Poveștile cu spioni au aprins dintotdeauna imaginația scriitorilor și cineaștilor, dar și a cititorilor și iubitorilor artei cinematografice. Pline de intrigi și secrete din culisele puterii, romanele și filmele cu spioni încearcă să ofere o imagine cât de cât exactă a ceea ce este una dintre cele mai vechi meserii din lume. Ce poate fi mai interesant decât atât? O istorie reală a spionajului, de pe vremea lui Moise și Sun Tzu, până în prezent. Realizată de Christopher Andrew, istoricul cu cele mai solide competențe în domeniu care a scris și singura istorie autorizată a MI5, Lumea secretă. O istorie a serviciilor de informații publicată de Editura Trei este cea mai detaliată istorie a activității serviciilor secrete din întreaga lume. „Captivantă, revelatoare, magistrală”, după cum scria The Time, cartea oferă informații dintre cele mai interesante pentru pasionații de istorie sau spionaj. Iată doar 3 cazuri care au marcat istoria spionajului mondial detaliate în cea mai cuprinzătoare carte despre serviciile secrete.

Operațiunea din Canaan, Țara Făgăduinței – prima misiune de spionaj de amploare din istoria umanității!

„Vechiul Testament (cunoscut și ca Tanah, Biblia Ebraică) are mai multe trimiteri la spioni decât orice istorie publicată a Marii Britanii sau a majorității celorlalte țări”, explică istoricul britanic Christopher Andrew în Lumea Secretă. Prima mențiune apare chiar în cartea „Facerea”, unde este relatată povestea lui Iosif și a fraților săi mai mari, care l-au vândut negustorilor de sclavi, ulterior ajungând în Egipt. Însă, prima operațiune organizată de spionaj consemnată în istorie are loc după ce Dumnezeu îi spune lui Moise să iscodească pământul Canaanului, țara promisă poporului lui Israel. Cum, în mod evident, în acea vreme nu existau profesioniști în Intelligence, Moise selectează câte un bărbat din cele 12 triburi ale lui Israel și le oferă instrucțiuni precise: să cerceteze dacă poporul care locuia Canaanul era puternic sau slab, dacă pământul era fertil, cere detalii despre starea orașelor și eventuale fortificații, precum și despre bogățiile naturale. 

„Informațiile pe care au fost instruiți să le obțină pentru a pregăti înaintarea spre Canaan erau destul de asemănătoare cu cele căutate de comandanții militari din epoca modernă”, observă Christopher Andrew. În misiunile secrete care au precedat campaniile militare în Canaan, „cele mai vechi profesii din lume (prostituate și spioni)” și-au dat mâna. Rahab, prima femeie-spion menționată în literatura universală și deținătoare a unui bordel în orașul-cetate Ierihon a avut un rol crucial în victoria israeliților.

În mod surprinzător, agențiile de informații secrete din vremurile moderne încearcă să tragă învățăminte din relatările biblice despre spionaj din vremea lui Moise și a lui Iosua. Un exemplu în acest sens este studiul „Învățătura biblică despre spionaj“ publicat în revista internă a CIA, „Studies in Intelligence”. La începutul secolului 21, Efraim Halevy, șef al Mossadului, evoca frecvent comportamentul spionilor trimiși de Moise în Canaan în discursurile către noii recruți. De altfel, atât Shin Bet, agenția de securitate internă a statului Israel, cât și Mossadul, agenția de informații externe, au motto-uri desprinse din Cartea Sfântă: „Nu va dormita și nici nu va dormi Cel care-l păzește pe Israel”, fragment din Psalmul 121 pentru serviciul de securitate internă și „Cei ce nu au cârmuire cad ca frunzele, dar în sfatul bogat se află mântuire” (Proverbe, 11:14) pentru Mossad. „Acesta a înlocuit un controversat motto anterior, inspirat din Proverbe, 24:6 – Un război se duce prin înșelătorie. Respectivul motto este și în prezent citat uneori de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu”, explică istoricul britanic în Lumea secretă.

Gafa Pearl Harbor – Churchill a aflat de atac de la majordomul lui!

