Peggy avea un serviciu solicitant, trebuia să dea sfaturi personalului medical din diferite locuri cum să procedeze în cazurile cele mai dificile. În fiecare dimineaţă, se trezea îngrozită şi începea imediat să-şi facă griji în privinţa felului în care avea să facă faţă tuturor problemelor care o aşteptau. Simţea că i se strânge inima când se gândea că şi în viitor o aşteptau numai lucruri oribile: O, Doamne, tot timpul va fi aşa. Nu voi fi niciodată în stare să scap de asta; va continua mereu; nu voi fi niciodată liberă şi liniştită.
Cum a reuşit Peggy să procedeze altfel după ce a făcut cursul de concentrare asupra prezentului?
La început, şi-a focalizat atenţia asupra corpului chiar înainte să se ridice din pat. A devenit conştientă de senzaţiile de tensiune din stomac şi de rigiditatea întregului trup, de parcă ar fi opus deja rezistenţă. Apoi, s-a focalizat asupra sentimentelor: groază, teamă, anxietate. Atunci a conştientizat câte de neplăcute erau, cât le ura şi ce mult dorea să scape de ele, şi scoţând un oftat, şi-a dat seama că o storceau de puteri. În acelaşi timp, şi-a dat seama că era absolut imposibil să rezolve aceste probleme sau măcar să le atenueze pentru mai mult timp.
Prin cultivarea concentrării asupra prezentului, Peggy a descoperit că atunci când îşi lărgea sfera atenţiei pentru a cuprinde întreaga trăire din acel moment, reuşea să distingă patru aspecte diferite ale acesteia:
(1) senzaţii neplăcute în corp;
(2) sentimente neplăcute, ca teama şi groaza;
(3) gânduri negative despre sentimente, neexprimate înainte; şi
(4) griji axate pe problemele specifice ale zilei.
Fragment din:
Inspirată de această perspectivă mai largă, Peggy a făcut o schimbare radicală în modul de a gestiona dificultăţile. În loc să lupte împotriva imaginilor temute din viitor, ce luau naştere din toate grijile pe care şi le făcea, Peggy s-a orientat asupra realităţii prezente şi a trăirilor pe care le simţea în momentul de faţă şi cărora trebuia să le facă faţă. Şi-a dat seama că nu era pur şi simplu în stare să deţină controlul asupra grijilor – acestea apăruseră deja în timpul somnului – şi că, cu cât îşi frământa mai mult mintea să le rezolve, cu atât era mai încordată.
În urma acestor revelaţii, Peggy a început să practice o metodă concepută chiar de ea. În fiecare dimineaţă, se trezea cu hotărârea de a înfrunta orice o aştepta în acea zi. Întâmpina groaznicul nod din stomac şi gât, recunoscând pe deplin cât de rău se simţea: „Iată-te; te văd.” Apoi, fără să fugă sau să încerce să-l evite, cerceta acest sentiment groaznic ca pe un sentiment oarecare. Cum era? Ce alte sentimente îl însoţeau? Recunoştea că prezenţa acestui sentiment însemna că era ceva pe undeva pe care îl percepea ca pe o ameninţare. Dar aici era marea schimbare, nu o mai îngrijora în ce consta ameninţarea. Nu mai încerca să rezolve o situaţie dificilă şi ameninţătoare pe care şi-o imagina în viitor. În schimb, cea mai mare grijă a ei de acum era să răspundă mai conştient şi mai înţelegător situaţiei din prezent în care se simţea ameninţată. Odată cu această schimbare, a recunoscut şi că avea nevoie mai degrabă de bunăvoinţă şi înţelegere faţă de sine, decât de modul analitic de a rezolva o problemă – Nu ai nevoie să ştii ce treburi te aşteaptă azi – acestea nu contează. Tot ce contează sunt bunăvoinţa şi înţelegerea faţă de sine.
Dacă ar fi avut timp, ar fi înconjurat acel sentiment groaznic cu bunăvoinţă, ar fi respirat ”în” el conştientizându-l cu înţelegere, nu ca să scape de el într-un mod inteligent, ci pentru a-şi extinde bunăvoinţa în toate aspectele trăirii sale. Deseori, atunci când conştientiza sentimentul prin respiraţie, i se aşternea în faţa ochilor o imagine în care acest sentiment groaznic părea o stâncă de pe plajă, înconjurată încet de apă, pe care valurile o atingeau cu blândeţe şi căldură. Efectul era că se toceau părţile tăioase ale stâncii şi ale senzaţiilor trupeşti care însoţeau acel sentiment îngrozitor, reducându-li-se dimensiunile. Sentimentul nu dispărea neapărat, dar nu se mai afla în centrul preocupărilor ei şi nu mai trebuia să se lupte cu el până la ultima suflare.
Leave a Reply