”Mitchell și Black prezintă cu limpezime gânditorii majori ai psihanalizei, utilizând studii de caz pentru a ilustra aplicarea acestor idei. Chiar și scrierile dificile ale lui Jacques Lacan devin aproape comprehensibile în abordarea talentatelor autoare”, punctează revista Kirkus în recenzia cărții Experiența psihanalizei. Panorama psihanalizei contemporane.
Dacă așa stau cu adevărat lucrurile, vă puteți lămuri citind un extras referitor la însuși Lacan:
Cea de‑a doua linie de dezvoltare a Imaginarului a fost reprezentată de modul în care Lacan a analizat natura dorinţei umane, pe care el a privit‑o ca fiind ceva diferit de nevoie. Copilul manifestă multe nevoi în relaţie cu mama lui, aceasta fiind capabilă să îi satisfacă aceste nevoi; însă dorinţa, izvorul pasiunii, cuprinde mult mai multe semnificaţii decât simpla căutare a satisfacţiei şi stingerea nevoii. În cadrul dorinţei, copilul îşi doreşte să fie complet captivant, să fie totul pentru mamă/celălalt. A fi cu adevărat totul pentru celălalt înseamnă întruchiparea a tot ceea ce acesta doreşte. Astfel, pentru Lacan, lucrul pe care copilul ajunge să‑l dorească înainte de orice altceva este să fie obiectul complet al dorinţei mamei/celuilalt.
Exemplul de mai jos ilustrează într‑un mod deosebit noţiunea lui Lacan de dorinţă ca fiind de fapt dorinţa celuilalt.
Michael, un tânăr de aproape 30 de ani, a apelat la tratamentul psihanalitic deoarece nu‑şi putea adapta viaţa la scopurile pe care şi le stabilise pentru sine însuşi. Michael crescuse în sărăcie, în centrul oraşului, şi cu greu reuşise să atingă un nivel considerabil de succes profesional şi personal. Îşi dorea să aibă o relaţie stabilă şi o familie. Făcea adesea paşi importanţi în această direcţie, implicându‑se în relaţii cu femei cu care putea să trăiască o mare apropiere. Problema consta în adicţia lui pătimaşă de un tip diferit de femeie, cu care să danseze prin cluburi, o lume care părea incompatibilă cu viaţa casnică pe care o căuta.
Michael frecventa cluburi care ofereau un tratament privilegiat dansatorilor care purtau o îmbrăcăminte într‑atât de sofisticată şi provocatoare încât să pară că sunt aproape costumaţi. Iar Michael era atât de faimos şi recunoscut ca dansator, încât era privit ca un fel de „personaj“ în aceste cluburi. Stilul lui de a dansa era extrem de erotic şi de romantic. Îi plăcea să danseze cu mai multe partenere diferite în fiecare noapte şi era foarte solicitat. Această experienţă îi dădea un fior puternic, fără de care nu ar fi putut trăi.
Oare ce voia Michael? Care era dorinţa lui? Prin analiză, el a ajuns să înţeleagă faptul că ceea ce căuta nu era nici să‑şi satisfacă nevoile şi nici să dezvolte o relaţie apropiată cu o anumită femeie sau dansatoare, ci să ocupe un loc central în minţile acestor femei, să fie complet captivant pentru ele, să fie obiectul total al dorinţei lor.
În termenii lui Lacan, Michael trăia într‑o lume a Imaginarului, organizată în jurul imaginilor despre sine însuşi (personajul în care se transforma) şi al imaginilor celuilalt (transformate în dorinţă pură faţă de personajul lui). Viaţa în tărâmul Imaginarului este trăită într‑o galerie a oglinzilor, organizată în jurul mirajelor. Acel sine despre care credem că suntem este o creaţie la fel de socială ca personajul lui Michael, construit din reflexiile oglindirilor celorlalţi. Ne străduim să fim personajele care nu suntem de fapt, cu variate nevoi intense în relaţie cu alte personaje care nu există nici ele din cauza faptului că sunt, la rândul lor, creaţii sociale.
Leave a Reply