei continue pe care au fost nevoiţi să o suporte (de Slaberry).

       

Fragment din recenzia la volumul Nevroză balcanică publicată în săptămânalul Viața medicală