În spiritul proverbului „Cine nu muncește nu greșește” și istoria mondială a spionajului este presărată cu gafe, unele cu consecințe dintre cele mai nedorite, un exemplu fiind atacul de la Pearl Harbor. Churchill înțelegea mai bine decât orice lider politic din vremea sa cât de importantă era colaborarea cu serviciile secrete aliate. În Lumea secretă, Christopher Andrew îl citează pe căpitanul Malcolm Kennedy, specialist în decriptarea documentelor secrete japoneze, care scria în jurnalul său că „atotputernicul Churchill” suna ziua și noaptea ca să afle informații despre intențiile Japoniei, mai puțin între orele 2 și 6 dimineața, când dormea. Și la Casa Albă se aștepta ca relațiile diplomatice ale Japoniei cu Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică să fie întrerupte. „Vânt dinspre est, ploaie” era, spre exemplu, mesajul codificat pentru ruperea relațiilor nipone cu Statele Unite. Ar fi putut fi evitată catastrofa de la Pearl Habbor? Opinia istoricilor este că da. „Surpriza deplină pe care au simțit-o atât Roosevelt, cât și Churchill la aflarea știrilor despre Pearl Harbor a reflectat eșecul imaginației și al serviciilor de informații. Nici președintelui, nici premierului nu le-a trecut prin minte că micii bărbați galbeni, după cum vorbea uneori Churchill despre ei și după cum îi considera Roosevelt, ar fi fost capabili de asemenea fapte de arme surprinzătoare”, comentează istoricul.

Când a aflat că Pearl Harbor este atacat, Churchill lua masa cu ambasadorul american John Winant și cu reprezentantul special al lui Roosevelt, Averell Harriman. În zarva discuțiilor, nu a auzit prea clar anunțul făcut de BBC. În acel moment, Sawyers, majordomul lui Churchill, a intrat în încăpere și a dat înalților oficiali vestea că Pearl Harbor a fost atacat. „Doar într-o casă britanică de la țară s-ar fi putut întâmpla ca știrile despre un război mondial să fie anunțate de către majordom”, comentează istoricul Christopher Andrew în Lumea secretă.

11 septembrie 2001, „teroarea sfântă” sau cât de necesari sunt specialiștii în teologie pentru agențiile de informații

„La sfârșitul Războiului Rece, agențiile occidentale de informații sufereau de o lipsă serioasă de specialiști în teologie”, observă Christopher Andrew în istoria mondială a spionajului pe care a semnat-o. Cu ajutorul acestora s-ar fi putut înțelege mai ușor amploarea amenințării terorismului cu motivație religioasă. În Lumea secretă, istoricul Christopher Andrew remarcă faptul că la un deceniu după ce Occidentul a fost luat prin surprindere de venirea la putere a ayatolahului șiit Khomeini în Iran, serviciile de informații au subestimat total activitatea grupării al-Qaida („Baza“), condusă de Osama bin Laden. Iminența unor atacuri ale acesteia era considerată o exagerare de serviciile britanice MI5 și nici americanii nu au înțeles exact pericolul misiunilor religioase sinucigașe. În Lumea secretă, Christopher Andrew dezvăluie că atentatele de la 11 septembrie au fost în mod surprinzător anticipate într-un raport din 1999 al lui Rex Hudson, de la divizia federală de cercetare a Bibliotecii Congresului, așadar nu proveneau din partea comunității de informații. În raport, se menționează și posibilele ținte: Pentagonul, sediul CIA sau Casa Albă. Raportul nu a fost însă considerat o sursă demnă de luat în seamă. Birocrația a împiedicat adăugarea pe lista suspecților de terorism a câteva sute de nume, ca de altfel și traducerea unor mesaje care anunțau că „mâine e ora zero” sau „meciul e pe cale să înceapă”. „Se spune că oamenii care nu învață din greșelile trecutului sunt sortiți să le repete. Incapacitatea de a învăța de pe urma celui mai mare eșec al serviciilor de informații din secolul XX, produs cu 60 de ani înainte la Pearl Harbor, a dus la eșecul din 11 septembrie 2001”, spune istoricul Christopher Andrew în Lumea secretă, carte publicată de Editura Trei.