David Lagercrantz, Camilla Lackberg & Henrik Fexeus, trei celebri autori suedezi revin în colecția Fiction Connection de la Editura Trei cu primele volume din două noi serii crime.

Obscuritas de David Lagercrantz

David Lagercrantz, apreciatul scriitor și jurnalist de investigații cunoscut pentru volumele Agonia lui Turing, Eu sunt Zlatan și trei cărți care continuă trilogia Millennium a lui Stieg LarssonPrizonieră în pânza de păianjen, Dintre pentru dinte și Fata care trebuia să moară – ne propune Obscuritas – un thriller captivant, unde nimic nu este ceea ce pare.

Un arbitru de fotbal venit din Afganistan este ucis la Stockholm, iar suspectul principal este Giuseppe Costa, tatăl unui fotbalist aflat în ascensiune. Cazul pare ca și rezolvat, însă Costa refuză să mărturisească și poliția apelează la profesorul Hans Rekke, cunoscut expert în tehnici de interogatoriu. Dar toată investigația e dată peste cap, pentru că Rekke vede totul într-o altă lumină, iar curând suferă o cădere nervoasă. În scurt timp, suspectul e eliberat și poliția rămâne fără nicio pistă. Singura care refuză să renunțe la anchetă e tânăra polițistă Micaela Vargas, care reușește să-l convingă pe Rekke să reia cazul. Cei doi ajung să aibă de-a face cu teroriștii vânați de CIA și războiul talibanilor împotriva muzicii și trebuie să afle cine era în realitate arbitrul ucis — victimă sau criminal?

“O intrigă ambițioasă, care-ți trezește curiozitatea: vrea să urmeze tiparul poveștii polițiste, dar, în același timp, și să spună mai mult. Muzica joacă un rol important, iar povestea ei și a oamenilor din jur adaugă emoția necesară.” – Göteborgs-Posten

În Obscuritas, Lagercrantz a dorit să creeze un Sherlock Holmes modern, și când citești acest thriller, totul pare și un Holmes din secolul 21, dar unul cu propriile sale probleme. Hans Rekke nu este detectivul arogant, ci un om nesigur. În ciuda trecutului său – provine dintr-o familie foarte bogată – viața sa pare mai dificilă pe zi ce trece, iar tulburarea sa bipolară și consumul de droguri nu-l ajută în niciun fel. Cealaltă jumătate a ciudatul cuplu este reprezentată de  tânăra Micaela Vargas, fiică de imigranți și cu educația formată în cartierul muncitoresc Hösby. Ea trebuie să își câștige un loc în echipa de poliție, formată doar din bărbați suedezi, de vârstă mijlocie și, în oarecare măsură, misogini. Dar Micaela Vargas reușește datorită minții sale ascuțite și abilităților de investigator.

Lagercrantz dă dovadă de o grijă aproape părintească față de personajele lui.” – Dagens Nyheter

Cei doi protagoniști sunt precum Yin și Yang. Se completează perfect, așadar, duoul pare într-adevăr Holmes și Watson moderni, inclusiv prin dialogurile pline de spirit. Dar Lagercrantz evită cu măiestrie stereotipurile, iar anchetatorii săi sunt originali.

Lagercrantz scrie cu măiestrie și parcă în joacă.” – Ystads Allehanda

David Lagercrantz a debutat ca romancier cu Agonia lui Turing (2009, tradusă la Editura Pandora M în 2016), care relatează povestea ficționalizată a matematicianului englez Alan Turing. În 2011, a publicat biografia celebrului jucător de fotbal Zlatan Ibrahimovic, Eu sunt Zlatan (Editura Publica, 2015), tradusă în peste 30 de limbi și vândută în milioane de exemplare. În 2013, Lagercrantz a semnat un contract cu editura Norstedts pentru a scrie continuarea trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson.
Prizonieră în pânza de păianjen a apărut simultan în 26 de țări, iar Dinte pentru dinte s-a bucurat de un mare succes în întreaga lume. Până acum, seria Millennium s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare și a fost publicată în peste 50 de țări.
La Editura Trei au apărut toate volumele seriei: Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul, Castelul din nori s-a sfărâmat, Prizonieră în pânza de păianjen, Dinte pentru dinte și Fata care trebuia să moară.

