Întotdeauna am vrut să fiu bogat. Ştiu că probabil sună aiurea, dar ăsta‑i adevărul. O mărturisire sinceră.

Cam acum un an, mi s‑a împlinit dorinţa. După zece ani de ghinioane — o acumulare toxică de nesfârşite bilete de respingere şi “o să dăm mai departe asta” şi obişnuita serie de cât pe ce („ştii, chiar căutam aşa ceva luna trecută“) şi (bineînţeles) aşteptarea zadarnică de a primi răspuns la telefoanele date — zeii întâmplărilor norocoase au hotărât în cele din urmă că merit un zâmbet. Şi am primit un telefon. Rectific: am primit telefonul pe care oricine îşi câştigă existenţa din scris visează mereu să‑l primească.

Telefonul a venit de la Alison Ellroy, mult răbdătorul meu agent literar.

— L‑am vândut, David.

Inima mi s‑a oprit câteva secunde. Nu auzisem cuvintele “L‑am vândut” fiindcă… în fine, sincer să fiu, nu mai auzisem vreodată acea propoziţie.

— Pilotul, a spus ea.

— Pilotul serialului tv?

— Da. Am vândut Vânzându‑te.

— Cui?

— FRT.

— Poftim?

— FRT — adică Front Row Television; adică cel mai isteţ şi interesant producător de programe originale transmise prin cablu…

Inima mea avea acum nevoie de defibrilaţie.

— Ştiu despre cine vorbeşti, Alison. FRT mi‑a cumpărat pilotul?

— Da, David. FRT tocmai a cumpărat Vânzându‑te.

Pauză lungă.

— Plătesc? am întrebat.

— Sigur că plătesc. Crezi sau nu, e vorba de o tranzacţie.

— Scuze, scuze… doar că, poţi să-mi spui cât anume?

— Patruzeci de miare.

— Bine.

— Nu pari foarte entuziasmat.

— Sunt entuziasmat. Doar că…

— Ştiu: nu e tranzacţia de un milion de dolari. Dar în oraşul ăsta, acest gen de lovitură dată de cineva care nu a mai dat niciuna este un eveniment care se petrece de două ori pe an, în cel mai bun caz. Patruzeci de miare sunt suma standard pentru un pilot TV… mai ales pentru un scriitor după care nu s‑a regizat nimic. Oricum, cu cât te plătesc astea cei de la Book Soup?

— Cincisprezece pe an.

— Aşa că priveşte treaba în felul ăsta: dintr‑o singură tranzacţie tocmai ai obţinut salariul pe aproape trei ani. Şi ăsta‑i doar începutul. Nu doar că or să cumpere pilotul… au de gând să îl şi realizeze.

— Ţi‑au spus ei asta?

— Da, mi‑au spus.

— Îi crezi?

— Scumpete, trăim în cea mai perversă capitală din univers. Totuşi, s‑ar putea să ai noroc.

Capul mi se învârtea. Veşti bune, veşti bune.

— Nu ştiu ce să spun, am zis.

— Ai putea încerca “Mulţumesc”.

— Mulţumesc.

Fragment din romanul Tentația de Douglas Kennedy