Dură pe alocuri, dar riguros documentată și argumentată, noua carte scrisă de Mark Manson și apărută la Editura Lifestyle Publishing, Arta subtilă a disperarii, explică pe înțelesul tuturor marele paradox al vieții moderne: acela că, deși viața noastră este una atât de ușoară, încât strămoșii noștri nici nu ar fi visat la ea, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță.

Autorul bestsellerului internațional Arta subtilă a nepăsării explică, în noul său volum, de ce speranța este esențială pentru supraviețuirea psihicului nostru și de ce e inevitabil ca, după ce ne îndeplinim visuri și dorințe, să concepem unele noi.

Iată 10 concluzii care te pun pe gânduri, detaliate în cartea Arta subtilă a disperării:

  1. Un sentiment irațional de neajutorare se întinde peste lumea bogată, dezvoltată. Un adevărat paradox al progresului: cu cât lucrurile arată mai bine, cu atât parcă ne simțim mai anxioși și disperați.
  2. Speranței nu-i pasă de problemele deja rezolvate. Speranței îi pasă doar de problemele încă nerezolvate. Cu cât lumea devine mai bună, cu atât mai multe avem de pierdut. Și, cu cât avem mai multe de pierdut, cu atât mai puține lucruri ne alimentează speranța.
  3. Oamenii confundă întotdeauna ceea ce îi face să se simtă bine cu ceea ce este bine.
  4. Accesele de regret și rușine sunt bune, sunt un semn că evoluăm. Sunt produsul împlinirii speranțelor noastre.
  5. Nu există schimbare fără durere și evoluție fără disconfort. De aceea e imposibil să devii un om nou fără ca mai întâi să suferi pierderea celui care ai fost.
  6. Poveștile trecutului ne definesc identitatea. Poveștile viitorului ne definesc speranțele. Iar abilitatea noastră de a intra în ele și de a le trăi, de a le transforma în realitate e ceea ce dă sens vieții noastre.
  7. Suntem cu atât mai impresionabili când lucrurile stau prost.
  8. Reacțiile emoționale la problemele noastre nu sunt dictate de dimensiunile problemelor. Mintea noastră mai degrabă va amplifica sau minimiza problemele, astfel încât acestea să se potrivească nivelului de stres pe care ne așteptăm să-l experimentăm.
  9. Speranța se autosabotează și se autoperpetuează: indiferent ce realizăm, indiferent câtă pace și prosperitate acumulăm, mintea își va ajusta rapid așteptările ca să mențină un sens constant al dificultății, forțând formularea unei noi speranțe, a unei noi religii, a unui nou conflict care să ne ajute să mergem mai departe.
  10. Falsa libertate ne pune pe o bandă de alergări în goana după mai mult, pe când adevărata libertate este decizia conștientă de a trăi cu mai puțin.