Cutia de Camilla Läckberg & Henrik Fexeus

Camilla Läckberg, unul dintre cei mai citiţi autori suedezi, și psihologul Henrik Fexeus, unul dintre cei mai apreciaţi conferenţiari suedezi, și-au unit forțele pentru a începe o nouă serie crime captivantă.

Cutia – un thriller plin de suspans – debutează cu descoperirea trupului unei femei într-o cutie străpunsă cu săbii. Poliţia este descumpănită: a fost un număr de magie care n-a mers cum trebuie sau o crimă extrem de brutală? Mina Dabiri lucrează la poliţia din Stockholm și primește ajutorul lui Vincent Walder, un mentalist și expert în limbaj corporal și magie.
Mina și Vincent fac legături cu cazuri mai vechi și își dau seama că sunt pe urmele unui criminal în serie nemilos, care trebuie oprit înainte să mai facă și alte victime. Însă personalităţile dificile ale celor doi complică situaţia; amândoi poartă secrete întunecate, iar trecutul lor pare legat de ceea ce se petrece acum. Iar ei trebuie să fie cu un pas înaintea ucigașului. Trebuie să se familiarizeze cu nebunia ca să-i poată pune capăt.

„Un criminal în serie pasionat de trucuri magice și imitaţii este ideal pentru un thriller care-ţi crește pulsul și îţi asigură o evadare captivantă din realitate. Läckberg și Fexeus știu cum să scrie o carte pe care o citești pe nerăsuflate, deși are dimensiunile unei cărămizi.” – Göteborgs-Posten

Măiestria lui Läckberg de a scrie romane polițiste și experiența de psiholog a lui Fexeus duc la realizarea unui thriller antrenant, cu multe răsturnări de situație.
În Cutia, cei doi autori ne fac cunoștință cu un nou cuplu de investigatori, în care cei doi membri par unul mai disfunțional ca altul, dar împreună sunt cei mai buni. Mina Dabiri este în elementul ei la serviciu și se pricepe la ceea ce face. În viața personală însă, ea are o mulțime de probleme și o formă gravă de tulburare obsesiv-compulsivă. Vincent Walder este un maestru mentalist și o personalitate TV binecunoscută. Este căsătorit cu Maria, care este foarte geloasă, și are trei copii. Viața de zi cu zi prezintă provocări considerabile pentru Vincent din cauza sindromului Asperger. În ciuda presiunii exercitate asupra lor, ei dezvoltă o legătură profundă.

„Când Läckberg își unește forţele cu Fexeus, avem entertainment nerușinat de palpitant.” – Ystads Allehanda

Cutia este scrisă din perspectiva mai multor persoane, pe două planuri temporale – din când în când protagoniștii au flash back-uri din anul 1982, un an important în istoria Suediei – dar Läckberg și Fexeus reușesc să adune toate piesele de puzzle lăsate pe parcursul celor 750 de pagini într-un final demn de cele mai bune thrillere scandivave.  

„Un roman extrem de tensionat, care inevitabil te ţine ca pe ace. Nu vrei decât să citești sutele de pagini dintr-o suflare.” – De Telegraaf

Camilla Läckberg a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, care a fost primită cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr mare de cititori. Succesul real l-a obţinut cu cel de-al treilea roman, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului“ de Swedish Crime Writers’ Academy. Cărţile scrise de Läckberg s-au vândut în 30 de milioane de exemplare în peste 60 de ţări. A scris 10 volume din seria bestseller internaţional Fjällbacka, urmate de două romane din seria Faye Adelheim.
La Editura Trei, au mai apărut Cioplitorul în piatră, Făuritoarea de îngeri, Sirena, Paznicul farului, Copilul german, Îmblânzitorul de lei, Prinţesa gheţurilor, Vrăjitoarea, Piază rea, Predicatorul, Colivia de aur și Aripi de argint.

Henrik Fexeus a realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a devenit cunoscut în 2007, când a debutat cu volumul Arta de a citi gândurile (Editura Trei). Cărţile lui au fost premiate, s-au vândut în peste un milion de exemplare și au fost traduse în mai mult de 30 de limbi. A debutat în literatură cu romanul Young Adult The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion.
La Editura Trei, au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și Reload: Cum să-ţi încarci bateriile. Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad).