Revista GLAMOUR a aflat reţeta creativităţii direct de la autoarea bestsellerului internaţional Gone Girl şi scenarista peliculei omonime, cu Ben Affleck şi Rosamund Pike în rolurile principale.
De la lansarea romanului Gone Girl (n. red. Fata dispărută, roman publicat de Editura Trei) în 2012, peste 7,7 milioane de exemplare au fost cumpărate, devorate şi dezbătute în întreaga lume. În timp ce fanii romanului umplu în continuare sălile de cinema, Flynn (43 de ani) are deja o listă întreagă de proiecte pentru viitor: primul ei roman, Sharp Objects, va fi adaptat pentru televiziune iar ea va fi producător executiv; va scrie scenariul pentru Utopia, un nou serial HBO, şi va termina cea de-a patra ei carte.
Sursa mea de inspiraţie: „Ca scriitor, nu cred că trebuie stai şi să aştepţi să te lovească inspiraţia. Trebuie să te aşezi în faţa calculatorului şi să te pui pe treabă. Eu scriu de la 9 dimineaţa la 5 seara pentru că trebuie să mă ocup şi de copii, dar dacă ar fi după mine aş scrie de la 9 seara la 4 dimineaţa. Aceea e perioada în care creierul meu este cel mai alert.“
Modul în care scap de îndoieli: „Atunci când am fost concediată de la jobul meu de critic TV pentru Entertainment Weekly, publicaţie pentru care am lucrat timp de 10 ani, m-am simţit ruşinată şi un pic inutilă. Am încercat în multe feluri să îmi găsesc încrederea în mine şi m-am apucat de mai multe proiecte. Câteodată, o pauză de câteva zile e de folos. Alteori, un pahar de bourbon ajută.“
O aptitudine secretă: „În timpul şcolii am învăţat să fac un foc de tabără. Noroc că am un şemineu în biroul meu.“
Un moment de neuitat: „Cel în care am văzut Gone Girl la cinema. E minunat sentimentul că am scris ceva pe care regizorul meu favorit, David Fincher, l-a considerat demn de a fi ecranizat.“
Fragmente din revista GLAMOUR
Leave a Reply